Protecția mediului în așezările umane

INTRODUCERE

Aşezările umane pot fi considerate sisteme ecologice complexe (ecosisteme) create de populaţiile umane, alcătuiri antropice în care majoritatea transformărilor de materie, energie şi informaţie este realizată de om. In acest context, aşezarea trebuie privită ca un organism viu, nu ca o structură, ce formează în teritoriu o structură interdependentă, de a cărui organizare se ocupă urbanismul şi amenajarea teritoriului.

Protecţia mediului în aşezările umane se realizează în mod specializat după factorii de mediu: aer, apă, sol, subsol etc. prin metode de combatere a poluării cu ajutorul unor măsuri şi procedee tehnice, cum sunt: amplasarea industriilor poluante la distanţă faţă de localităţi; folosirea de metode tehnologice care produc cât mai puţini poluanţi; reducerea poluării determinate de mijloacele de transport; neutralizarea deşeurilor nerecuperabile; desfăşurarea în condiţii de siguranţă a unor activităti periculoase pentru om şi pentru mediul înconjurător; reducerea poluării fonice etc.

Declinul pe care mediul îl înregistrează astăzi, pune în primejdie din ce în ce mai mult planeta şi supravieţuirea speciei umane. Oamenii, mai au o şansă la supravieţuire, se materializează numai dacă fiecare popor se dezvolta în felul său propriu, specific şi unic, în spaţiul său geografic şi potrivit tradiţiilor originale pe care le are, cu respectarea severă a legilor naturii, ale biologiei şi ecologiei. În aşezările umane, rezolvarea problemelor ecologice depinde, în mare măsură, de reţeaua localităţilor şi mărimea lor, de raporturile cu teritoriul liber, de mărimea, natura şi modul de exploatare a acestui teritoriu, de resursele existente, de modul de prelucrare industrială, etc. În vederea respectării principiilor ecologice şi asigurării unui mediu de viaţă sănătos populaţiei, organelor centrale şi locale ale puterii executive le revin o multitudine de îndatoriri, pe care le realizează în temeiul atribuţiilor stabilite de lege.

Oamenii trebuie să-şi cunoască drepturile legate de mediu, să înţeleagă factorii care le ameninţă şi să poată interveni activ prin instrumentele administrative şi civice.

CAPITOLUL I

PROTECŢIA MEDIULUI ÎN AŞEZĂRILE UMANE

Sensul dezvoltării durabile a aşezărilor umane îl constituie asigurarea unui mediu sănătos şi coerent sub raport funcţional şi cultural, la nivelul localităţilor urbane şi rurale, precum şi al reţelei de localităţi din teritoriu, în condiţiile păstrării echilibrului faţă de complexul de resurse ale capitalului natural.

În aşezările umane acţiunile trebuiesc să urmărească realizarea integrării armonioase a mai multor elemente, printre care: creşterea şi repartiţia populaţiei, folosirea forţei de muncă, locuinţele, folosirea pământului, serviciile, atenuarea diferenţelor între regiuni şi în interiorul zonelor urbane ş.a.

De asemenea, trebuie respectată diversitatea caracteristicilor pe care le au aşezările umane şi care reflectă valori culturale şi estetice, iar zonele care au o importanţă istorică, religioasă sau arheologică, ca şi zonele naturale cu valoare deosebită, trebuie păstrate pentru posteritate.

Referitor la mediu, principalele probleme ale aşezărilor umane sunt: poluarea apei, aerului şi solului; zgomotul, radiaţiile; locul de muncă; estetica mediului exterior; accidentele; serviciile de igienă a muncii; asistenţa socială ş.a.

Obiectivele strategice pentru aşezările umane din ţara noastră

În ţara noastră, obiectivele strategice pentru aşezările umane sunt:

dezvoltarea echilibrată a regiunilor prin repartizarea uniformă a activităţilor social-economice în teritoriu;

îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, a transportului urban şi valorificarea eficientă a patrimoniului natural şi a celui construit;

dezvoltarea aşezărilor umane în zone care nu sunt supuse riscurilor naturale şi agenţilor poluanţi;

ridicarea standardului de locuire în mediul urban şi rural;

reducerea pierderilor energetice datorate izolării termice ineficiente;

pastrarea identităţii culturale a localităţilor şi crearea unei reţele de spaţii verzi în localităţile urbane, în conexiune cu ecosistemele din teritoriu;

inventarierea şi cercetarea la nivelul întregului teritoriu naţional a zonelor cu risc de dezastre antropice şi naturale, în paralel cu elaborarea planificării pre-dezastru.

Responsabilitatea pentru calitatea mediului în aşezările umane şi pentru luarea măsurilor necesare remedierii sau îmbunătăţirii calităţii acestui mediu revine autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.[1] Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspiraţii umane: necesitatea continuării dezvoltării economice şi sociale şi îmbunătăţirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a generaţiilor prezente, cât şi a celor viitoare.

În vederea sincronizării acţiunilor de dezvoltare durabilă în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, în anul 2001 a fost elaborată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, ale cărei principale obiective sunt:

redimensionarea şi remodelarea structurii economico-sociale şi transfor­marea ei într-un sistem durabil;

stabilirea sectoarelor şi direcţiilor cu potenţial competitiv ca priorităţi ale dezvoltării durabile;

asigurarea stării de sănătate a populaţiei;

stoparea procesului de deteriorare a capitalului natural şi iniţierea refacerii acestuia;

dezvoltarea unui sistem legislativ şi instituţional coerent, compatibil cu cel al ţărilor din UE;

formarea resurselor umane la nivelul exigenţelor ştiinţifice, tehnologice şi informaţionale, pe plan internaţional, din toate sectoarele economice şi sociale;

monitorizarea şi evaluarea permanentă a performanţelor economice, sociale şi de protecţie a mediului.

În acest context, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului din România are ca principal obiectiv, îmbunătăţirea calitătii mediului în zonele dens populate şi anume: îmbunătăţirea condiţiilor de transport şi a stării drumurilor şi utilizarea generalizată a combustibililor cu aditivi, a benzinei fară plumb şi a motorinei cu conţinut scăzut de sulf; sistematizarea zonelor urbane cu accent pe extinderea spaţiilor verzi şi a zonelor de agrement.