Procesul Tehnologic de Obținere și Reciclare a Uleiurilor

România are o tradiţie de peste un secol şi jumătate în extracţia ţiţeiului şi valorificarea produselor rezultate din procesarea acestora. De menţionat că România este prima ţară care a trecut la iluminarea stradală cu ajutorul lampantului (în 1856). România se numără printre primele ţări care a demarat producţia de ţiţei. În anul 1857 România a înregistrat o producţie de circa 257 de tone (conform publicaţiei The Science of Petroleum). Cu timpul s-au înfiinţat companii petroliere în domeniu, s-au dezvoltat tehnologii de extracţie şi procesare, cadrul legislativ a cunoscut o continuă evoluţie (în 1857 apare prima Lege a Minelor), întreaga infrastructură petrolieră cunoscând o dezvoltare conform cerinţelor economice, tehnologice şi sociale din diversele etape de dezvoltare a industriei petroliere.

Astăzi România dispune de o industrie petrolieră integrată total. Aceasta înseamnă cu ţiţeiul extras pe teritoriul României este procesat la rafinăriile din România, iar produsele rezultate sunt distribuite prin intermediul infrastructurii create (depozite de produse petroliere şi staţii de distribuţie carburanţi) sau exportate în diverse ţări.

Sectorul de extracţie a cunoscut o evoluţie continuă din punct de vedere al tehnologiilor de extracţie folosite şi al cantităţii de ţiţei extrase. Astăzi, ţiţeiul extras se ridică la valoarea de 6 mil. tone anual.Tiţeiurile extrase în România se clasifică în 14 tipuri de ţiţei. Singura companie care se ocupă de extracţia ţiţeiului este Societatea Naţională a Petrolului SNP Petrom SA. Peste 5 milioane tone de ţiţei se importă anual de către rafinăriile din România. În condiţiile creşterii consumului de carburanţi şi tendinţei de scădere a cantităţii de ţiţei extrasă de către companiile autohtone, ponderea cantităţii de ţiţei importat va spori, ceea ce ar conduce la schimbări structurale în cadrul întregii industrii petroliere.

Sectorul de rafinare dispune de capacităţi de procesare care depăşesc cantitatea de 34 mil. de ţiţei anual (cu mult peste nevoile de consum ale României). Deşi supracapacităţile de producţie existente nu sunt folosite la maximum pentru înregistrarea unor indicatori de eficienţă şi productivitate, 8 din cele 10 rafinării au fost privatizate. Sectorul de procesare a atras doar 2 companii multinaţionale: LUKOIL (Rusia) şi OMV (Austria). LUKOIL a cumpărat pachetul de control la rafinăria Petrotel, iar OMV portofoliul de 25% la rafinăria Petromidia. Restul rafinăriilor privatizate sunt deţinute de companii private

din România.

Sectorul de distribuţie numără peste 170 de depozite şi peste 1600 de benzinării repartizate pe întreg teritoriul României. Cea mai importantă companie în sectorul respectiv este compania SNP Petrom, deţinătoare a peste 150 de depozite de produse petroliere şi peste 600 de benzinării. Acest sector a atras atenţia mai multor companii multinaţionale şi regionale. Din rândul primelor pot fi enumerate companiile Shell, Agip şi LUKOIL. Din rândul celor regionale fac parte companiile MOL şi OMV. Acest sector mai dispune şi de aprox. 600 de benzinării particulare (non-branded).

Sectoarele de mai sus îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul unor sectoare susţinătoare cum ar fi sectoarele de transport a ţiţeiului şi carburanţilor prin conducte, vagoane de cale ferată şi cisterne auto, companiilor de control cantitativ şi calitativ la punctele de primire-recepţie a produselor petroliere (Romcontrol, Inspectorate), terminalele de produse petroliere (Oil Terminal Constanta, Oil Terminal Galaţi, Oil Terminal Giurgiu, terminalele de produse petroliere de la punctele de trecere vamală Halmeu şi Dorneşti), serviciile prestate de declaranţii vamali şi alţii. Gradul de expunere a companilor în cadrul fiecăruia din sectoarele de extracţie, procesare şi distribuţie arată nivelul integrării pe verticală a companiilor respective.

Petrolul – sursǎ importanta de energie şi materii prime organice

Petrolul brut (numit şi ţiţei) este un produs de naturǎ organicǎ, care se găseşte în pǎmânt, formând zăcăminte. El este un lichid vâscos, a cărui culoare variază de la galben-verde până la negru, având reflexe colorate diferit. Mirosul petrolului este caracteristic. Densitatea lui este cuprinsă între 0,750 si 0,970. Petrolul nu este solubil în apă.

Formarea petrolului. Dintre diferitele teorii asupra formării petrolului, teoria originii organice este cea mai acceptată. Conform acestei teorii, petrolul s-a format din mâlul rezultat din resturi de plante şi animale inferioare din apele marilor (plancton), care, prin depunere la mare adâncime pe fundul apelor, în decurs de milioane de ani, a suferit procese de descompunere şi transformare. Aceste procese s-au produs în absenţa de aer şi sub influenţa căldurii terestre, a presiunii ridicate şi, probabil, a unor bacterii anaerobe. Rol important se pare că revine şi mâlului mineral drept catalizator al unor procese chimice de transformare a grăsimilor.

Mâlul negru, unsuros de pe fundul apelor stătătoare, format din materii organice în putrefacţie şi din mâl mineral, se numeşte sapropel.El constituie primul stadiu de transformare a substanţelor organice, care are loc în timpul sedimentării şi stă la baza formării bitumului în etapa următoare mai lungă când se produc transformări biochimice şi geochimice.

Formarea zăcămintelor de petrol are loc ulterior, în urma unor procese de migraţie şi acumulare prin care au luat naştere concentraţii mari de petrol în sectoare relativ mici din scoarţa pământului.

Petrolul se gaseşte în zăcăminte primare sau în zăcăminte secundare, în care el a pătruns prin migrare din zăcăminte primare sub acţiunea presiunii gazelor. (Rocile de înmagazinare, cum sunt calcarul, gresia, dolomitul, marnele şi nisipul au totdeauna pori şi fisuri).

Dupa pătrunderea în roca rezervor, petrolul poate să se separe de apa şi de gazele care îl însoţesc, formând trei straturi distincte, el aşezandu-se în acelaşi rezervor, sub gaze şi deasupra apei. În zăcământ, petrolul se gaseşte sub presiune din cauza hidrocarburilor gazoase dizolvate. Ţara noastră este bogată în petrol. Principalele noastre zăcăminte de petrol se gasesc în Oltenia (la Tg.Jiu), Muntenia (câmpul petrolifer Dâmboviţa-Prahova şi cel din Piteşti), Moldova(zona petroliferă Bacău). În prezent se continuă cercetările în vederea descoperirii altor zăcăminte de petrol, prin a căror exploatare raţională industria noastră petrolieră să ia o dezvoltare crescândă.

Exploatarea petrolului. Petrolul se extrage din zăcăminte prin sonde. Săparea sondelor se face prin metode mai vechi de izbire, sau prin metode mai noi de foraj rotativ. Ca metode de extracţie se cunosc : erupţia naturală, erupţia forţată şi extracţia mecanică (pompare).

Erupţia naturală se produce când presiunea ţiţeiului în zăcământ este suficient de mare ca să-l ridice prin sondă, până la suprafaţă. Când presiunea în zăcământ nu este suficient de mare, atunci ridicarea petrolului la suprafaţa este ajutată prin introducere de aer sau gaze comprimate în zăcământ. Cu toate acestea, la un moment dat, zăcământul de petrol trebuie să fie exploatat prin pompare. Multe zăcăminte, chiar de la început, nu au presiune suficientă pentru o erupţie naturală sau ajutată şi deci trebuie exploatate prin pompare.

Compoziţia petrolului. Petrolul este un amestec de hidrocarburi (hidrocarburi gazoase şi solide dizolvate în hidrocarburi lichide), care mai conţine şi alţi diferiţi compuşi, în proporţii mici, ca de exmplu : compuşi cu oxigen, compuşi cu sulf, compuşi cu azot şi diferite substanţe minerale.