Obținerea bioetanolului din rapiță

Cap. I. Introducere

Înlocuirea combustibililor fosili cu biocombustibili este o tendinţă ce s-a definit în contextul creşterii preţului petrolului şi este prezentată ca fiind o alternativă ecologică, ce creează locuri de muncă şi nu are un impact social major. Aceste considerente nu sunt însă adevărate în mod automat, ci poate dimpotrivă. În primul rând, fără politici şi măsuri de reducere a dependenţei de autovehiculele personale, impactul utilizării biocombustibililor asupra fenomenului schimbărilor climatice ar fi marginal - gradul de utilizare a transportului rutier ar continua să crească. Producţia şi utilizarea biocombustibililor poate duce la reducerea presiunilor sociale şi de mediu produse de extracţia petrolului, însă ar duce la creşterea presiunilor asupra pădurilor, biodiversităţii şi producţiei alimentare. Ar avea loc reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din arderea combustibililor fosili, însă ar avea loc eliberarea dioxidului de carbon fixat în păduri – în urma defrişării pentru obţinerea de teren arabil în vederea cultivării biocombustibililor.

Prin utilizarea combustibililor proveniţi din uleiuri vegetale" s-a demonstrat că pentru regiile locale de transport biocombustibilii sunt o soluţie mai economică decât combustibilii convenţionali. Celălalt avantaj este reducerea cu circa 70% a emisiilor de gaze cu efect de seră. Trebuie avute însă în vedere problemele legate de: mono-culturi; defrişarea suprafeţelor forestiere pentru a face loc culturilor pentru biocombustibili; impactul acestora asupra biodiversităţii şi asupra structurii culturilor pentru obţinerea de alimente; eliminarea organismelor modificate genetic.

Biocarburanţii pot fi utilizaţi în formă pură sau în amestec la autovehiculele existente şi pot folosi actualul sistem de distribuţie al carburanţilor convenţionali. Biodieselul poate fi produs prin transformarea unei largi varietăţi de grăsimi vegetale şi animale, dar combustibilul cu cei mai buni parametri se obţin din uleiul de rapiţă (rapiţa are cel mai bun indice de iod, rezistentă la temperaturi scăzute, stabilitate la oxidare şi dă cele mai bune rezultate în presarea la rece).

Rapiţa se situează pe locul cinci, sub aspectul producţiei de ulei comestibil, între plantele oleaginoase. Uleiul de rapiţă are largi utilizări industriale şi alimentare.

Biocombustibilii cei mai cunoscuţi în prezent sunt biodieselul (obţinut din plante oleaginoase precum rapiţa şi floarea soarelui) şi bioetanolul (obţinut din zahăr şi amidon, respectiv din recoltele de sfeclă şi cereale). Aceşti doi combustibili de transport lichizi au capacitatea de a înlocui, în mare măsură, motorina şi benzina. Aceştia pot fi utilizaţi pentru motoarele maşinilor moderne (nemodificaţi pentru amestecurile joase sau cu modificări minore pentru amestecurile înalte) şi distribuiţi prin intermediul infrastructurilor existente. Cercetarea este pe cale să descopere tehnici de producţie „de a doua generaţie” care pot produce biocombustibili din materiale lemnoase, din ierburi şi unele tipuri de deşeuri.

În România, pe piaţa abia descoperită a carburanţilor din uleiuri vegetale, “biodieselul” este încă incredibil de ieftin, nefiind accizat. În timp ce giganţii petrolieri pregătesc investiţii în fabrici de producere a motorinei vegetale, micii producători profită deja de materia primă excedentară.

Un litru de biodiesel se vinde pe piaţă cu 2,6-3 lei, adică este mai ieftin şi decât uleiul comestibil, nu numai faţă de motorina clasică.

Din uleiul de rapiţă se produce cel mai bun biocarburant.

Fig.1. Boabe de rapiţă

Un avantaj al cultivării rapiţei este acela că cheltuielile/ha pentru înfiinţarea acestui tip de cultură sunt mai mici decât la grâu şi orz. De asemenea, un mare avantaj al rapiţei este acela că poate fi cultivată şi iarna.

Sprijinul financiar care se acordă pentru susţinerea cultivării plantelor energetice este:

- 50,55 euro/ha (cuantum estimativ) - plată pe suprafaţă eligibilă de teren din fonduri UE.

- 31,5 euro/ha (cuantum estimativ) - plăţi naţionale directe complementare pe unitatea de suprafaţă eligibilă. Se acordă numai pentru producţia contractată cu un procesator de biocombustibili.

- plăţi directe de la MADR - în toamna 2008 au fost de 400 lei/ha pentru rapiţă.

Date tehnice:

- producţia : 4000 Kg/ha.

- pentru a obţine un litru de biodiesel sunt necesare 2,5 kg de rapiţă.

- preţ de vânzare la rapiţă: 7000 lei /kg.

Pentru a obţine producţii profitabile la această cultură este necesar să se cunoască şi să se aplice o tehnologie corectă.

Cap. II. Istoricul producerii biodieselului in Romania

Combustibilul biodiesel se poate obţine din uleiuri vegetale cum ar fi: uleiul de rapiţă, ulei de arahide, ulei de floarea soarelui, ulei de soia etc. precum şi din uleiuri uzate alimentare şi grasimi animale.

Rapiţa este cea mai convenabilă plantă pentru producerea de Biodiesel. Seminţele de rapiţă au un conţinut de ulei de 40 până la 45%. Uleiul de rapiţă este obţinut prin presarea seminţelor de rapiţă şi din punct de vedere al compoziţiei el conţine acizi graşi cu lanţul de carbon de diferite lungimi.

În România rapita s-a cultivat pe suprafete mai mari înainte de primul razboi mondial si între cele doua razboaie mondiale. Astfel, în anul 1913, ea a ocupat 80,38 mii ha, iar în anul 1930 cca. 77,32 mii ha. Dupa 1948, suprafeţele au variat de la un an la altul, trecând putin peste 20 mii ha doar în anii 1953, 1955, 1956. În anul 1935 anuarul statistic al României mentioneaza 5,9 mii ha.

Ţările din Europa de Est, care se afla în procesul de integrare în Comunitatea Europeană, dispun de suprafeţe cu potenţial agricol ridicat. În conditiile unor producţii medii agricole comparabile cu cele din Comunitatea Europeană, acest potenţial ar putea fi folosit pentru producerea de culturi cu un real potential energetic.

În această situaţie se afla şi România, care în perspectiva integrarii în UE si a diminuarii importului de produse energetice, trebuie să dezvolte o noua categorie de combustibili, care se regenereaza an de an, spre deosebire de combustibilii din hidrocarburi, ce, odata scosi din scoarta Terrei, de la adâncimi din ce în ce mai mari, nu se mai regenerează.