Legislația de Mediu specifică Activităților Industriale

1. Introducere

Chiar dacă nu avea importanţa din zilele noastre, preocuparea pentru evaluarea impactului asupra mediului există de multă vreme. Documente istorice arată că din zorii revoluţiei industriale, mai precis din 1548, Comisia Regală a Angliei a fost însărcinată să efectueze studii care să examineze efectul poluării cauzate de oţelăriile din Weald, o provincie din S-E Anglei, afectată încă de la acea vreme de poluare, despăduriri şi migraţii ale forţei de muncă dinspre localităţile rurale spre centrele manufacturiere.

În deceniile 7 şi 8 ale ultimului secol, în legislaţiile de mediu atât ale statelor dezvoltate cât şi a celor în curs de dezvoltare a apărut obligaţia efectuării analizelor de impact a obiectivelor de investiţii. Astfel, în Statele Unite prin Actul Naţional privind Politica de Mediu (NEPA – National Environmental Policy Act) se impunea obligativitatea evaluării impactului ambiental încă din 1970. De asemenea în articolul 2, aliniatul 2 al Directivei Uniunii Europene nr.85/337/EEC din 27 iunie 1985 referitor la evaluarea efectelor proiectelor publice şi private asupra mediului, se menţionează faptul că „evaluarea impactului ambiental este obligatoriu a fi integrată în procedurile existente pentru realizarea şi certificarea proiectelor de investiţii din statele Uniunii Europene”.

Activitatea diferitelor organizaţii internaţionale a condus la internaţionalizarea luptei pentru protecţia mediului şi la crearea unei solidarităţi între popoare. Ca urmare a Conferinţei de la Stockholm din 1972, urmată, după 20 de ani de Conferinţa pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro din 1992, majoritatea statelor lumii s-au angajat la nivel internaţional să îndeplinească un Plan de măsuri (Agenda 21), care are în vedere întreaga planetă.

În România, în Legea Mediului (legea 137/1995) este menţionată „obligativitatea prezentării de către titularul proiectului sau al activităţii, a raportului privind studiul de impact asupra mediului”(art. 11, litera h) şi „obligativitatea efectuării bilanţului de mediu în scopul stabilirii obligaţiilor privind refacerea calităţii mediului în zona de impact a activităţii respective”(art. 14).

2. Legislaţia de mediu actuală a României

Ansamblul legislaţiei de mediu din România este organizat pe 12 grupe de

problematici şi pe următoarele tipuri de reglementări: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă, ordine ale autorităţilor implicate, ordonanţe de guvern.

Tabel 1. Legislaţia de mediu

Nr. crt. Problematica Legi HG OUG Ordin OG Total

1 Legislaţie orizontală şi reglementări 1 3 1 6 - 11

2 Calitatea aerului 1 4 2 13 - 20

3 Schimbări climatice 2 3 - - - 5

4 Gestiunea deşeurilor 6 1 4 10 2 23

5 Calitatea apei 25 13 1 56 2 97

6 Protecţia naturii 18 5 2 25 1 51

7 Controlul poluării şi managementul riscului 2 3 1 21 - 27

8 Etichetare ecologică 1 14 - - - 15

9 Substanţe periculoase 5 8 1 - - 14

10 Organisme modificate genetic şi biosecuritate 2 2 2 5 - 11

11 Zgomot - 1 - 3 - 4

12 Politici de mediu 3 2 - 1 - 6

Dinamica promovării pe plan naţional a legislaţiei UE de mediu a condus ca în prezent să fie aplicabile 284 de reglementări.

3. Strategii ale Protecţiei Mediului

Valorificarea superioară a energiei de orice fel, producerea energiei având ca

bază cele mai bune tehnici, precum şi alte metode care acţionează asupra cauzelor, rezolvă problemele poluării.

3.1. Strategia Naţională privind Protecţia Atmosferei

Strategia naţională privind protecţia atmosferei este elaborată de autoritatea

publică centrală pentru protecţia mediului, în conformitatea cu atribuţiile şi responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul protecţiei atmosferei.

Strategia naţională privind protecţia atmosferei are ca scop crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a calităţii aerului, eficient din punct de vedere economic.

Respectarea obiectivelor privind calitatea aerului se realizează atât prin implementarea sistemului de gestionare a calităţii aerului, cât şi prin implementarea măsurilor de control al emisiilor de poluanţi în atmosferă, abordându-se şi aspecte privind protecţia stratului de ozon.

Tabel 2. Valorile limită pentru emisiile de poluanţi atmosferici, pentru protecţia sănătăţii populaţiei.

Poluant Valoarea limită Perioada de mediere Data intrării în vigoare

Benzen 5 g/m3 1 an 1 ianuarie 2010

Monoxid de carbon 10mg/m3 8 ore ca valoare maximă din medii orare 1 ianuarie 2007

Dioxid de azot 200 g/m3

40 g/m3 1 oră >de 18 ori pe an;

1 an 1 ianuarie 2010

1 ianuarie 2010

Dioxid de sulf 350 g/m3 1 oră > de 24 ori pe an; 1 ianuarie 2007

125 g/m3 24 ore > de 3 ori pe an 1 ianuarie 2007

Ozon 120g/m3 8 ore din medii orare max. 25 zile în 3 ani 1 ianuarie 2010

3.2. Planul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră

Până în prezent au fost emise următoarele prevederi legislative:

- HG nr. 60/2008 – aprobarea Planului naţional de alocare privind certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007/2008 – 2012;

- HG nr. 1877/2005 – aprobarea Planului Naţional de Acţiune privind schimbările climatice;

- OM nr. 1088/2005 – Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este desemnată Administratorul Registrului.