Protectia Mediului Inconjurator in Uniunea Europeana

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Protectia Mediului Inconjurator in Uniunea Europeana.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Ecologie, Stiinta Administratiei

Extras din document

1.CONSIDERAŢII GENERALE

Politica mediului a fost reglementată în contextul modificărilor aduse Tratatului prin Actul Unic European. Includerea ei în sfera preocupărilor comunitare este justificată prin gravitatea şi extensiunea fenomenelor de poluare care ameninţă însăşi existenţa umană, resursele ei vitale şi, de asemenea, în consecinţă, prin necesitatea unor acţiuni convergente, coerente, îndreptate spre oprirea, diminuarea şi (sau) înlăturarea factorilor de risc, cunoscut fiind că, deseori, aceşti factori şi efectele poluante pot să fie universale, fără graniţe.

Combaterea acestor pericole comune implică, de aceea o atitudine comună. Astfel că formularea unei politici unitare care să atragă şi o economisire a resurselor financiare, nu a fost ignorată de comunitate.

Problemele de protecţie a mediului ar putea să genereze obstacole în domeniul schimburilor intracomunitare sau chiar discriminări, mai ales prin unele norme tehnice pe care unele state membre le-ar putea adopta în această privinţă. Aceste motive au stat la baza necesităţii de armonizare a legislaţiilor naţionale şi la întreprinderea de cercetări comune pentru a proteja mediul.

2.EVOLUŢIA REGLEMENTĂRILOR COMUNITARE

PRIVIND MEDIUL

0 politică a mediului s-a concretizat mai întâi, sunt forma unor programe generale,în funcţie de care au fost adoptate programe specifice şi măsuri de executare.

Primele două programe de acţiune lansate de comunitate în 1973 şi apoi în 1977, în domeniul mediului au fost axate, mai ales, asupra căutării de răspunsuri imediate la problemele grave ridicate de

poluare. Dar, în foarte scurt timp, s-a ajuns la concluzia că, în domeniul mediului, a preveni este mult mai important decât a combate.

Al treilea program, adoptat în 1983, a definit o strategie globală şi preventivă de salvare a mediului şi resurselor. Ca atare, lupta împotriva poluării şi degradării resurselor rare şi puţin costisitoare, mai eficace şi mai favorabilă unei dezvoltării economice sănătoase şi imperativele ecologice au fost luate în calcul la debutul proceselor de concepere de decizie a oricărei acţiuni economice, indiferent dacă e vorba de agricultură, energie, industrie, transporturi ori turism.

Prioritatea a trecut de la controlul la prevenirea poluării, iar protecţia mediului a devenit o misiune mai largă, înglobând şi afectarea solului ori integrarea intereselor mediului în celelalte politici

comunitare.

Cel de-al patrulea program (1987-1992) a urmărit să facă din protecţia mediului, un element esenţial al oricărei politici economice şi sociale. Principalele direcţii de acţiune ale acestei noi abordări s-au exprimat sub diverse forme şi dimensiuni.

Patru tipuri de activitate au fost considerate prioritare:

- aplicarea completă şi eficace a legislaţiei comunitare în vigoare;

- controlul impactului asupra mediului al tuturor substanţelor şi surselor de poluare;

- un acces mai bun la informare pentru public şi o mai bună difuzare a informaţiei;

- crearea de locuri de muncă.

Al cincilea program de acţiune (1993-2000) intitulat “Către o dezvoltare durabilă” se înscrie în prelungirea celui de-al patrulea program, dar adoptă în acelaşi timp, o nouă abordare a problemelor mediului. Aceasta, fondată pe principiul dezvoltării durabile, implică nu numai autorităţile, ci şi toţi ceilalţi factori economici şi, în special, cetăţenii care au o responsabilitate comună faţă de mediu.

Documentul promovează ca principii: dezvoltarea durabilă, recurgerea la măsuri preventive şi răspunderea împărţită.

Programele generale au fost urmate, de-a lungul anilor, de măsuri de aplicare sub forma unor măsuri legislative comunitare adoptate de consiliu - regulamente, directive, decizii şi unele recomandări.

Pe plan procedural, s-a instituit o procedură comună pentru constituirea şi ţinerea la zi a unui inventar al surselor de informare în materie de mediu şi un sistem de evaluare a incidenţelor unor proiecte publice sau private asupra mediului.

În plus, au fost adoptate programe de cercetare ştiinţifică pentru protecţia mediului, precum şi în domeniile stocării deşeurilor radioactive, evoluţiei marilor concentrări urbane, reciclării materialelor, poluanţilor apei şi aerului.

Politica actuală a Comunităţii în domeniul mediului înconjurător contribuie la urmărirea unor obiective determinate, astfel:

- conservarea, protejarea şi ameliorarea calităţii mediului înconjurător;

- protejarea sănătăţii persoanelor;

- utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;

- promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să facă faţă problemelor regionale au planetare ale mediului (nou obiectiv, introdus prin Tratatul de la Maastricht).

3.PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

COMUNITAR AL MEDIULUI

Acţiunile comunitare pe care le comportă politica mediului trebuie să fie astfel fundamentate şi orientate, încât să se obţină efecte directe considerabile şi să nu fie numai simple proiecţii sau previziuni.

Ea trebuie să se întemeieze pe o serie de principii directoare.

3.1. Principiul prevenirii degradării mediului

Principiul general al prevenirii degradării mediului - axat pe ideea că activitatea de prevenire este mult mai puţin costisitoare decât repararea daunelor ecologice care prezintă în multe cazuri, un caracter ireversibil - a cunoscut dezvoltări specifice în cadrul dreptului comunitar.

Caracterul preventiv al politicii comunitare în domeniul mediului a fost astfel definit încă în primul program de acţiune din anul 1973: cea mai bună politică a mediului constă în a evita, de la început, crearea de poluări ori degradări decât a le combate ulterior efectele, apreciere reluată şi de programele ulterioare.

Cerinţele principiului s-au exprimat, pe de o parte, în introducerea de obligaţii cu caracter preventiv, iar pe de altă parte prin promovarea unor activităţi ori proceduri care să conducă la evitarea unor modificări negative ale calităţii mediului.

Aşa, de exemplu, directiva asupra evaluării consecinţelor unui proiect asupra mediului, supune unele categorii de proiecte unei evaluări privind impactul asupra mediului. Această evaluare trebuie să fie luată în calcul în cadrul procesului de autorizare a anumitor proiecte.

Documentul constituie principalul instrument de luptă împotriva degradării mediului care asociază cerinţa luării în considerare a problemei ecologice la procesul de planificare a deciziilor în toate sectoarele de activitate şi, în special, în agricultură, industrie, sectorul energetic, transporturi, turism şi dezvoltarea regională.

Directiva stabileşte două categorii de proiecte:

- prima în care acestea trebuie să facă în mod obligatoriu obiectul unei evaluări a incidenţelor lor asupra mediului (ex: rafinării de petrol, centrale nucleare, etc.);

- a doua cuprinde proiecte care pot necesita o evaluare a incidenţelor asupra mediului numai dacă statele membre consideră că trăsăturile lor o cer (agricultură, manufactură, etc.).

Documentul stabileşte o serie de obligaţii. Astfel, conducătorul de lucrare al unui proiect, public ori privat, care poate avea o incidenţă notabilă asupra mediului este ţinut să furnizeze autorităţilor competente un studiu al incidenţelor posibile asupra mediului.

Autoritatea competentă este ţinută, la rândul său, să ţină seama de informaţiile primite şi de avizele obţinute în momentul când va lua decizia de a autoriza proiectul propus. Totodată, publicul implicat este consultat în mod obligatoriu şi poate propune alternative la proiect.

Proiectele care, datorită naturii, dimensiunilor ori localizării lor sunt susceptibile de a avea incidente notabile asupra mediului fac obiectul unei evaluări preliminare.

De asemenea, regula prevenirii operează şi în domeniul transporturilor transfrontaliere de deşeuri periculoase. Astfel, potrivit unei directive, pentru a efectua un transport de deşeuri între statele comunităţii sau între Uniunea Europeană şi statele terţe, deţinătorii acestora trebuie să notifice administraţiilor specializate ale statelor de tranzit şi de destinaţie anumite informaţii asupra naturii acestora, modalităţilor de transport, contractului de livrare încheiat cu destinatarul şi modul lor de eliminare, precizându-se expres că deşeurile vor fi neutralizate în ţara de primire fără a pune în pericol

calitatea mediului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Mediului Inconjurator in Uniunea Europeana.doc