Poluarea sonoră - intensitate, radiație și decibelul

Poluarea mediului ambiant care-şi întinde ameninţarea asupra întregii planete a ajuns la un punct în care atacă dezlănţuit omul şi mediul său de existenţă. Trecând peste limitele capacităţii proprii de apărare ale naturii, de regenerare, de echilibrare, toţi agenţii poluanţi noi se răspândesc cu iuţeală în aer, în apă sau pe sol, generând, dezvoltând şi provocând unul dintre cele mai grave pericole pe care l-a întâmpinat civilizaţia modernă. Şi ca o ironie amară, în timpurile moderne nu stihiile naturii ori populaţiile vegetale sau animale sunt acelea care îl ameninţă pe om şi condiţiile sale de existenţă, ci însuşi omul, prin activitatea sa generală, insuficient controlată şi neadaptată în întregime la realităţile naturale înconjurătoare, ameninţă echilibrul ecologic.

Omul trebuie să înţeleagă mai bine unitatea naturii cu toate legăturile intime dintre toţi factorii ei şi să insereze, în acest complex de structuri şi fenomene obiective, adaosul activităţii sale sociale folosind, dar şi respectând, o legitate pre-existentă.

În natură, sunetele puternice sunt o raritate, zgomotul este slab şi deobicei de scurtă durată.

Sunetele sunt indispensabile existenţei animale şi umane. Sunete precum murmurul apei unui izvor, freamătul frunzelor sunt întotdeauna plăcute omului, ele liniştesc, elimină stresul. Dar aceste sunete devin tot mai rare, fiind înlocuite de zgomotul provocat de industrie şi transport. Majoritatea activităţilor omeneşti sunt generatoare de zgomote.

Poluarea sonoră poate fi generată de surse naturale şi surse artificiale.

Sursele naturale sunt erupţiile vulcanice, cutremurele, alunecări de teren, vuietul unei cascade,etc.

Sursele artificiale de zgomot sunt: industria, transporturile (rutiere, aeriene şi navale), agrotehnica şi zootehnia intensive şi chiar traiul în aglomeraţiile urbane sunt puternice surse potenţiale şi actuale de poluare, atunci când încadrarea lor în circuitul ecologic general nu este bine adaptată. Ele produc zgomote de diferite intensităţi şi pot fi staţionare sau mobile. Zgomotul urban, chiar la intensitate egală cu acela dat de fenomenele naturale, este mult mai vătămător pentru sănătate. Atmosfera poluată şi ceaţa atenuează zgomotele. Obstacolele de asemenea atenuează intensitatea sonoră, fiind utilizate la reducerea zgomotelor.

Sunetul s-a integrat în viaţa noastră cotidiană încât rareori suntem conştienţi de toate funcţiile sale. El ne oferă momente de distracţie, ne permite să comunicăm, ne avertizează, ne atrage atenţia la cele ce se intâmplă etc.

Sunetul reprezintă o vibraţie a particulelor unui mediu, capabilă să producă o senzaţie auditivă. Sunetul se propagă sub formă de unde elastice numai în substanţe şi nu se propagă în vid. În aer, viteza de propagare este de aproximativ 340 m/s, depinzând în mod direct de densitatea acesteia. Astfel, viteza de propagare în aer uscat la temperatura de 0° C(32° F) este de 331,6 m/sec. Dacă temperatura este mărită, viteza sunetului creste; astfel, la 20° C, viteza sunetului este 344 m/sec. Schimbările presiunii la o densitate controlată, nu au nici un efect asupra vitezei sunetului. Viteza sunetului în alte gaze depinde doar de densitatea acestora. Dacă moleculele sunt grele, se mişcă mai greu, iar sunetul se propagă mai incet. Ca orice unde elastice, sunetele se caracterizează prin frecvenţa definită ca număr de oscilaţii complete dintr-o unitate de timp.

Frecvenţa este măsurată în hertzi, sau perioade pe secundă. Undele se propagă şi la frecvenţe mari şi la frecvenţe joase. Propagarea sunetelor este influenţată de: - sursa de zgomot; - atmosferă; - distanţă; - obstacolele intâlnite.

Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este produs din surse naturale dar mai ales antropice.

Ca orice alt tip de poluare şi poluarea sonică are numai efecte negative în special pentru om. Poluarea sonică produce stres, oboseală, diminuarea sau pierderea capacităţii auditive, instabilitate psihică, randament scăzut etc. Zgomotele de intensitate foarte mare pot provoca deteriorări ale clădirilor, aparatelor, instrumentelor.

Zgomotul se caracterizează prin intensitate, frecvenţă şi durată, a sunetelor componente.

Intensitatea se exprimă prin comparaţie cu un prag de referinţă S0. Semnalul sonor este tradus de obicei în aparatele de măsură a intensităţii în impuls electric şi se face raportul impulsurilor electrice pentru zgomot S şi semnalul de referinţă S0. Din motive practice se ia ca unitate de măsură a intensităţii zgomotului decibelul (dB) şi, ca atare, logaritmul raportului de mai sus se va înmulţi cu 10 pentru a căpăta intensitatea zgomotului în decibeli. În mod practic se consideră că limita de suportabilitate la zgomot pentru om este de 65 decibeli. În ceea ce priveşte durata, efectul nociv, al sunetului este direct proporţional cu ea, ba mai mult, întrecând anumite limite de suportabilitate, se poate crea şi o psihoză periculoasă.

Frecvenţa sunetelor componente ale zgomotului are şi ea o anumită importanţă în

definirea efectului vătămător, deoarece nu toate frecvenţele sunt auzite de om cu aceeaşi

intensitate sonoră, la acelaşi impuls al traductorului electric. Din această cauză, la măsurători se ia întotdeauna ca referinţă S0, semnalul sonor la 1.000 Hz.

Radiaţia mecanică neauzibilă (ultrasunete, infrasunete) poate să producă efecte vătămătoare, dacă intensitatea ei este mare.

Ultrasunetele sunt sunetele cu frecvenţe mai mari de 20000Hz. Unele fiinţe cum ar fi liliacul percepe şi ultrasunetele. Ultrasunetele pot fi produse prin mijloace mecanice, mijloace electromagnetice sau mijloace termice. Efectele ultrasunetelor asupra organismelor vii sunt variate: unele fiind utile altele fiind dăunătoare.

Infrasunetele sunt oscilaţii sonore de frecvenţe foarte joase, situate sub 16Hz, deci urechea umană nu le poate percepe. Fiinţele marine, cum ar fi peştii şi meduzele aud infrasunetele şi simt apariţia furtunilor şi uraganelor care coboară şi sub frecvenţa de 16Hz. Oamenii nu sesizează în mod direct prezenţa infrasunetelor dar unele modificări ale stărilor fizico-pshice confirmă că şi organismele umane sunt influenţate.

Gama de frecvenţe pentru un auz sănătos şi normal este de 20 până la 20000 de cicluri pe secundă.

Durata se referă pur şi simplu la intervalul de timp în care urechea este expusă la un sunet. Efectul nociv al zgomotului este direct proporţional cu durata acestuia iar peste anumite limite de suportabilitate se ajunge la o pshihoză periculoasă.