Impactul politicilor agricole asupra calității mediului în Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație-Bujoru (Galați)

Istoricul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru s-a înființat în 1977, prin Decretul Prezidențial nr.41, fiind cea mai tânără stațiune viticolă. Scopul înființării a fost de a promova și susține cultura viței de vie în întreg județul Galați, valorificându-se potențialul natural reprezentat de nenumărate dealuri și terenuri nisipoase improprii altor culturi.

SCDVV Bujoru este una dintre unitățile de cercetare științifică din domeniul viticulturii și vinificației care îmbină armonios aspecte legate de munca de cercetare cu cele de implementare în sectorul de dezvoltare, ce reprezintă, în același timp, un câmp experimental.

Acum, când stațiunea aniversează 30 de ani de activitate, județul Galați deține locul II pe țară în ceea ce privește suprafața viticolă. Primii 10 ani de cercetări s-au concretizat printr-un aport important în zona de influență, producându-se material săditor viticol din categorii biologice superioare și înființându-se plantații după plantații. Tehnologiile aplicate sub stricta îndrumare a specialiștilor stațiunii au condus la dezvoltarea zonei și obținerea de vinuri remarcate și premiate.

Rezultatele științifice, oglindă a activității stațiunii, și-au găsit aplicabilitatea în unitățile de producție, unde loturile experimentale amplasate și dialogul permanent al cercetătorilor cu specialiștii din domeniu au dat un avânt sectorului viticol.

După revoluție, prin schimbările legislative aduse formei de proprietate și tranziția parcursă de noi toți, multe plantații s-au depreciat sau au dispărut. Activitatea de cercetare a avut și ea de suferit, s-au redus fondurile și s-a trecut la o nouă formă de finanțare, prin competiție pe proiecte.

Apropierea de UE a relansat activitatea de cercetare, în general, dându-i un suflu nou și plasând- o, încet-încet, la locul ce i se cuvine. În prezent, SCDVV BUJORU este o instituție publică cu finanțare extrabugetară pentru sectorul de dezvoltare și parțial bugetară pentru sectorul de cercetare și deruleaza parteneriate care depășesc adesea granițele județului.

SCDVV BUJORU este, prin activitatea sa, acel nucleu de știință și cercetare

care dă impuls dezvoltării mediului viticol prin exemplu, perseverență, seriozitate și calitate.

Istoricul viticulturii din podgoria Dealu Bujorului

Învăluită în legendă, podgoria și-ar trage numele de la haiducul Bujor, de la "Lupu lui Bujor", de la un cioban pe nume Bujor sau de la un oarecare cârciumar cu acelasi nume. Mai veridic, se pare că Dealu Bujorului, ca și Pârâul Bujoru și Târgu Bujor, își trag numele de la frumoasa floare roșie, bujorul românesc, o podoabă a pădurilor xerotermofile de pe colinele din împrejurimi. Documente datând din secolul al XV-lea, urmate de altele, din timpul domniei lui Petru Rareș, Irimia Movilă, Grigore Alexandru Ghica Voievod, menționează, printre altele, și existența unor mici suprafețe cu viță-de-vie în zonă. Documente din care să rezulte ce plantații viticole existau și care era structura soiurilor înainte de invazia filoxerei nu s-au găsit în arhive până în prezent. Despre ravagiile dezastrului filoxeric și modalități de refacere a plantațiilor viticole din actualul perimetru al podgoriei Dealu Bujorului, cu toate că nu s-au descoperit documente, se înțelege că și-au găsit rezolvarea prin măsurile aplicate pe plan național.

Din documentele existente la primăria Tg. Bujor reiese că, în 1873, viile, situate pe Valea Bujorului (Buzenchi), pe un sol negru, nisipos, aparțineau unui număr de 152 de locuitori. După 1890, apar suprafețe mai mari, începând de la 25 ari până la 10-15 ha.

Începând din 1933 s-a procedat la înființarea de plantații cu viță nobilă. În urma acțiunilor de refacere și dezvoltare a patrimoniului viticol cu soiuri nobile, "în toamna și iarna anului 1939, foarte mulți locuitori din județul Covurlui, proprietari de vii cu hibrizi direct producători, au făcut declarații că scot aceste vii spre a nu fi urmăriți și încasați de către perceptori cu taxe de 3000 lei/ha". În fostul județ Covurlui, exista, în 1942, o suprafață de 5808 ha cu plantații viticole, din care 714 ha cu viță nobilă, 811 ha cu viță indigenă și 4283 ha cu hibrizi direct producători. În mod obișnuit, plantațiile existau sub forma de vii răzlețe și pe suprafețe mici. Din tabelele întocmite de Ocolul Agricol Bujoru în anul 1942 rezultă că, din cei 65 de proprietari de terenuri agricole având o suprafață totală de peste 50 ha, numai doi posedau în acel an suprafețe de vii mai mari (22 ha, respectiv 10 ha). Cu timpul, suprafețele plantate cu vii au crescut, unele dintre ele devenind masive, de peste 100 ha. În urma acestei evoluții, pe harta viticolă a podgoriei s-au conturat patru centre viticole importante și numeroase plaiuri viticole.

În aria largă a vechii viticulturi gălățene, cultura viței-de-vie nu era practicată cu aceeași intensitate și nu avea aceeași însemnătate economică pe teritoriul județului. În unele localități viticultura era ocupația predominantă, iar produsele obținute erau o marfă apreciată. Viticultura județului Galați a avut o dezvoltare însemnată mai ales în zonele foarte populate, unde se găsea mai ușor mână de lucru.

Deși regiunea are o îndelungată tradiție în cultura viței-de-vie, podgoria ″Dealu Bujorului″ este de curând denumită cu acest apelativ, ca urmare a înființării Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru. Podgoria Dealu Bujorului este situată pe dealurile paralele cu apa Prutului și are, în prezent, aproape 4000 ha de viță-de-vie și cuprinde centrele viticole Bujoru, Smulți, Oancea și Berești. În podgorie se cultivă:

1. soiuri de viță-de-vie pentru producerea vinurilor roșii de calitate superioară: Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Băbească neagră;

2. soiuri pentru producerea de vinuri de consum curent: Fetească regală, Aligoté;

3. soiuri pentru producerea de vinuri albe de calitate superioară: Fetească albă, Riesling italian, Muscat Ottonel, Sarba (la Bujoru, Berești și Smulți, pe terenuri mai puțin fertile);

4. soiuri de masă: Chasselas Doré, Muscat de Hamburg, Coarna neagră.

Cadrul natural

Teritoriul de răspândire a plantațiilor acestei podgorii corespunde aproape în întregime subunității geografice Colinele Covurluiului, unde se găsește și podgoria Dealu Bujorului. Prin poziția sa geografică, această podgorie face legătura între podgoria Dealurile Fălciului de la nord și podgoria Covurluiului de la sud.

Din punct de vedere bio-pedo-climatic, podgoria este amplasată în silvostepa traversată de paralela 46ș latitudine nordică și intersectată de meridianul de 28ș longitudine estică. În cadrul podgoriei Dealu Bujorului, prin intercondiționarea favorabilă a tuturor componentelor (litologie, ape, climă, vegetație, soluri), se creează condiții accesibile pentru cultura viței-de-vie.