Impactul Barajelor, Canalelor și a Lacurilor de Acumulare Asupra Ecosistemelor

Omenirea a inceput sã achite nota de platã pentru dezvoltarea impetuoasã pe care a cunoscut-o în ultimii ani.Este greu de cunoscut viaţa modernã fãrã binefacerile curentului electric, fãrã marele plus adus agriculturii de cãtre sistemelede irigaţii. Totul a fost fãcut fãrã analize prealabile serioase, fãrã a fi luat in calcul preţul final, un preş fãrã indoialã cam greu de suportat.

Natura işi are propriile sale legi care, cunoscute şi respectate, asigurã un perfect echilibru în însãşi existenţa omenirii.

De la apariţia sa, omul a intervenit voit sau nevoit asupra mediului înconjurãtor, de multe ori cu rezultate dezastruase.Exemple fãrã numãr ne stau la îndemânã şi chiar dacã nu ne dorim, asistãam la o sumedenie de abuzuri împotriva naturii, abuzuri care de cele mai multe ori au la origine doar interese economice. Milioane de hectare de pãdure defrişate anual , permanenta extindere a terenului agricol şi nu numai a acestora, diversele forme de exploatare a zãcãm ilibre în interiorul unor ecosisteme. Pentru omenire, aerul curat, apa purã, mediul nepoluat, reprezintã condiţii de baza ale propriei sale existenţe. Iatã însã cã aceşti trei factori importanţi sunt cei mai afectaţi de activitatea umanã.

În apã a apãrut viaţa. Din suprafaţa terestra 71% este acoperitã de apã, în timp ce continentele deţin doar 29%. Apa ste cel mai rãspândit solvent din naturã. Cele cca. 6,5 miliarde de locuitori ai pãmântului, au nevoie zilnicã de apã potabilã. Din fericire, apa necesarã vieţii exista. Din nefericire, pe suprafaţa terestrã ea nu este repartizatã uniform. În zonele aride, omul a intervenit cu sisteme de irigaţii spre a smulge pãmântului roadele necesare vieţii. Aceste sisteme de irigaţii presupun existenţa unei intelor de tot felul, construirea de baraje, de sisteme de canale în diverse scopuri, toate acestea au dus la modificãri importante de climã şi la deteriorarea fãrã precedent a mediului înconjurãtor, a ecosistemelor. Știe cineva cu precizie câte specii au dispãrut din cauza intervenţii omului , care prin acţiunie sale pur şi simplu îşi pericliteazã propria existenţã.

Este absolute firesc ca omul sã caute sã îşi îmbunãtãţeascã continuu viaţa. Este fireascã goanna dupã mai bine şi mai mult, dar nu cu orice preţ. Natura nu poate fi controlatã dar, atenţie! Poate fi degradatã în mod ireversibil, distrusã chiar.

Acum, in ceasul al doisprezecelea, natura riposteazã, fenomene fãrã precedent se manifestã la scarã global. Calotele glaciare se topesc în ritm accelerat, temperatura globalã creşte, furtuni, uragane, tornade distrugãtoare , secete prelungite creioneazã imaginea dezolantã a unui viitor sumbru. Într-o lume debusolatã, perspective împãcãrii omului cu natura, pare a fi din ce în ce mai îndepãrtatã. Cât timp va mai fi pãmântul “Planeta Albastrã”?!

Cu mult timp în urmã, când omul a început sã tindã înspre mai bine, a tãiat pãduri ca sã îşi facã locuinţe şi ogoare, a construit oraşe şi drumuri modificând relieful. Legendara Smiramidã a voit sã întreacã frumueţea naturii construndu-şi “grãdinile suspendate”. Faraonii egipteni Keops, Kefren, Mikerinos, Ramses au mutat munţii în deşert construind Sfinxul şi faimoasele piramide. Temple immense ca cele de la Assuan, Abu Simbel (Egipt), Angkoc (Cambodgia), minunatele oraşe aztece şi templele incaşe din America Centralã şi Mexic (Machu Pichu şi Chtenochtilan) ne aratã cã omul a vrut sã întreacã natura în frumuseţe şi durabilitate. Pânã aici a fost bine. Iatã însã, cã omul a vrut şi mai mult, pur şi implu a vrut sã domine natura, sã o foloseascã dupã bunul sãu plac, sã o traumatizeze corectându-i relieful acolo unde acesta nu îi convenea.