Instituțiile Mediului din România

Scurt istoric

Apariţia şi dezvoltarea instituţiilor având obiective şi atribuţii în materia protecţiei mediului sunt strâns legate de evoluţia concepţiilor şi preocupărilor privind ocrotirea şi conservarea naturii. Desigur, apariţia primelor structuri administrative privind unele elemente naturale de mediu (pădurile, apele, solul ori subsolul etc.) sau de supraveghere a anumitor activităţi, precum vânătoarea, pescuitul ş.a., au inclus şi aspecte referitoare la gospodărirea şi ocrotirea naturii. Într-adevăr, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în cadrul ministerelor apar o serie de servicii, consilii etc. specializate în gestionarea anumitor factori de mediu, care, chiar dacă nu vizau direct şi protecţia şi conservarea acestora, contribuiau, cel puţin indirect, la realizarea unor asemenea obiective.

Apariţia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a preocupărilor vizând con¬ser¬varea naturii a stimulat şi un proces corespunzător la nivelul organismelor şi structurilor administrative. Întrucât activităţile în materie au fost prin excelenţă de natură ştiinţifică, vizând cu precădere acumularea de material faptic şi de identificare a bogăţiilor patrimoniului natural al ţării, cadrul instituţional de desfăşurare a lor a fost asigurat de către o serie de instituţii ştiinţifice, precum Academia Română, universităţile etc.

După decembrie 1989, dezvoltarea instituţiilor mediului a cunoscut mai multe formule organizatorice, care reflectă, într-o măsură semnificativă, prioritatea acordată de către noile autorităţi problematicii ecologice.

Într-o viziune oarecum integratoare, prin Decretul nr. 11 din 28 decembrie 1989 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale s-a înfiinţat Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător, prin reorganizarea Consiliului Naţional al Apelor, Ministerului Silviculturii şi Consiliului Naţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător, care se desfiinţau.

La nivelul evoluţiilor administrative, după primele alegeri libere de la 20 mai 1990, în cadrul celui de-al doilea guvern român s-a optat pentru un minister al mediului, ca organ central de specialitate al administraţiei de stat. În ciuda schimbării denumirii, atribuţiile şi structura organizatorică respectivă au rămas relativ aceleaşi. Astfel, într-o viziune sectorială, atribuţiile erau grupate pe cele trei mari domenii: ape, mediu şi păduri, cărora le corespundeau structuri administrative adecvate.

O măsură, inexplicabilă juridico-ecologic a fost aceea din iulie 2003, prin care s a desfiinţat Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, cele două departamente fiind transferate Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. În urma presiunilor exigenţelor pregătirii aderării la UE, ministerul a fost reînfiinţat, în vechea formulă, în martie 2004, cu costurile administrativ-juridice aferente.

Guvernul stabilit după alegerile din noiembrie 2004 a conservat formula prin Hotărârea Guvernului nr. 408 din 23 martie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA). Definit ca „organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică”, MMGA „realizează politica în domeniile mediului şi gospodăririi apelor la nivel naţional, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a acestor activităţi în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile respectiv, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare şi control în aceste domenii” [art. 1 alin. (3)].

Pentru atingerea acestor obiective, ministerul îndeplineşte următoarele funcţii, stabilite oficial:

a) de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica economică a Guvernului şi cu tendinţele pe plan mondial, strategia de dezvoltare în domeniul mediului şi gospodăririi apelor şi se proiectează instrumentele financiare necesare;

b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate;

c) de administrare, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil, în domeniul său de activitate;

d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern şi extern, în domeniul său de activitate;

e) de autoritate de stat, prin care se asigură aplicarea şi respectarea reglementărilor legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea, sub autoritatea, şi, după caz, în coordonarea sa.

f) de coordonare a utilizării asistenţei financiare nerambursabile acordate României de Uniunea Europeană în domeniul mediului;

g) de gestionare a creditelor externe, altele decât cele comunitare, în domeniul său de activitate.

Unităţi aflate în subordinea MMGA

În subordinea MMGA funcţionează următoarele instituţii publice cu personalitate juridică: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” şi Garda Naţională de mediu.

A. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) (înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr. 1625/2003 şi reorganizată prin Hotărârea de Guvern nr. 459/2005) reprezintă un „organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică”, ale cărui atribuţii privesc planificarea strategică, monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului, implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel naţional, regional şi local [art. 1 alin. (1)]. Definită de actul normativ de organizare ca „autoritate de execuţie şi implementare a Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor” (art. 3), îndeplineşte patru funcţii principale: de suport tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a strategiilor şi politicilor sectoriale de mediu, de implementare a legislaţiei de mediu, de coordonare a activităţilor de implementare a strategiilor şi politicilor de mediu la nivel naţional regional şi local şi de autoritate în autorizarea activităţilor cu impact potenţial asupra mediului şi asigurarea conformării cu prevederile legale, în realizarea cărora îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege.