Protecția Juridică a Apei

Introducere

Apa, lichid transparent şi incolor, este unul dintre elementele componente ale mediului natural, o sursă naturală indispensabilă vieţii, regenerabilă, vulnerabilă şi limitată. Ea constituie materia primă pentru activităţi productive, o sursă de energie, o cale de transport etc. Apa constitute un factor determinant în meţinerea echilibrului ecologic.

Considerată multă vreme ca o sursă inepuizabilă a naturii, apa se dovedeşte a nu fi totuşi disponibilă în cantităţi suficiente şi de o calitate corespunzătoare nevoilor de folosire, în anumite perioade şi în anumite regiuni ale Terrei.

Cerinţele fireşti şi permanente de apă duc la creşterea substanţială şi neîntreruptă a consumului de apă, ce nu mai poate fi satisfăcut întotdeauna în regimul natural al surselor de apă, impunându-se astfel realizarea de baraje, lacuri de acumulare, derivaţii şi canale magistrale etc. Totodată, creşterea volumului de ape uzate conduce la necesitatea dezvoltării lucrărilor de epurare a apelor şi la luarea de măsuri de protecţie a calităţii acestora.

Se constată în acelaşi timp o creştere a valorii pagubelor produse de inundaţii care face necesară executarea de lacuri de acumulare pentru atenuarea viiturilor, regularizări de albii, efectuarea lucrărilor de întreţinere a albiilor cursurilor de apă etc.

2.Poluarea resurselor de apă

Se consideră că principalele resurse naturale de apă sunt constituite din apele subterne şi apele de suprafaţă. Calitatea resurselor naturale de apă trebuie de cele mai multe ori îmbunătăţită pentru a corespunde cerinţelor calitative ale consumatorilor (ca apa potabilă,de irigaţie, industrială etc.). Ca urmare trebuie aplicate tehnologii eficiente de tratare a diferitelor resurse de apă.

Prin poluarea apei se înţelege orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a acesteia peste o limită admisibilă stabilită prin lege, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie folosirii normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea.

Poluarea apelor este produsă de cel puţin cinci categorii de poluanţi: de natură fizică, chimică, biologică, bacteriologică şi radioactivă, rezultaţi din diverse activităţi. Principalii agenţi fizici cu rol în poluarea apelor sunt substanţele radioactive (depunerile radioactive care ajung în ape cu ploaia, apele folosite în uzinele atomice, deşeurile radioactive etc.) şi apele termale (deversarea în apă a lichidelor calde ce au servit la răcirea instalaţiilor industriale etc.). Poluarea chimică a apelor se produce prin infectarea cu plumb, azot, fosfat, hidrocarburi, detergenţi, pesticide etc.

Prin nerespectarea obligaţiilor lor legale şi încălcarea interdicţiilor pe care le stabileşte legea, utilizatorii de apă contribuie şi la scăderea cantităţilor de apă necesare populaţiei şi economiei.

Datorită accentuării pronunţate a fenomenelor de poluare a apei se constată că tehnologiile convenţionale de tratare a apelor nu mai sunt eficiente şi apare necesitatea găsirii de noi tehnologii de tratare,mult mai energice şi eficiente,dar şi mai costisitoare ( de exemplu: osmoza, procese de schimb ionic, ozonizarea, adsorbţia pe cărbune activ etc).

Ca urmare a diferitelor activităţi omeneşti, resursele de apă se modifică cantitativ cât şi calitativ putându-se ajunge la dezechilibre ale mediului înconjurător. Marea majoritate a intervenţiilor asupra resurselor de apă conduc la creşterea numărului şi concentraţiei poluanţilor admişi în apă,lucru ce generează poluarea acestora. Nivelul poluării apelor a crescut mult în ultimele decenii şi ca urmare a dezvoltării economice şi a creşterii rapide a populaţiei pe glob.

Acţiunile de prevnire a poluării şi combatere a efectelor acesteia sunt coordonate în general în toate ţările, pe linie de stat, având la bază o legislaţie menită să protejeze resursele de apă ale ţării respective pe şase direcţii principale şi anume:

• Realizarea unui complex de lucrări de amenajare;

• Reglementări privind calitatea apelor naturale şi efluenţilor;

• Reducerea poluării pe mai multe direcţii;

• Supravegherea şi controlul calităţii apelor;

• Formarea de cadre specializate în asigurarea calităţii şi protecţiei apelor;

• Sensibilizarea opiniei publice privind importanţa socială, economică, ecologică a problemelor şi acţiunilor de combatere a poluării resurselor de apă.

Este important de semnalat divesitatea de substanţe impurificatoare care se pot găsi în sursele de alimentare cu apă: compuşi anorganici (care se acumulează în sedimentele din albie), compuşi organici biogeni (cu o degradare biologică rapidă), compuşi organici refractari (cu o degradare foarte lentă) etc.

Protecţia resurselor şi surselor de ape subterane, precum şi asigurarea corectei lor exploatări cantitative şi calitative,devine din ce în ce mai dificilă. Prevenirea poluării surselor subterane de apă este mult mai ieftină decât activitatea de depistare, tratare şi eliminare a efectelor poluării. Ca urmare, a fost elaborat un “Normativ privind determinarea zonelor de protecţie a surselor de apă subterană, stabilirea criteriilor de amenajare a teritoriului din cuprinsul acestora”.

În conformitate cu STAS 4621-91 “Hidrologie şi Terminologie” sunt instituite pentru protejarea şi conservarea calităţii surselor de ape subterane două categorii de perimeter de protecţie:

• Perimetrul de protecţie hidrologică- teritoriul în cadrul căruia este interzisă executarea oricăror lucrări care ar putea înrăutăţii regimul şi calitatea apelor subterane cuprinzând sursa respectivă, zona sa de alimentare, precum şi cea de drenare

• Perimetrul de protecţie sanitară- teritoriul din jurul surselor de ape subterane sau de substanţe minerale în care se interzice sau se limitează orice fel de activitate care reprezintă vreun risc de contaminare bacteriană sau poluare chimică a surselor.