Măsuri Globale de Adaptare la Schimbările Climatice

Abstract

Adaptarea este un proces prin care societăţile învaţă să reactioneze la riscurile asociate schimbărilor climatice. Aceste riscuri sunt reale, acţionând deja în multe sisteme şi sectoare esenţiale ale existenţei umane - resursele hidrologice, securitatea alimentară şi sănătatea. Opţiunile de adaptare sunt multiple şi variază de la cele tehnice - protejarea nivelului crescut al apelor, case protejate de pericolul inundaţiilor prin suspendarea pe pontoane, până la schimbarea de tip comportamental la nivel individual, precum şi reducerea consumului de apă sau a consumului energetic şi/sau un consum mai eficient. Alte strategii includ: sisteme de avertizare a fenomenelor meteo extreme, îmbunătaţirea managementului riscului, soiuri cultivate, toleranţe la uscăciune, mai multe cheltuieli pentru irigare, stocarea apei de ploaie, îndiguirea lacurilor glaciare, geoingineria, asistarea naţiunilor defavorizate etc.

IPCC sugerează faptul că o posibilă vulnerabilitate viitoare va depinde nu numai de schimbările climatice, ci şi de modalitaţile de dezvoltare ale acestora. Dezvoltarea durabilă poate reduce vulnerabilitatea. Pentru a avea efecte pozitive, adaptarea trebuie direcţionată către prioritaţile dezvoltării durabile la nivel naţional şi internaţional prin programele sectoriale.

Cuvinte cheie : metode, inţiative, necesitate, atenuare, efecte, programe

Introducere

Adaptarea la încălzirea globală constă în iniţiative şi măsuri pentru a reduce vulnerabilitatea sistemelor naturale şi a omului în ceea ce priveşte efectele reale sau estimate ale schimbărilor climatice.

Conform celor spuse de fostul Consilier şef ştiinţific al Guvernului britanic, David King, este foarte probabil ca adaptarea la încălzirea globală să fie inevitabilă, aşa cum "este puţin probabil că nivelurile de gaze cu efect de seră vor putea fi păstrate la un nivel scăzut încât să se evite creşterea preconizată de temperatură de 2 ° C " .

Necesitatea de adaptare la schimbările climatice este susţinută atât de Academia Naţională de Ştiinţe cât şi de Grupul de lucru II al Comitetul interguvernamental pentru schimbările climatice .

O încercare importantă pentru de a aborda adaptare la schimbările climatice a fost raportul din 1991 al Academiei Naţionale Americane de Stiinţe şi anume "Implicaţii politice ale încălzirii datorate efectului de seră", acest raport avertizând că adaptarea din punct de vedere agricol va fi esenţială într-o lume a efectului de seră.

Grupul de lucru II al IPCC susţine că atenuarea şi adaptare ar trebui să fie componente complementare ale unei strategii de răspuns la încălzirea globală.

Raportul lor face următoarele observaţii:

1. Adaptarea este o strategie necesară la toate scările pentru a completa eforturile de atenuare a schimbărilor climatice.

2. Cei cu cele mai puţine resurse au capacitatea cea mai redusă de a se adapta şi sunt cele mai vulnerabile.

3. Adaptarea, dezvoltarea durabilă precum şi creşterea capitalului propriu se pot consolida reciproc.

Conţinut propriu-zis

Din cauza izbucnirii climatice curente şi prognozate dată de un nivel ridicat de emisii de gaze cu efect de seră a ţărilor industrializate, adaptarea este o strategie necesară la toate scările pentru a completa eforturile de atenuare a schimbărilor climatice, deoarece, nu putem fi siguri că toate schimbările climatice pot fi atenuate. Şi într-adevăr, şansele sunt destul de mari ca pe termen lung o creştere a încălzirii să fie inevitabilă, având în vedere datele geologice a ciclului glaciar/interglaciar care s-a desfăşurat cu aproximativ 400.000 de ani în urmă.

Adaptarea are potenţialul de a reduce impactul negativ al schimbărilor climatice şi a spori efectele benefice, dar vor trebui suportate unele costuri şi nu va preveni toate daunele. Extremele, variabilitatea, precum şi ratele schimbării reprezintă caracteristici cheie în abordarea vulnerabilităţii şi adaptării la schimbările climatice, nu doar schimbări în condiţiile normale de mediu.

Sistemele umane şi naturale se vor adapta într-o anumită măsură în mod autonom schimbărilor climatice. Adaptările planificate pot completa adaptările autonome, deşi există mai multe opţiuni şi o mai mare posibilitate de a oferi stimulente în cazul adaptării sistemelor umane decât în cazul adaptărilor pentru protecţia sistemele naturale.