Natura României suport pentru activitățile specifice ecoturismului

Pe alocuri, în ultimele secole, în goana după profituri maxime de moment sau din lipsă de înţelegere pentru însemnătatea florei şi faunei, omul a distrus numeroase specii. Se aprecia (Strasbourg, 1974) că aproape 20 000 specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia, dacă nu se vor lua cele mai corespunzătoare măsuri pentru protecţia lor, mai cu seamă a speciilor rare din flora şi fauna globului.

România, ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, se bucură de existenţa unei biodiversităţi unice atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic. Pe teritoriul României se reunesc nu mai puţin de cinci regiuni biogeografice, dintre care două, cea stepică şi cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea Uniunii Europene, marcând introducerea a numeroase noi tipuri de habitate şi specii. Cele cinci regiuni biogeografice( Fig. 1) sunt: continentală (53%), alpină (23%), stepică (17%), panonică (6%) şi pontică (1%)

Figura 1- Regiunile biogeografice din România

Valorile biodiversităţii fac parte integrantă din patrimoniul natural care, în contextul dezvoltării durabile, trebuie folosit de generaţiile actuale fără a mai periclita şansa generaţiilor viitoare de a se bucura de aceleaşi condiţii de viaţă. Biodiversitatea reprezintă o particularitate specifică a planetei noastre, care asigură funcţionalitatea optimă a ecosistemelor, existenţa şi dezvoltarea biosferei în general. De aceea, biodiversitatea este „o poliţă de asigurare a mediului” ce favorizează capacitatea de adaptare a acestuia la schimbările cauzate de orice activitate umană distructivă.

Prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, specii de plante (floră), animale (faună), microorganisme.

Influenţele climatice, ale zonelor aride din partea estică, la cele oceanice din partea vestică a ţării, precum şi diferenţele climatice între câmpie şi munte impuse de altitudinea reliefului, au determinat apariţia unui mare număr de habitate. Alt factor care determină marea varietate de habitate din România este reprezentat de compoziţia chimică a rocilor din substrat (sol, subsol).

În România, habitatele naturale şi speciile sălbatice au fost inventariate prin utilizarea a două tipuri de baze de date: baza BIMS (Sistemul de Management al Informaţiei privind Biodiversitatea) şi a bazei EMERALD (stabilită sub Convenţia de la Berna) compatibilă cu „Natura 2000”.

Ecosistemele naturale şi seminaturale din România totalizează aproximativ 47% din suprafaţa ţării, noţiunea de "habitat natural”, aşa cum este definită în Directiva Habitate nr.92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, se referă la zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice, în întregime naturale sau seminaturale. Habitatele naturale şi seminaturale, întâlnite la nivel naţional caracterizează mediul acvatic, terestru şi subteran. Acestea sunt:

- habitate acvatice – habitate marine, costiere şi de apă dulce;

- habitate terestre – habitat de pădure, de pajişti şi tufărişuri, habitat de turbării şi mlaştini, habitat de stepă şi silvostepă;

- habitate subterane – habitat de peşteră.

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 specii de plante, din care până în prezent 23 sunt declarate monumente ale naturii, 74 sunt extincte, 39 periclitate, 171 vulnerabile şi 1253 rare. Speciile caracteristice păşunilor reprezintă aproximativ 37% din totalul celor existente în România. Există, de asemenea, un număr de 600 specii de alge şi peste 700 specii de plante marine şi costiere. Speciile endemice reprezintă 4%. Astfel, s-au identificat un număr de 57 de taxoni endemici (specii şi subspecii) şi 171 taxoni subendemici. În ceea ce priveşte fauna, au fost identificate un număr de 33792 specii de animale, din care 33085 nevertebrate şi 707 vertebrate.

Din cele 707 de specii de vertebrate identificate, dintre acestea 55 sunt periclitate, 69 sunt vulnerabile şi 24 sunt rare Mamiferele întâlnite pe teritoriul României prezintă un echilibru între speciile periclitate şi cele vulnerabile

În condiţiile actuale, când pe teritorii extinse presiunile exercitate de diferitele moduri de utilizare a terenurilor asupra capitalului natural al planetei au atins valori critice, numeroase peisaje aflându-se deja într-un grad ridicat de degradare, protecţia şi conservarea naturii ocupă un loc prioritar în domeniul preocupărilor specialiştilor în ştiinţele Pământului.

Din păcate, Reţeaua Naţională a Ariilor Protejate este doar o "reţea pe hârtie" şi nu una pentru care să existe planuri de mangement şi care să fie administrată eficient. Singurele zone cu administraţie proprie constituită la ora actuală sunt Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Piatra Craiului.

De asemenea trebuie recunoscut faptul că majoritatea ariilor protejate din România s-au autoconservat în condiţiile în care intervenţiile umane asupra acestora a fost în regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine, există nenumărate exemple în care arii protejate au fost pur şi simplu distruse, cu toate că încă mai figurează ca existente.

Totodată, se poate observa că în ultimul timp tot mai multe organizaţii non-guvernamentale şi-au adus într-o oarecare măsură contribuţia în protejarea unor arii protejate, chiar dacă nivelul profesional al acestora nu este întotdeauna la nivelul aşteptărilor specialiştilor. Dar este la fel de adevărat că în România nu există persoane specializate în domeniu, ci numai în domenii colaterale, fapt pentru care există mari conflicte de idei între silvicultori, biologi, ecologi ş.a.