Lacuri din România

CARACTERE GENERALE ALE LACURILOR

În România există peste 3.450 de lacuri. Suprafaţa totală a lacurilor este de circa 2.620 km2 ceea ce reprezintă 1,1% din suprafaţa ţării. Lacurile sunt în general mici ca suprafaţă, 91,5% din lacuri au suprafaţa sub 1 km2.

Prin lac inţelegem o indindere permanentă de apă stătătoare, caracterizat printr-un bazin relativ consolidat, o adâncime destul de mare pentru ca lumina să nu pătrundă până la fundul acestuia şi un regim termic caracterizat prin stratificare. Caracteristicile morfometrice ale lacurilor joacă un rol apreciabil în regimul lor hidrologic. Orice lac de pe suprafaţa pămantului apare şi se dezvoltă într-un anumit mediu geografic şi acţionează reciproc cu acesta.

Particularităţile regimului hidrologic (alimentarea cu apă, variaţia nivelului, a volumului de apă, a chimismului, regimului termic şi dinamic), depind de dimensiunile lacului si de condiţiile geografice (relief), climă şi scurgere superficială.

În fiecare lac au loc unele procese hidrologice din ale căror acţiune cumulată rezultă regimul hidrologic al acestuia. Intensitatea şi direcţia de dezvoltare a acestor procese sunt determinate de mediul geografic în care se găseşte lacul.

În unele cazuri, procesele hidro-geografice au dus la transformarea lacurilor în zone umede de tip mlaştini.

În zona muntoasă, acolo unde există condiţii pentru formarea mlaştinilor pot fi întâlnite numeroase lacuri care au evoluat în mlaştini tipice: Mohoşi (Tuşnad), Roşu(Penteleu),Vulturilor(Siriu).

Lacurile constituie unităţi morfologice bine conturate, cu trăsături proprii în morfologia zonei lacustre si a regimului hidrologic prezentând următoarele caracteristici:

- malul lacului: format din versanţii depresiunii în care este situat lacul;

- ţarmul lacului: reprezintă intersecţia versantului cuvei cu oglinda apei;

- plaja lacului: zona înconjurătoare care rezultă din înaintarea şi retragerea liniei de ţărm datorită variaţiilor de nivel în perioada anotimpurilor.

- prispa lacului: este zona submersă; panta prispei are o înclinare foarte mică şi corespunde platformei continentale marine;

- povârnişul lacustrei: este panta abruptă şi face trecerea de la prispa lacului la zona centrală;

- fundul lacului: reprezintă zona submersă centrală şi este de cele mai multe ori foarte puţin înclinat spre un punct unde se gaseşte adîncimea maximă.

Regimul termic al lacurilor este influentat de conditii geografice locale, in deosebi de temperature aerului. Vara apa lacurilor are o stratificatie termica directa de (20-25 grade C la suprafata si 4-10 C in adancime), iar iarna o stratificatie termica inversa de (0 grade C la suprafata sub podul de gheata si 4 grade C in adancime, in lacurile mari).

După raportul dintre evaporabilitate şi cantitatea precipitaţiilor atmosferice, lacurile din România se împart în două mari categorii:

1.Lacurile zonei cu umiditate deficitară, sunt repartizate geografic astfel:

- Lacurile din Dobrogea, situate în lungul zonei litorale maritime şi de-a lungul văii

Dunării. În sudul Deltei Dunării se întinde complexul lagunar Razelm, format din două grupe: nordică (a lacurilor cu apă dulce) şi sudică (a lacurilor sărate).

- Lacurile din Podişul Moldovei, în majoritatea lor artificiale (iazuri), iar în cazuri

izolate formate datorită alunecărilor de terenuri şi conurilor de dejecţie laterale, au adâncime mică (2-3 m); majoritatea sunt lacuri de apă dulce, dar în Câmpia Jijiei ele au o mineralizare destul de ridicată.

- Lacurile din Podişul Transilvaniei, legate, ca geneză, de masivele saline din zona

diapiră (lacurile Ursu, Negru etc). Unele din ele s-au format prin prăbuşirea vechilor saline (lacul Avram Iancu, Sic etc)

- Lacurile din Câmpia Română, formate în majoritatea lor datorită fenomenelor de

sufoziune din depozitele de loess (Ianca, Plopul, Colentina etc)

- Lacurile de luncă, răspândite de-a lungul luncilor râurilor mai importante, având un

regim hidrologic strâns legat de cel al râurilor (Potelu, Rastu, Suhaia etc)

2.Lacurile zonei cu umiditate excedentară, sunt repartizate geografic astfel:

- Lacurile din Carpaţii Orientali, lacuri de baraj (Lacul Roşu), vulcanice (Sf. Ana),

glaciare (Lala, Buhăescu, Iezer etc.)

- Lacurile din Carpaţii Meridionali, lacuri glaciare (Zănoaga, Bucura, Capra, Bâlea,

Gâlcescu etc), care constituie, în majoritatea lor, obârşii ale râurilor.

1.1. Factorii genetici ai lacurilor din România

Configuraţia actuală a reliefului ţării este rezultatul unei evoluţii paleogeografice îndelungate.

În geneza lacurilor Romaniei un rol important îl au : mişcările tectonice, roca, relieful, reţeaua hidrografică, etc.

- Mişcările tectonice reprezintă principalele faze de orogen, prăbuşirile scoarţei terestre.

Zăcămintele de cărbuni reprezintă o bogăţie a ţării şi constituie o dovadă a genezei lacurilor întalnite în depresiunile Petroşani, Braşov, Făgăraş, Sibiu.

- Erupţii vulcanice: şi-au facut apariţia cu lacuri de mari dimensiuni (de baraj vulcanic,

lacuri drenate prin intermediul râurilor cu excepţia lacului Sf. Ana, de lângă Tuşnad)

- Constituţia litologica : are rol în formarea naturală sau crearea de către om a lacurilor.

Se remarcă rocile din regiunile muntoase (şisturi cristaline, roci eruptive) care favorizează menţinerea apei acumulate în formele negative de relief.

- Clima – are rol în geneza lacurilor având o influenţă în acumularea şi menţinerea apei

în formarea unor tipuri de cuvete lacustre.

Elementele climatice: regimul precipitaţiilor (Câmpia Româna, Dobrogea, Podisul Dobrogei) favorizează existenţa lacurilor, indiferent de originea cuvei lor, un alt factor este vântul care are caracter determinant şi contribuie la formarea cuvelor lacustre. În cuaternar climatul a favorizat instalaţia periodică, în masivele cele mai înalte din Carpaţi.