Poluarea Factorilor de Mediu

Dezvoltarea intensivã a agriculturii a dus la necesitatea fabricãrii şi utilizãrii în ţara noastrã a unor produse în scopul îmbunãtãţirii cantitative a compoziţiei chimice a solului şi a fertilizãrii lui.

Produse de tipul îngrãşãmintelor chimice cât şi pesticidele au un efect economic imens, dar creeazã totodatã condiţii pentru impurificarea factorilor de mediu. Acţiunea asupra organismului a acestor factori modificaţi este un domeniu în care se cunosc încã insuficiente date şi de aceea constituie o problemã ce preocupã numeroşi cercetãtori.

Poluarea cu produşi utilizaţi în agriculturã reprezintã în prezent una din cele mai importante dar şi mai controversate probleme de sãnãtate. Aşa cum aratã şi O.M.S. în trecut materiile nutritive utilizate în agriculturã reprezentau un ciclu clar definit, trecând din sol în plante, la animale şi revenind din nou în sol. În ultimul timp însã acest ciclu a fost “circuitat” prin utilizarea unor substanţe chimice în mare parte de sintezã pentru obţinerea unor cantitãţi superioare de produse agro-alimentare. Este vorba de îngrãşãminte, de biostimulatori, de antidãunãtori.

Cea mai mare parte a acestor substanţe fiind de naturã organicã, suferã la rândul lor în sol un proces de descompunere sau biodegradare. Ele sunt metabolizate de microorganismele din sol care au o mare capacitate de adaptare, utilizându-le ca elemente nutritive.

Ca urmare a acestui fapt produsele chimice utilizate în agriculturã şi pãtrunse în sol dispar, astfel în cât solul poate fi din nou tratat. Aceastã situaţie nu este generalã pentru toate produsele chimice, unele fiind mai uşor iar altele mai greu biodegradate.

Studii recente evidenţiazã proprietatea pesticidelor de a persista timp îndelungat la locul aplicãrii, alãturi de proprietatea lor de migrare în diferite medii, comportare comparabilã cu specificul transmutãrii substanţelor radioactive.

Experimental s-a demonstrat persistenţa pesticidelor nemodificate din punct de vedere chimic timp de 5-6 ani într-o proporţie apropiatã de 50% . Aceasta favorizeazã acumularea unor cantitãţi însemnate de substanţe pe suprafaţa solului de unde se dirijeazã spre diferite compartimente. Astfel compuşii cu plumb sau mercur (organo-metalice) ca şi sãrurile acidului arsenic se descompun greu şi au tendinţa de a se depozita persistent în sol. În acelaşi sens produsele organo-clorurate de tip DDT, lindan, eldrin şi altele se descompun greu, fapt pentru care rãmân în sol produşi de degradarea timp îndelungat, susţinându-se ca aceste substanţe au o mare remanenţã în sol. Mai mult chiar pentru unele din aceste substanţe nu se cunoaşte precis dacã produşii intermediari de descompunere au acţiune mai toxicã sau mai puţin toxicã decât cea iniţialã. În aceste condiţii, posibilitatea de absorbţie în plante este posibilã nu numai în momentul tratãrii sau imediat dupã aceasta ci şi dupã un timp foarte îndelungat. Ca urmare a pãtrunderii lor în produsele agro-alimentare se favorizeazã trecerea în regnul animal şi în ultimã instanţã la om.

O altã posibilitate este migrarea pesticidelor din straturile superficiale ale solului spre cele adânci, lucru favorizat de lucrãrile agricole: arat, prãşit etc. Hexacloratul se deplaseazã spre straturile profunde de sol ducând la posibilitatea apariţiei în apele freatice a substanţelor chimice toxice.

Pesticidele au fost decelate în locuri în care ele nu s-au aplicat niciodatã (pârâuri de munte, oceane) acest fenomen este legat de transportul lor spre bazinele de apã prin spãlarea solului, acţiunea curenţilor de aer ce favorizeazã impurificarea secundarã a atmosferei sau chiar traficul substanţelor ce le conţin. Larga rãspândire poate fi explicatã prin posibilitatea lor de a migra dintr-un mediu în altul, integrându-se în diferiţi compuşi: sol – apã – peşte – om; sol – apã – om; sol – plante – produse alimentare – om. În timpul acestei migrãri se produce o treptatã acumulare a lor.

Celãlalt aspect ridicat de chimizarea agriculturii îl reprezintã utilizarea largã a îngrãşãmintelor. Cele mai des utilizate fiind cele azotoase, au permis deja a se evidenţia unele consecinţe a utilizãrii lor. Din studii efectuate pe culturi tratate cu îngrãşãmimte chimice se constatã o creştere a conţinutului în nitraţi a produselor vegetale ca morcovi, ridichi, ceapã, cartofi.

Poluarea solului

Solurile sunt alcătuite din patru grupe de constituenţi: materia minerală, materia organică, apă şi aer. Faza solidă deţine 50% din volumul solului, 39% componentul mineral şi 11% componentul organic. Faza lichidă împreună cu cea gazoasă deţin la rândul lor 50% din volumul solului, între 15-35% fiecare, în funcţie de umiditatea solului. Partea solidă Include componentul mineral şi pe cel organic, care împreună deţin 50% din volumul solului. Componentul mineral este dominant în cea mai mare parte a solurilor, cu excepţia celor organice.

În România solul este tot atât de important ca şi resursa de apă. Din suprafaţa totală a ţării de 238391 km pătraţi, 61,71% reprezintă suprafaţa agricolă, 28,44% pădurile, 9,81 apele şi alte suprafeţe.

Cele mai fertile soluri sunt cernoziomurile din Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, Câmpia Transilvaniei, Dobrogea şi alte zone (26,7% din învelişul de sol).

Solul, prin poziţia, natura şi rolul său este un component al biosferei şi produs al interacţiunii dintre mediul biotic şi abiotic, reprezentând un organism viu, în care se desfăşoară o viaţă intensă şi în care s-a stabilit un anumit echilibru ecologic.

Se afirmã pe drept cuvânt cã solul este locul de întâlnire a populaţiilor: pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferã se întorc pe sol; apele de infiltraţie impregneazã solul cu poluanţi antrenându-i spre adâncime , râurile poluate infecteazã suprafeţele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la întâmplare pe sol. De la mucul de ţigara pânã la automobilul abandonat, de la picãtura de ulei scursã din tractorul care circulã pe câmp pânã la halda de diverse deşeuri, toate sunt poluãri directe ale solului. În oraşe reziduurile sunt îndepãrtate mai mult sau mai puţin sistematic.

Dacã nu ajung în ape sunt depozitate pe anumite terenuri, ambianţa de viaţã imediatã a oamenilor tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pãtrat este intens şi multiplu solicitat, degradeazã terenurile agricole tocmai acolo unde este mai cãutatã pentru frumuseţea ei.

Ce se poate spune despre o gospodãrie neîngrijitã cu gunoaiele împrãştiate prin tot locul. Încã o contradicţie a civilizaţiei: alãturi de capacitatea de a crea un mediu de viaţã acceptabil chiar şi în spaţiul cosmic, stã precara rezolvarea a salubritãţii solului.

Surse de poluare a solului

Totalitatea deşeurilor provenite din gospodãrie, industrie, comerţ, agriculturã, devenite inutile sau abandonate de colectivitãţile umane, constituie astãzi o problemã foarte actualã prin degradarea pe care o produce mediul înconjurãtor.

Prezenţa acestor reziduuri în mediul de viaţã pe lângã inconvenientele de ordin estetic, reprezintã şi inconveniente de ordin psihic, toate acestea fiind dezagreabile prin mirosurile pe care le degajã. Pe lângã faptul cã aceste reziduuri produc poluarea şi contaminarea aerului, a solului, a apei prin produse toxice sau agenţi infecţioşi, ele oferã medii favorabile pentru dezvoltarea unor vectori cum sunt rozãtoarele, insectele, paraziţii. Potenţialul epidemiologic al reziduurilor solide variazã în funcţie de vechime, de gradul de umiditate, precum şi de compoziţia acestora. Vectorii în general pot juca un rol activ în transmiterea unor maladii, constituind un rezervor de virusuri şi bacterii sau au un rol pasiv-mecanic. Între vectori, rolul cel mai important îl au rozãtoarele şi insectele.