Radioactivitatea Apelor de Mină Provenite din Minele de Uraniu și Reducerea Acesteia

Încărcarea cu poluanţi a apelor uzate industrial constituie cea mai masivă şi nocivă categorie de poluare. Cauzele poluării cu ape uzate industrial îşi au originea în lacunele concepţiei despre procesul de producţie, examinarea sumară a fenomenelor secundare care nu influenţează rezultatele procesului de bază; se procedează la eliminarea cât mai simplă a deşeurilor şi subproduselor

fără preocupări speciale în ceea ce priveşte consecinţele ce pot avea loc asupra mediului. Caracteristica esenţială a apelor uzate industrial o constituie varietatea nelimitată de poluanţi şi nocivitatea lor deosebită. În poluarea cu metale grele a apelor uzate industrial ponderea cea mai mare o au industria minieră, industria metalurgică şi industria chimică.

Circuitul antropogen industrial si agricol al metalelor grele

În ultimul deceniu, industria minieră din România s-a confruntat pentru prima dată cu necesitatea restrângerii activităţii, a caror efecte pe termen lung nu pot fi ignorate. Pe lângă impactul socio-economic, închiderea unei mine poate avea şi un impact negativ asupra mediului înconjurător. Pentru a atenua aceste efecte este necesară luarea unor măsuri sau punerea la punct a unor tehnologii viabile, în condiţiile în care activitatea industrială în perimetrele miniere închise încetează în totalitate. În cazul închiderii unei mine de uraniu, problema cea mai importantă o constituie apele de mină radioactive, care vor continua să se formeze foarte mult timp după încetarea activităţii.

Categoria Sursa Procesul generator de poluare Agenţii poluanţi

Ape uzate industriale

Industria minieră

Prepararea minereurilor metalifere şi nemetalifere;

Preparaţiile de cărbune;

Flotaţiile;

Extracţia şi prelucrarea minereurilor radioactive.

-săruri de metale grele;

-particule în suspensie (argilă, praf de cărbune);

-produşi organici folosiţi ca agenţi de flotaţie;

-deşeuri radioactive.

RADIOACTIVITATEA APELOR DE MINĂ PROVENITE DIN MINELE DE URANIU ŞI REDUCEREA ACESTEIA

În urma activităţii de exploatare a uraniului se formează ape de mină şi şlamuri. Conţinutul de uraniu al şlamurilor este mai mic de 0,05% U3O8. Conţinutul de uraniu al apelor reziduale este de asemenea mic, fapt pentru care aceste ape nu sunt periculoase pentru mediul înconjurător dacă sunt corect gospodărite. Elementele dizolvate în apele de mină se pot grupa în:

– anioni: SO42-, HCO3-, PO43-, Cl-, Br--

– cationi: Ca2+, Mg2+, Cu2+, Zn2+, Fe2+, Mn4+

– microelemente: As, Zn, Cd, Ni, Ti, Be, S, V, Co, Ga, Mo, Ag, Sn, Te, Bi, Ba, ce se gasesc in cantitati variabile (de suspensii si saruri solubile). Pentru a se evita contaminarea radioactivă, uraniul poate fi eliminat din apă prin schimb ionic, coprecipitare sau bioabsorbţie.

Uraninitul – UO2 conţine 73-90% uraniu, în care U(IV) apare oxidat în diferite proporţii, până ajunge la U(VI). Această oxidare are loc fără distrugerea structurii cristaline. Compensarea valenţei se realizează prin pătrunderea concomitentă a oxigenului în poziţiile libere ale structurii cristalului. În natură nu se găseşte un mineral care să corespundă perfect formulei UO2. Conţinutul de thoriu din uraninit ajunge până la câteve procente. În filoane hidrotermale, uraninitul conţine mai puţin de 0,25% ThO2, în timp ce acelaşi mineral din pegmatite are cca. 2% ThO2 sau chiar mai mult.