Gestionarea și neutralizarea deșeurilor

NOTIUNI INTRODUCTIVE:

Definirea termenilor:

Prin deseu se întelege o parte dintr-o materie primă sau dintr-un material ce rămâne în urma unui proces tehnologic prin care se realizează un anumit produs sau semifabricat. Deseul se mai poate utiliza în cursul aceluias proces tehnologic.

Deseul este un material care prin el însusi, fără a fi supus unei transformări, nu mai poate fi utilizat. (dictionar enciclopedic)

Reziduul este o materie rămasă în urma unei operatiuni de prelucrarea unui material.

Aceste două materii îmbracă atât aspecte privitoare la materialele reciclabile rezultate în urma proceselor tehnologice din industrie si agricultură cât si a materiilor rezultate în urma activitătilor domestice (casnice).

Sursele materialelor reciclabile:

Reciclarea deseurilor a ajuns să fie o problemă de maximă importantă pentru salubritatea generală a Terrei, amplaorea fenomenului conditionând în mare parte dezvoltarea economică. Explozia industrială a secolului XX si în special a celei de-a doua jumătate a acestui secol a dus la intensificarea industriei, a agriculturii, la cresterea, dezvoltarea si diversificarea consumului de unuri materiale si de alimente, cauzând cresterea proportională a cantitătii de deseuri si reziduuri.

Pentru a cuantifica importanta fenomenului, in SUA, cheltuielile legate de eliminarea deseurilor menajere si industriale din orase, respectiv cheltuieli legate de reciclarea lor ocupă locul 3 intr-o serie a cheltuielilor făcute de municipalitătile marilor orase, din acest motiv, reciclarea este importantă atât pentru păstrarea acestui mediu sănătos cât si pentru reintroducerea în circuitul economic a unor materiale care devin din ce în ce mai greu de găsit.

Explozia cantitătii de deseuri a impus găsirea de solutii pentru reintroducerea lor în circuitul productiv. În acest sens pentru reziduuri de natură industrială sau pentru produsele de natură industrială ajunse într-un stadiu de nefolosintă a fost mai usor să se găsească solutii tehnologice de reciclare. Amintim: solutiile pentru reciclarea hârtiei, a sticlei, fierului vechi, bateriilor, anvelopelor uzate, autoturismelor.

Valorificarea maximă a deseurilor se produce atunci când fiecare component dintr-un anumit deseu industrial se recilclează în circuitul pentru care a fost realizat. Astfel este mult mai economic de reintrodus deseurile de bumbac, cartoanele în circuitul fabricilor de hârtie, decât sa fie arse.

Folosirea reziduurilor menajere ca sursă de energie calorică poate fi o solutie pentru reciclarea acestora, dar aspectul economic arată că, consumul de energie în acest caz este destul de ridicat.

Din acest motiv, pentru reciclarea deseurilor organice mai economică si mai productivă este folosirea lor în agricultură ca sursă de elemente nutritive, solul reprezentând un mediu care are însusirea de a degrada majoritatea substantelor organice, mai pttin cele anorganice.

Folosirea solului ca epurator natural trebuie controlată pentru a nu introduce în sol substante care să declanseze efecte degradatorii asupra solului însusi.

Solutia aceasta este cu atât mai bine venită cu cât în ultimele decenii intensificarea cimizării agriculturii, folosirea îngrăsămintelor minerale, a condus la degradarea materiei organice naturale a solului (humusul).

Criza materiei organice din sol se explică prin diminuările de recoltă si prin cresterea adâncimii de prelucrare a solului. Solul este un mediu favorabil reciclării majoritătii deseurilor organice produse în special de zona casnică si partial de industrii (nămolul de la statiile de epurare). Pentru a ilustra complexitatea acestui fenomen reciclare -> liniile tehnologice ale unei statii de valorificare a reziduurilor menajere din orasul Roma (benzi transportoare, separarea materialelor în functie de natura lor, fermentare si compostare, spaălare si sterilizare etc.)

Reciclarea deseurlor provenite din industrie

1. Tehnologia reciclării materialelor plastice

Deseurile din materialele plastice au crescut proportional cu dezvoltarea atât a ramurii industriei de productie a maselor plastice cât si a utilizării lor în diferite tehnologii industriale, dar în special în industria alimentară (unde aproape orice produs este ansamblat într-un material care are ca bază un material plastic).

Tipurile de mase plastice:

Structura si gradul procesului de polimerizare determină proprietătile structurale ale acestor materiale. Polimerii din care sunt formate aceste materiale pot fi liniari sau ramificati (-> având dispozitii care conferă materialelor plastice însusiri diferite legate de duritate, plasticitate, rezistentă la actiunea factorilor corozivi).

Cele mai utilizate materiale plastice sunt:

a) Polietilena de înaltă densitate folosită la fabricarea tevilor, rezervoarelor care contin combustibil pentru alimentarea motoarelor cu ardere internă, folosită la fabricarea recipientilor, folosită la fabricarea jucăriilor;

b) Polietilena de mică densitate folosită la fabricarea pungilor, sacoselor, bezilor adezive, recipientilor flexibili;

c) Polietilena treflată folosită la împachetarea produselor alimentare;

d) Polipropilena folosită la fabricarea carcaselor de pompe, elicelor de ventilatoare, diferitelor ustensile de uz casnic;

e) Polistirenul folosit la fabricarea pieselor turnate prin injectie, suportilor pentru bobine;

f) Policlorura de vinil folosită la ramele ferestrelor, pardoseli, la diferite izolatii, diferite tipuri de folii;

g) O grupă aparte de materiale plastice o formează DUROPLASTICELE (cca 20% din totalul maselor plastice). Aceste materiale sunt întărite prin tratare si nu pot fi retopite sau remodelate, motiv pentru care sunt dificil de reciclat.

Duroplasticele includ:

- Fenoplastele: folosite la fabricarea prizelor , plăcilor izolatoare, diferite piese pentru pompe, plăci aglomerate;

- Aminoplastele: folosite la producerea de stechere, comutatoare, materiale pentru industria electrică;

- Răsini epoxidice;