Provocările agriculturii ecologice

Motivatia promovarii metodelor de agricultura ecologica

Ca o activitate curenta pe glob, agricultura reprezinta o amenintare la adresa biodiversitatii. Populatia in continua crestere si cererea tot mai mare de produse agricole cere ca rezultatele agriculturii sa creasca, in special in tropice, pentru cel putin cateva decenii pana populatia lumii se va stabiliza.

Ecoagricultura se refera la folosirea terenurilor si managementul pamanturilor atat pentru productia agricola cat si pentru conservarea biodiversitatii.

Multi fermieri, mai ales in conditiile de cultura intensiva, se confrunta cu alegerea de a sacrifica productia in favoarea biodiversitatii. Provocarea este extinderea capacitatii de productie fara efecte negative asupra biodiversitatii- gasirea tehnologiilor si resurselor manageriale, a institutiilor si a politicilor care sa confere fermierilor posibilitatea de a alege mai usor. Din pacate, tehnologia invechita din tarile in curs de dezvoltare necesita mult pamant lucrat, in schimb excesul de tehnica in tarile capitaliste duce la o poluare excesiva. Pentru ca agricultura domina necesarul de pamant atat de mult, si pentru ca ameninta biodiversitatea atat de acut, trebuie sa aiba un plan de protectie a acesteia.

Atunci cand fermierii se gandesc atat la productivitate cat si la protejarea mediului in timpul exploatarii, se pot face progrese eficiente de ambele parti.

Ecoagricultura poate salva viata salbatica si creste productia agricola.

Nevoia acuta de hrana a omenirii face imperativa nevoia de a proteja biodiversitatea fara sacrificarea productivitatii. Inovatorii fac fata acestor provocari elaborand strategii eficiente. Evident, potentialul de a integra diferite tipuri de specii salbatice in peisajele agricole trebuie sa varieze in functie de tipul de sistem agricol.

In cele ce urmeaza vom vorbi despre sase metode de succes in agricultura ecologica, avand la baza studii de caz si documente din diverse parti ale lumii, care vor fi mentionate in cele ce urmeaza.

Prima strategie : reducerea distrugerii habitatului prin cresterea productivitatii agricole pe suprafetele cultivate

Habitatele naturale sunt uneori convertite in terenuri arabile doar pentru a profita de noi oportunitati de desfacere, dar, si mai des, atunci cand fermele existente nu produc destul, sau nu exista suficiente posturi de munca pe piata, sau are loc degradarea datorata practicilor agricole nepotrivite care duc la abandonul terenurilor. Majoritatea populatiei rurale de pe glob face agricultura pe terenuri slabe calitativ. Daca s-ar creste productivitatea in zonele mai productive, s-ar putea reduce presiunea de pe zonele marginale, slabe calitativ care s-ar putea reda vietii salbatice. Aceasta strategie ar putea impiedica de asemenea distrugerea altor habitate.

Tarile cele mai bogate in specii: Mamifere:

1. Indonesia 515

2. Mexico 449

3. Brazil 428

4. Dem. Rep. of Congo 409

5. China 394

6. Peru 361

7. Colombia 359

8. India 350

9. Uganda 311

10. Tanzania 310

Inlocuirea tehnicilor “taie si arde” din Honduras cu unele mai avansate

In timp ce populatia rurala a degradat zonele deluroase din Honduras, fermierii au ocupat in fiecare an terenuri intinse de paduri de pin pentru cresterea productiei, ceea ce a dus la reducerea populatiei de caprioare, ratoni, veverite si agouti.

Lucrand cu localnicii, cercetatorii au introdus varietati imbunatatite de cafea si legume, ca si noi metode de fertilizare, irigare si rotatie a culturilor, ceea ce a dus la o explozie a porductiei si a numarului de angajati. Veniturile sporite din aceste culturi au dus la cumpararea de fertilizanti care sa inlocuiasca nutrientii solului,ceea ce a dus la dublarea productiei, ceea ce a permis abandonarea terenurilor marginale, care au fost reconvertite in paduri. Studiile arata ca padurile si-au mentinut integritatea in zonele in care s-au folosit in continuare metodele imbunatatite.

Salvarea padurilor braziliene prin imbunatatirea metodelor de obtinere a produselor lactate

Padurile atlantice ale Braziliei, cu caracteristici unice de paduri umede tropicale, sunt cele mai amenintate habitaturi de pe pamant. Aici vietuiesc creaturi precum maimutele leu tamarin, care sunt unice in lume, ca si sute de pasari endemice si o flora bogata care include orhidee si alte flori rare. Ca rezultat a 5 secole de crestere a populatiei in care s-au realizat defrisari si incendieri incontrolate, doar 7% din mediul original al padurilor a ramas. Astazi, fermele mici de productie a laptelui reprezinta activitatea de baza din aceasta zona, dar exploatarea pune in conflict fermierii cu conservationistii, deoarece sunt necesare tot mai multe terenuri pentru pasunat. Inca din anii 90, organizatia Pro-Natura a oferit asistenta tehnica fermierilor pentru imbunatatirea productivitatii fermelor si cresterea veniturilor. In schimb, acestia au inceput sa reimpadureasca terenurile si sa regenereze natura. Organizatia i-a ajutat sa investeasca in modificari genetice pentru animale, folosirea suplimentelor minerale, imbunatatirea hrane. Ca rezultat, fermierii participanti au observat triplarea productiei de lapte si dublarea veniturilor. Pasunile imbunatatite au putut hrani mai multe vite, astfel incat zonele folosite au putut fi reduse. Mai mult de 60 de ha in 16 ferme au fost reconvertite in paduri, si peste 50.000 de copaci au fost plantati de catre asociatia Pro-Natura.