Gestionarea resurselor de apă la nivel național și european

Apa este cu certitudine, prin geneză si evoluție, o resursă naturală, vitală pentru existența vieții pe Terra, vulnerabilă și limitată în timp și spațiu, dar regenerabilă „grație” circuitului natural al acesteia pe Terra, cu existență și evoluție perpetuă.

Cu proveniență naturală, pe Terra se întâlnesc trei categorii de resurse ce fac obiectul gospodăririi apelor și care pot fi grupate după cum urmează:

resurse de apă atmosferică;

resurse de apă ale uscatului: apele curgătoare, apele stătătoare, apele subterane și apele în stare solidă reprezentate de ghețari.

resurse de apă marine si oceanice.

Din suprafața Terrei, 70,8% este ocupată de ape iar 29,2% de uscatul continental și insular.

În esență, din cantitatea totală de apă de pe Terra, cel mult 2,53% o constituie apa dulce, din care 69,56% se găsește în ghețari, 30,06% este cantonată în subteran și doar 0,27% reprezintă apa necesară pentru folosințele de apă, precum și pentru existența și dezvoltarea ecosistemelor.

Clasificarea nevoilor de apă dulce de pe Terra se prezintă astfel:

pentru populație, nevoile acesteia impun apa pentru băut, pregătirea hranei, spălat, igiena spațiilor umane de locuit, udatul spațiilor verzi, al grădinilor și diverse mici servicii industrial (masini de spălat, piscine, centrale termice, servicii medicale s.a.);

pentru agricultură, cerința de apă este determinată de folosirea acesteia in irigații;

pentru industrie, cele mai mari volume de apă se utilizează în procesele tehnologice de răcire, îndeosebi în producerea de energie electrică prin termoficare, spălare și curățare a deșeurilor industriale.

Gestionarea resurselor de apă la nivel european

La nivel european, istoricul activităților privind gestionarea resurselor de apă își are începuturile la nivelul anilor 1970.

În perioada 1970 - 1980, considerată ca Etapa I, s-a avut ca obiectiv ”protecția folosințelor de apă”, fiind emise următoarele directive:

Directiva Consiliului (75/440/CEE) din 16 iunie 1975 privind calitatea apei de suprafață destinate preparării apei potabile în statele membre.

Directiva Consiliului 76/160/CEE din 8 decembrie 1975 privind calitatea apei pentru scăldat. Directiva vizează apele în care autoritățile naționale au autorizat scăldatul practicat, în mod tradițional, de un număr mare de persoane. Aceasta stabilește criteriile minime de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa pentru scăldat, frecvența minimă de prelevare a probelor de apă și metoda de analiză sau inspecție a acestor ape.

Directiva Consiliului 78/659/CEE din 18 iulie 1978 privind calitatea apelor dulci care necesită protecție sau îmbunătățiri în vederea întreținerii vieții piscicole. Scopul directivei este de a proteja și a îmbunătăți calitatea acelor ape dulci stătătoare sau curgătoare care întrețin sau care, dacă poluarea ar fi redusă sau eliminată, ar putea întreține viața peștilor care aparțin: speciilor autohtone cu mare diversitate naturală sau speciilor a căror prezență este considerată oportună în scopul gospodăririi apei de către autoritățile competente ale statelor membre.

Directiva Consiliului 79/869/CEE din 9 octombrie 1979 privind metodele de măsurare și frecvența prelevării de probe și a analizării apei de suprafață destinate preparării apei potabile în statele membre; modifică Directiva 75/440/CEE;

Directiva Consiliului 80/68/CEE din 17 decembrie 1979 privind protecția apelor subterane împotriva poluării cauzate de anumite substanțe periculoase. Directiva se regăsește în legislația românească în Hotărârea nr. 783/2006 pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase;

Directiva Consiliului 80/778/CEE din 15 iulie 1980 privind calitatea apei destinate consumului uman. În legislația românească se regăsește sub titlul ”Norme de calitate a apei potabile” din Legea 311/2004 ce modifică Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile.

În perioada 1981-2000, considerată ca Etapa a II-a, s-a avut ca obiectiv ”reducerea poluării la sursă”, în cadrul căreia au fost elaborate următoarele directive relevante:

Directiva Consiliului 76/464/CEE din 4 mai 1976 privind poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase evacuate în mediul acvativ al Comunității. Directiva are 4 „Directive fiice” care se referă la substanțe specifice (mercur, cadmiu etc.);

Directiva Consiliului 86/278/CEE din 12 iunie 1986 privind protecția mediului, în special a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură;