Reconstrucția ecologică

RECONSTRUCTIA ECOLOGICA

Prin acest curs se urmăreşte acumularea cunoştinţelor minime necesare pentru înţelegerea fenomenului de reconstrucţie dar şi pentru dezvoltarea şi implementarea de proiecte de reconstrucţie ecologică.

Una dintre cele mai semnifIcative modificări este aceea de schimbare a relaţiei dintre om şi natură. În ultimii 50 de ani, s-a discutat enorm pe tema pierderii diversităţii biologice, a pericolului pe care îl impune dispariţia tot mai amplă a speciilor şi diminuarea membrilor populaţiilor componente speciilor.

Astfel, în 1992, în baza tuturor acestor date a fost posbilă adoptarea la Rio de Janeiro a celui mai important instrument de protecţie a diversităţii biologice: Convenţia privind diversitatea biologică care a fost ratificată prin legea 58/1994 şi de către România.

În tot acest răstimp, conceptul de diversitate biologică a reuşit să fie definit ca diversitatea de specii, habitate şi ecosisteme, la nivel global omul devenind conştient tot mai mult de importanţa naturii. Se recunoaşte astăzi că natura are resurse inestimabile dar limitate, motiv pentru care relaţia om-natură s-a modificat considerabil în ultimii ani.

Astăzi se pune accentul tot mai mult pe grija faţă de natură şi în particular pe acţiuni de prevenire a dezastrului ecologic în primul rând. Experienţa de până acum a demonstrat că restaurarea unui ecosistem distrus este foarte dificilă, depinde de foarte mulţi factori în afara celor naturali şi procesul nu întotdeauna poate să conducă la refacerea completă a echilibrului ecologic iniţial.

Acesta este de fapt raspunsul pe care societatea trebuie acum să-l ofere refacerii naturii: să restaureze ecosistemele distruse de acţiunile propriei civilizaţii.

Trebuie să menţionăm că în cazul dezastrelor naturale, omul de asmenea poate să fie pregătit să aplice măsuri de urgenţă pentru refacerea habitatului uman şi a ecosistemelor afectate. În acest sens, merită să fie menţionate recomandările cu privire la evaluarea rapidă a gradului de vulnerabilitate a unui ecosistem faţă de potenţiali factori naturali sau antropici.

Reconstrucţia ecologică reprezintă per se un scop extrem de compex care poate fi integrat ca şi concept în contextul politicilor şi strategiilor de prevenire, de evaluare a ecosistemelor sensibile şi a celor de remediere.

Facem abuz de folosinţa terenurilor pentru că îl privim ca pe un bun ce ne aparţine. Abia atunci când o să-l acceptăm ca pe o comunitate de care aparţinem o să-l privim cu dragoste şi respect!

Aldo Leopold „Alamnac –un ţinut nisipos” 1949.

Conceptul de reconstrucţie ecologică

În timp ce conceptele privind conservarea naturii şi reconstrucţiei naturii aparţin Greciei antice, totuşi conceptul modern privind reconstrucţia ecosistemelor a fost dezvoltat de către Henry David Thoreau, George Perkins Marsh şi Aldo Leopold. Primul proiect de reconstrucţie ecologică a fost iniţiat în Statele Unite ale Americii în jurul anilor 30 sub coordonarea lui Aldo Leopold (Gayton 2001).

Scopul reconstrucţiei ecologice este de a reface complet componentele şi procesele unui sit sau ecosistem distrus faţă de starea acestuia la un moment dat, la un standard contemporan sau către o condiţie dorită (Gayton 2001).

În decursul timpului, definiţiile au evoluat astfel încât atăzi se discută de o abordare ecositemică în procesul de reconstrucţie ecologică. Societatea de Reconstrucţie Ecologică (SER) , poate cea mai bine cunoscută organizaţie neguvernamentală care militează în domeniul reconstrucţiei ecologice, prin prisma contribuţiei specialiştilor cu recunoaştere internaţională în domeniu, defineşte reconstrucţia ecologică drept:

Procesul de asistare a procesului de refacere şi de management al integrităţii ecologice (SER 2002)

Alţi autori descriu acest proces drept:

arta şi ştiinţa de a repara ecosisteme degradate la cel mai bun nivel de autenticitate istorică (Mills, 1995)

Este important de reţinut că în acest context cheia succesului în reconstrucţia ecologică o reprezintă restaurarea proceselor interne ale ecosistemului (funcţiile ecosistemului) şi a componentelor acestuia (specii rare, extincte sau anumite trăsături particulare ale habitatelor). Implicit, în orice proiect de restaurare ecologică trebuie identificate cauzele degradării şi aplicate măsuri de control ale intervenţiei lor în continuare (Gayton 2001). În anumit situaţii, punctuale, restaurarea ecosistemelor ar fi mai simplă decât ar părea la prima vedere, dacă ne gândim la îndepărtarea şoselelor, barajelor sau a utiliazelor şi echipamentelor pentru extracţie de petrol. Totuşi în alte situaţii poate să solicite eforturi pe termen lung cum ar fi reintroducerea de specii în habitatele naturale unde ele sunt declarate extincte sau foarte rare, eradicarea speciilor invazive sau chiar reinstaurarea unor procese naturale aparent negative ca de ex. Incendii şi indundaţii cu caracter periodic.

Definirea scopului şi obiectivelor RE

Înainte de toate trebuie să ne punem întrebarea firească: Să restaurăm în ce sens? În ce direcţie? Aceste întrebări sunt esenţiale dacă acceptăm idea că fiecare individ sau grup intersat implicat în proiect trebuie să primească un răspuns pe măsură. După cum bine se ştie, ecosistemele sunt sisteme dinamice reallizează un permament schimb cu mediul înconjurător (schimb informaţional, material şi energetic) se modifică permament în timp şi spaţiu ca urmare a modelării pe care o impune pe de o parte acţiunea permamentă a factorilor de mediu de regim şi pe de altă parte acţiunea accidentală a factorilor perturbatori asupra menţinerii echilibrului ecologic