Monitorizarea Aerului

Distrugem încetul cu încetul şi, uneori în tempo accelerat, tot ce ne-a hărăzit natura din belşug de neamuri rare de plante, de animale, de medii de viaţă , păduri, dune, copaci bătrâni, stânci pitoreşti şi peşteri”.

Al. Borza

MONITORIZAREA CALITĂŢII AERULUI

Capitolul I

Poluanţii aerului

Poluanţii majori ai aerului sunt monitorizaţi continuu în zonele urbane în scopul atingerii obiectivelor managementului poluării aerului si asigurării respectării programelor de control. Pentru a satisface diferite obiective, poate fi utilizată o reţea de monitorizare si pentru aceasta, este important de definit precis scopurile ei. Pentru că poluarea este variabilă atât în timp, cât si în spaţiu, este necesar un număr mare de secţiuni de măsură, însă, datorită costului lor ridicat, trebuie găsită o cale de mijloc.

Pentru a obţine o reprezentare precisă amplasarea unei singure staţii trebuie aleasă cu grijă. Prelucrarea datelor si prezentarea unui raport sunt de asemenea importante. Pe de altă parte, pentru a atinge un nivel de performanţă pentru reţea, instrumentele trebuie alese cu grijă şi verificate. Programele de asigurare a calităţii sunt de o mare importanţă şi eficienţa procedurilor de măsurare si calibrare trebuie frecvent încercată.

Un program eficient de management al calităţii aerului necesită culegerea de informaţii de încredere asupra calităţii aerului, analizate si evaluate cu regularitate.

Poluanţii aerului pot fi clasificaţi în conformitate cu starea lor de agregare, care este gazoasă, lichidă sau solidă. Ultimele două stări implică faptul că poluantul este prezent în atmosferă sub formă de particule, astfel încât clasificarea prin starea fizică este redusă la două forme: gazoasă sau solidă. Poluanţii aerului pot fi clasificaţi în două grupe generale:

a.-poluanţi emisi direct de surse, numiţi poluanţi primari;

b.-poluanţi produsi în aer fie prin interacţia între doi sau mai mulţi poluanţi, fie prin interacţia cu constituenţii normali ai atmosferei, numiţi poluanţi secundari.

Poluanţii primari ai aerului sunt:

Dioxidul de sulf (SO2). Principala sursă de dioxid de sulf o constituie arderea combustibililor ce conţin sulf; toţi cei care conţin sulf drept contaminant (de exemplu cărbunele si petrolul pot avea până la 3% S, în timp ce benzina conţine 0,05% S). Dioxidul de sulf este unul dintre principalii iritanţi pulmonari, putând crea crize de astm.

Oxizii de azot (NOX) .Oxizii de azot, includ NO si NO2, restul oxizilor nefiind semnificativi pentru poluarea aerului. Oxidul de azot (NO), nu are culoare si nici miros. El este produs în natură prin acţiune biologică şi prin procese de combustie, prin combinarea oxigenului si azotului din aer la temperaturi ridicate. În aer, este rapid oxidat de ozonul troposferic prin procesele fotochimice si mai lent de oxigen, pentru a forma în apropierea solului, dioxidul de azot

Ozonul (O3) Ozonul din atmosferă are efecte diferite asupra biosferei, în funcţie de altitudine. Astfel, în strato-mezosferă, ozonul absoarbe radiaţia UV, având efect benefic, în timp ce în troposferă este o componentă a poluării fotochimice si produce mai multe daune plantelor decât toţi ceilalţi poluanţi din aer luaţi împreună.

Este un gaz albăstrui de aproape 1,6 ori mai greu decât aerul si este puternic reactiv. Se formează la altitudini mari prin reacţii fotochimice, implicând oxigen molecular si atomic. Efectul global este o senzaţie de iritare a ochilor si a membranelor mucoaselor. Efectul ozonului asupra funcţiei pulmonare nu este încă cunoscut în întregime.

Monoxidul de carbon (CO) CO este un produs al combustiei incomplete a carbonului şi a compuşilor lui, un gaz fără culoare, fără miros, mai uşor decât aerul si un asfixiant periculos pentru case. Se combină puternic cu hemoglobina din sânge si reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigen către celulele ţesuturilor. În concentraţii mari, poate provoca naşterea unor copii subponderali, înmulţirea cazurilor de pierdere de sarcină şi chiar afecţiuni si malformaţii cerebrale. Automobilele, prin gazele de eşapament eliminate, constituie pe departe cea mai importantă sursă de producere a CO.

Compusii organici volatili (COV) Sunt produsul secundar al arderii incomplete a combustibililor fosili , dar pot proveni si din detergenţi industriali. Mai mult de 60 de hidrocarburi au fost identificate, dar numărul lor posibil este foarte mare si limitat doar de sensibilitatea si selectivitatea metodelor analitice folosite.