Fisa Specie - Pinus Mugo

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Fisa Specie - Pinus Mugo.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Finica Ivanov

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

ÎNCADRARE TAXONOMICĂ

Jneapănul este arbust ce aparţine regnului Plantae , încrengătura Spermatophyta, subdiviziunea Pinophyta (Gymnospermae), clasa Pinophyta (Coniferipsida), ordinul Pinales, familia Pinaceae (Abietaceae), subfamilia Pinoidea , genul Pinus , seria Pinus mugo .

HABITAT

Este un conifer, care creste sub forma de arbust la altitudini montane intre 1500-2300 m. Este considerat un pin tarator. Se mai numeste si pin de piatra, jip mare, cetina stramba. Este o relicva glaciara, considerat monument al naturii, fiind interzisa distrugerea lui din flora spontana. Infloreste in perioada iunie - august, conurile raman pe lujeri mai multi ani. Este intalnit in special in Muntii Carpati. Cetina si mugurii contin ulei volatil, alcooli, tanin, rezine, substante minerale, vitamina C

DISTRIBUŢIE

La sfârşitul ultimei răciri glaciare, jneapănul a avut o largă răspândire, dar cu încălzirea climatului, arealul său a ajuns fragmentat. Populaţiile actuale sunt cantonate în etajul subalpin din Pirinei, Alpi, Carpaţi şi Balcani, sau uneori în tinoave la altitudine mai redusă, ca martori relictari ai fostului său areal. În estul arealului, deci şi în Carpaţi, jneapănul este un arbust ce rar atinge 3 m înălţime, cu port târâtor şi scund, cu numeroase tulpini scunde, ramificate la bază şi având vârfurile ramurilor îndreptate în sus. Elasticitatea tulpinilor şi a ramurilor, duce la retenţia unei mari cantităţi de zăpadă, fiind cea mai eficientă cale de prevenire a avalanşelor.

În munţii din vestul Europei există populaţii de ‘jnepeni’ unde exemplarele sunt arbori care pot ajunge la 26 m înălţime (Soran V., 1960), aceste plante fiind considerate ca aparţinând vicariantei alpine a jneapănului (Pinus uncinata), iar jneapănul târâtor (Pinus mugo) este menţionat ca fiind prezent în Alpii răsăriteni, dar având optimumul climatic în Carpaţi şi Balcani. Sunt acestea specii diferite sau doar subspecii, ori trebuie inteles ca in cadrul evolutiei spatio-temporale a organismelor nici nu se poate delimita clar specia de subspecie? Unii considera ca Pinus mugo are subspeciile: uncinata, pumilio, mugo, aceşti taxoni fiind consideraţi de alţi autori ca având rangul de specii diferite. Chiar şi la noi există jnepeni arboriformi, pe valea Sălanelor (Munţii Sebeşului). “Între cele două vicariante se intercalează o largă zonă de intergradare, cu trecerea progresivă a populaţiilor arboriforme spre cele târâtoare, odată cu trecerea lor de la vest spre est. (Boşcaiu N., 1975).

Harta cu arealul jnepenului

Zona verde - populaţii de jnepeni

Jnepenişurile se găsesc în zone unde stratul de zăpadă este prezent 80-160 zile pe an, astfel că perioada de vegetaţie de 5-6 luni pe an oferă o perioadă de creştere şi maturizare a lemnului de maxim 3-4 luni pe an (Soran V., Andreica A., Bercea V., 1985). Elasticitatea tulpinilor oferă o rezistenţă deosebită împotriva avalanşelor, viscolelor şi stratului gros de zăpadă. Zăpada poroasă, conţinând un mare volum de aer care acţionează ca termoizolant, are un important rol protector, faţă de temperaturile foarte coborâte. Jnepenişurile constituie un sistem de apărare împotriva avalanşelor, protejând pădurea.

Jnepenişul limitează posibilitatea apariţiei de torenţi şi a eroziunii solului şi contribuie la crearea unui debit uniform de apă al izvoarelor. “

În ce priveşte condiţiile de sol, jneapănul este o specie mai puţin exigentă. El este mult răspândit pe podzolurile primare, dar poate fi întâlnit şi pe soluri slab dezvoltate, scheletice, pe grohotişuri lipsite de stratul de sol şi chiar pe ‘solul’ turbos al tinoavelor.

În desişuri, ramurile sale se împletesc, ceea ce le face greu de pătruns. Uneori, ramurile sunt atât de strânse una în alta, unindu-se chiar sub scoarţă, încât formează o armătură puternică, care are o însemnătate extrem de mare în prevenirea eroziunii solului, a alunecărilor şi a avalanşelor de zăpadă.

După calcule aproximative, pentru formarea unui strat de sol cu grosimea de 1 cm este necesară o perioadă de timp de 100-400 de ani, iar prin distrugerea jnepenişurilor se produce spălarea stratului de sol de către apele superficiale în timp de 1-2 ani. Deci, numai în decurs de 1 sau 2 ani după distrugerea jnepenişurilor dispare un sol pentru formarea căruia au fost necesari peste 2.000 de ani. (Popova-Cucu Ana, 1975)

Fisiere in arhiva (1):

  • Fisa Specie - Pinus Mugo.doc