Poluarea atmosferică

Fabrica de ciment CarpatCement Group Fieni a fost fondată în anul 1914. Aceasta dispune de o capacitate de producţie de 1,2 milioane de tone de ciment pe an. Datorită calităţii cimentului fabricii din Fieni, aceasta a deventi lideri pe piaţa cimentului din România.

. Impactul industriei cimentului asupra poluarii

La nivel global, betonul ( obţinut din amestecul cimentului cu alte materiale) este cea mai utilizată materie, după apă. Din păcate, procesele specifice producţiei de ciment fac din această industrie una din cele mai poluante, la nivel mondial. 5% din emisiile de gaze cu efect de seră provin din fabricarea cimentului.

O etapă importantă a proceselor de producţie este realizarea clincherului. Pentru obţinerea acestuia, “făina brută” (amestec de calcar, argilă şi un material cu aport de fier) trebuie încălzită în cuptoare, până la temperaturi de 2000 de grade Celsius.

Pentru obţinerea unor astfel de temperaturi este nevoie de combustibili cu valori energetice mari: cărbune, petrol, gaze naturale. Arderea acestora produce însă un volum mare de gaze cu efect de seră (CO2, CH4, N2O, O3,).În procesul de producţie se eliberează în atmosferă emisiile de praf, emisii de gaze de ardere.

Materialele de bază, care intră în fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasă amestecată cu magme sau cu argile. Sunt cunoscute şi aplicate două procedee de fabricare:

- procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, fărâmiţate în mori speciale şi trecute apoi în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte;

- procedeul umed, în care materialele prime se amestecă cu apă, apoi în stare umedă se macină în mori speciale, după care partea rezultată este trecută la rândul ei în cuptoare rotative, unde procesul este acelaşi ca la procedeul uscat.

Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat pe o distanţă de peste 3 km.

Fumul constituie partea invizibilă a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze, produşi incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane) şi alte impurităţi înglobate şi eliberate cu ocazia arderii. Fumul are o culoare albicioasă dacă arderea este completă. Culoarea neagră indică o ardere incompletă, datorită lipsei de aer, precum şi prezenţei în cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii. Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau brună, după cum cărbunele conţine fier, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au dimensiuni submicronice.

Cenuşa este rezultată în exclusivitate din combustibilii solizi. Proporţia sa variază între 5-15% la antracit (cărbune superior, deci cu arderea mai completă) şi 40-50% la cărbunii inferiori (lignit, turbă).

Cenuşa se compune din:

- compuşi minerali puternic înglobaţi în masa cărbunelui. În această categorie sunt cuprinşi compuşii de siliciu, aluminiu, fier, calciu, magneziu şi/sau sulf;

- impurităţi (cenuşă mecanică) provenite din roca în care se află înglobat zăcământul.

Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este îndepărtată prin procedee mecanice şi hidraulice. Restul este antrenat spre coş de către puternicul curent de aer format în camera de ardere, în marile centrale termoelectrice, la trecerea prin coş, cenuşa este captată aproape în totalitate.

Problema încălzirii globale provocată de poluare se regăseşte constant pe agenda publică, în ultimii ani. Subiectul a devenit prilej de întâlniri şi negocieri la nivel înalt între şefi de state şi de guverne. De asemenea, efectele poluării sunt dezbătute intens de presă şi de simplii cetăţeni.

Pentru indepărtatrea prafului rezultat din procesul de producţie al cimentului propun metoda desprăfuirii.

Desprăfuirea este procesul de separare a particulelor solide dintr-un curent de aer sau gaze încărcat cu praf, fum, aerosoli, etc. Desprăfuirea se realizează pentru a reduce gradul de poluare al aerului cu praf, fie pentru a recupera produse valoroase (pulberi metalifere), fie pentru uşurarea unor procese tehnologice.

Desprăfuirea se face cu ajutorul unor instalaţii ce se bazează pe procedee sau tehnologii de separare, cele mai adecvate pentru diferite domenii granulometrice ale particulelor de praf.

Instalaţiile sunt compuse din: una sau mai multe guri de captatre prin aspiraţie, a prafului cu ajutorul unui curent de aer, o reţea de conducte pentru transportul aerului încărcat cu praf, un aparat de desprăfuire, un ventilator.