Parcul Natural - Golul Alpin Făgăraș

Arealul celor 6 989 ha ale parcului se află pe faţa nordică a masivului , ocupând o parte din sectorul glaciar central al masivului Făgăraş. Limitele Parcului Natural ,, Golul Alpin al Munţilor Făgăraş” se desfăşoară între vârfurile Podragu - Suru şi sunt conturate la sud de creasta somitală a masivului, la polul opus altitudinea variind între 1650 - 1670 metri, liziera pădurii urcând pe văi şi terase, dar scăzând pe culmi. Limita estică coboară din Vf. Podragu în Vf. Tarniţa , limita vestică formând-o Căldarea Găvanului şi Izvorul Moaşa Avrigului.

Golul alpin cuprins între aceste muchii şi culmi păstrează urmele glaciaţiunii:

- Căldări suspendate,

- Morene frontale şi laterale

Aşa s-au format lacurile glaciare Podragu, Podrăgel, Bâlea, Doamnei, Călţun, Avrigului.

În limitele Parcului Natural ,, Golul Alpin al Munţilor Făgăraş” există circuri glaciare simple, complexe şi suspendate. Văile glaciare prezintă, de regulă, 4 - 5 praguri glaciare ce nu depăşesc 4 km lungime.

Densitatea reţelei hidrografice este cea mai densă din Carpaţii României - 1,8 km/km.p. Nominal aceste râuri începând din estul parcului sunt :

- Arpaşul cu afluentul Podragu,

- Cârtişoara, formată din Bâlea, Doamnei şi Laita

- Porumbacu cu apele sale Saratii şi Şerbotei

- Avrigul cu Râul Mare , Jiblea şi Moaşa Avrigului

- Sebeşul cu Moaşa Sebeşului şi Tătarul.

Parcul Natural ,, Golul Alpin al Munţilor Făgăraş” găzduieşte pe lângă lacuri nivale şi cele mai pitoreşti lacuri glaciare din întregul masiv : Bâlea, Lacul Avrigului, Podragu, Podrăgel, Doamnei şi Călţun.

Vegetaţia acestui parc reflectă zonalitatea altidunală a feţei nordice a masivului , marcată de flora pajiştilor alpine şi de cea a vegetaţiei lemnoase (jneapăn, ienupăr, afin, rhododendron) .

Smârdarul sau Bujorul de munte

(Rhododendron kotschyi syn. Rh. myrtifolium)

În etajul alpin superior se disting plantele pitice precum ochii şarpelui , garofiţa pitică, mierluţa, pajiştile dominate de rugina, rogoz roşu şi coarnă.

Etajul alpin inferior este reprezentat de gramineele alpine pitice (păruşca, iarba stâncii, toporişca, vioreaua de munte, ridichioara).

Fauna prezentă în respectivul areal este dominată, în zona crestei înalte de specii precum şoimul, vânturelul, gaiţa de munte, ierunca, forfecuţa, dar şi capra neagră, vulpea, lupul, ursul, râsul, cerbul, jderul, mistreţul, căpriorul.

Vegetaţia

Etajul alpin ocupă crestele şi platourile înalte, circurile glaciare, la altitudini de peste 2200 m. Vegetaţia lemnoasă din etajul alpin este reprezentată de tufărişuri subarbustive pitice care prin portul târâtor al plantelor edificatoare, rezistă factorului eolian. Principalele specii sunt sălciile pitice (Salix herbacea, S. reticulata, S. retusa). Aceste sălcii, de dimensiuni minuscule, au tulpiniţa culcată pe sol, în primii 2-3 cm sub suprafaţă, iar deasupra solului ies doar frunzele sau lăstarii cu frunze şi flori. Printre aceste frunze care acoperă o bună parte din sol, se instalează o mulţime de plante care formează perniţe: mierluţa (Minuartia sedoides), miliţeaua (Silene acaulis), iarba grasă (Sedum alpestre), arginţica (Dryas octopetala), dar şi alte specii: cornuţul (Cerastium alpinum), clopoţeii de munte (Campanula abietina), degetăruţul (Soldanella pusilla), schinuţa (Phyteuma nanum), coarna (Carex curvula), păişul de munte (Festuca sudetica). Dintre licheni se remarcă specii aparţinând genurilor Dermatocarpon, Leptogium, Rhizocarpon, Cladonia şi Cetraria, iar dintre muşchi specii de Polytrichum, Paraleucobryum, Tortella, Grimmia, Hylocomium. Multe dintre speciile întâlnite în tufărişurile pitice de sălcii sunt comune şi în păşunile alpine cu care interferează.