Fenomene Carstice

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Fenomene Carstice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

Din varietatea de roci existente pe suprafata Pamantului, una iese, cu certitudine, in evidenta prin originalitatea si spectaculozitatea peisajelor pe care le creaza; o roca ce are foarte multa personalitate, dar si nenumarate ciudatenii: calcarul. Este singura roca pentru al carei relief s-a creat un termen special– relieful carstic- si careia i s-au dedicat doua discipline stiintifice: carstologia- care studiaza exocarstul (formele de suprafata)- si speologia– care se ocupa de endocarst (formele subterane).

Calcarul este o roca sedimentara ce ia nastere in procese chimice, biogene si organogene, putand aparea si sub forma metamorfica (marmura). Se considera ca din volumul total al rocilor sedimentare din scoarta Pamantului, aproximativ un miliard de km3, a sasea parte, o reprezinta rocile carbonatice, calcarului revenindu-i circa 300 milioane km3, pe locul doi situandu-se dolomitul. Calcarul s-a format in tot trecutul geologic al Pamantului depunandu-se in medie cate 10-20 cm pe mileniu. El formeaza masive importante, cum ar fi la noi Piatra Craiului, Muntii Trascau, o buna parte a Muntilor Cernei, ai Banatului, Bihorului si Padurea Craiului, iar peste hotare adevarate lanturi montane cum sunt Alpii Calcarosi de Nord si Alpii Dinarici. Calcarul este intalnit si ca ciment al rocilor detritice (conglomerate sau gresii calcaroase), acestea putand, prin dizolvare, sa genereze forme carstice.

Dizolvarea calcarului de catre apa depinde de prezenta dioxidului de carbon in apa. Cu cat este mai mult dioxid de carbon in apa, cu atat se formeaza mai mult acid carbonic, care dizolva mai mult calcar.

Ca CO3 + CO2 → H2O + Ca (CO3H)2

(calcar) (dioxid de (apa) (dicarbonat de calciu)

carbon)

Apa este agentul modelator cel mai important al scoartei terestre. Pe langa actiunea mecanica ce o exercita in mod normal (de transport si de acumulare) aupra rocilor solubile, ea actioneaza si prin dizolvare. Pe calcare a gasit insa un teren extrem de favorabil, din cauza solubilitatii ceva mai mari a acestora. Fiind o roca dura si rigida, in timpul miscarilor tectonice ale scoartei, calcarul s-a crapat si s-a rupt. Astfel s-a format in masa de roca o retea deasa de fisuri si diaclaze ; pe aici ataca apa care, tunci cand curge pe o suprafata de calcar si gaseste o crapatura, incepe sa-i dizolve peretii, o scobeste si inainteaza tot mai adanc, pana intalneste un strat de roca mai dura sau impermeabila. Acesta este mecanismul de formare a pesterilor –forme ale reliefului endocarstic.

Pe teritoriul României rocile carstificabile ocupă 49 527 km2 adică 20,85 % din suprafaţa ţării. În această categorie de roci au fost cuprinse, pe lângă calcare, dolomite şi calcare cristaline, sarea şi gipsul (acestea fiind rocile pe care se dezvoltă carstul propriu-zis şi care deţin 4700 km2, adică 2 % din suprafaţa ţării) precum şi o serie de roci clastice (gresii şi conglomerate cu ciment calcaros), aglomerate vulcanice şi depozite loessoide, ce ocupă 44 700 km2.

Dintre rocile carbonatice calcarele şi dolomitele mezozoice favorizează, prin gradul lor ridicat de puritate (peste 85-95 % CaCO3), dezvoltarea unui relief carstic „tipic” în care este prezentă întreaga gamă de forme exo- şi endocarstice.

Condiţii de formare

Apariţia şi dezvoltarea carstului sunt condiţionate de trei procese principale:

- coroziunea (dizolvarea sau disoluţia), ca proces principal, datorată apei şi bioxidului de carbon;

- eroziunea, prin scurgerea laminară sau turbulentă (evorsiune, turbionare, marmitaj);

- alterarea biochimică ce degajă acizi (azotic, sulfuric, fulvic).

În geneza formelor carstice intervin o serie de factori care influenţează derularea procesului de dizolvare şi care pot fi grupaţi în trei categorii, fiecare cu mai mulţi componenţi: factorul geologic (litologia, tectonica şi grosimea stratelor), factorul chimic (precipitaţii, temperatură, agresivitatea apei) şi factorul fizic (morfologia şi morfometria), la care se adaugă timpul ca element esenţial în formarea carstului.

Exocarstul

Caracteristica regiunilor carstice este dată de un peisaj aparte, caracterizat prin dezorganizarea reţelei hidrografice până la dispariţia cursurilor de apă de suprafaţă, apariţia drenajelor subterane marcate de ponoare şi izbucuri şi dezvoltarea unor forme de disoluţie depresionare, concave, cu dimensiuni ce merg de la ordinul milimetrilor la cel al kilometrilor.

Cele mai importante formatiuni ale exocarstului sunt:

Lapiezurile reprezintă forme de disoluţie de tipul şanţurilor separate de creste mai mult sau mai puţin late sau de tipul unor excavaţii cu aspect de mici bazine eliptice sau circulare. Ele se formează atât pe calcarul nud cât şi sub învelişul de sol, putându-se deosebi forme individuale sau grupări cunoscute sub denumirea de câmpuri de lapiezuri.

Lapiezurile sunt întâlnite în toate regiunile carstice din ţara noastră. Se remarcă, prin varietate şi extindere câmpurile de lapiezurile de la Ponoarele (Podişul Mehedinţi), cele din Munţii Mehedinţi, Munţii Bihor, Munţii Pădurea Craiului, Munţii Vâlcan, Munţii Locvei şi Aninei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fenomene Carstice.doc

Alte informatii

Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca Facultatea de Ştiinţa Mediului