Rolul și importanța componentei biotice în mediul înconjurător

Introducere

Mediul inconjurator este alcatuit din 3 componente : componenta abiotica (substrat, are, apa), componenta biotica (plante, animale) si componenta antropica (omul cu produsele muncii sale). Interactiunea acestora determina o stare enviromentala mereu schimbatoare, dinamica. In lucrarea de fata voi trata sumar componenta biotica, rolul si importanta ei precum si influenta componentei antropice asupra acesteia.

Ce este componenta biotica?

In cadrul acestei componente intra vegetatia, fauna si solul, elemente care se caracterizeaza prin cateva trasaturi de baza:

- prezinta nivele inalte de organizare si structurare a materiei

- au aparut mai tarziu pe Terra, de aceea fiint considerate secundre sau derivate

- au o dinamica proprie foarte accentuata

- definitiveaza medii de viata aparte

- au forme de manifestare diferite

Deci, componenta biotica cuprinde toate vietuitoarele care populeaza invelisul geografic si care vin in contact cu societatea (direct sau indirect) omeneasca.

Aparitia si evolutia componentei biotice

Primul care a reusit sa formuleze o teorie cat de cat inchegata despre aparitia si evolutia speciilor a fost Ch. Darwin, ideile sale fiind continuate si dezvoltate de catre alti cercetatori . Aceasta teorie a fost numita evolutionism si a venit in contradictie cu creationismul care sustine ca viata a fost creata de Dumnezeu. In schimb, evolutionistii sustin ca materia ne-vie s-ar fi organizat in mod spontan si ar fi dat nastere vietii (generatie spontanee). Evident, in conditiile actuale, materia ne-vie nu se organizeaza spontan pentru a da nastere la organisme vii. Evolutionistii sustin, insa, ca atmosfera primitiva si oceanul primordial ar fi avut o alta compozitie chimica , mai favorabila aparitiei vietii. Daca acesta ipoteza ar fi adevarata, atunci, ca urmare a acestui fapt, s-ar fi format prin sinteza chimica mai intai o « supa organica » in ocean din care ar fi rezultat viata, mai intai forme acelulare (virusuri), iar apoi forme celulare.

Alti cercetatori considera ca viata a aparut ca raspuns la nevoia de diversificare a materiei care s-a reorganizat si structurat. Diversificarea s-a produs sub 2 aspecte :

- aparitia componentei biotice ca structura noua in mediul inconjurator prin procesul de biochemogeneza

- diversificare acesteia : exista cca. 1,5 mil de specii de animale si cca.500000 specii de plante

Geosferele au contribuit la aparitia, dezvoltarea si raspandirea vietuitoarelor . Acest invelis al vietii poarta numele de biosfera. Limitele biosferei sunt marcate de centura de ozon si de baza scoartei sedimentare. Se observa o accelerare a biodiversivitatii in segmentul terminal al curbei evolutive temporale. Apogeul a a fost depasit din cauza ca a inceput mersul ascendent al acestuia (numeroase specii si grupari bilogice existente candva au disparut fara a lasa urmasi), factorul cauza apreciindu-se a fi omul si activitatile sale.

În decursul erelor geologice, au trăit alte vieţuitoare decât cele pe care le vedem astăzi, care sunt urmaşi ale acestor animale străvechi. Evoluţia animalelor în acest imens timp geologic a fost puternic influenţată de procesele geologice ce au avut loc în scoarţa Pământului. Felul în care au evoluat animalele poate descifrat în straturile de diferite vârste ale scoarţei terestre, datorită fosilelor pe care acestea le conţin. Rareori, în anumite condiţii de conservare, s-au păstrat şi animale întregi. Astfel, în gheţurile Siberiei s-a păstrat de mai bine de 20.000 de ani mamutul - un elefant păros - aşa cum era el, cu blană, piele şi muşchi. În ozocherită (ceară de pământ) s-a conservat un rinocer intact, iar în chihlimbar - răşina unui pin fosil - s-au păstrat numeroase insecte străvechi. Studiul fosilelor a dovedit că fiinţele care populau odinioară pământul se deosebeau de cele actuale şi deosebirea este cu atât mai mare cu cât sunt mai vechi.

Cu cât sunt mai vechi, cu atât au o organizare şi o structură mai simplă, fiind mult diferenţiate de urmaşii lor de astăzi şi, cu cât ne apropiem de timpurile noastre, cu atât aceste caractere vechi dispar şi sunt înlocuite cu altele noi care le apropie din ce în ce mai mult de animale actuale. Astfel, fosilele dovedesc succesiunea neîntreruptă a vieţuitoarelor şi evoluţia lor de-a lungul erelor geologice. Ele mai dovedesc că vieţuitoarele de astăzi sunt o continuare firească a străvechilor forme care s-au succedat pe planeta noastră de-a lungul milioanelor de ani.

Disparitia speciilor

De-a lungul istoriei vietii, Pamântul a fost martor la cinci distrugeri în masa a speciilor din cauza calamitatilor naturale. În ultima perioada, tot mai multi specialisti vorbesc de cel de al saselea val de distrugere în masa, provocat în mare parte de activitatea umana. Aceasta opinie este sustinuta de cercetatorii rusi de la Institutul de biologie maritima, din cadrul Academiei Ruse de Stiinte. Fauna planetei noastre a suferit cinci distrugeri masive în urma carora între 50-95% dintre specii nu au supravietuit. Prima a avut loc la sfârsitul perioadei Ordoviciane, din cauza scaderii temperaturii si a coborârii nivelului apelor. Un eveniment similar a avut loc în perioada târzie din Devonian, din cauza scaderii temperaturii si a retragerii graduale a apei marilor. În timpul celei de a treia extinctii, sfârsitul perioadei Permiane, aproape acum 250 de milioane de ani în urma, au disparut 95% din speciile marine si aproape 70% din cele terestre. Catastrofa a fost cauzata probabil de refacerea crustei active a Pamântului si a schimbarii climei din timpul formarii supercontinentului Pangaea. A patra extinctie a avut loc spre finalul perioadei Triasic, iar a cincea, cea mai faimoasa de altfel, acum 65 de milioane de ani. Cercetatorii înclina sa creada ca a fost vorba de impactul planetei cu un corp ceresc urias. Drept rezultat, ploile acide si tsunami (valuri oceanice de soc care se formeaza ca urmare a producerii seismelor pe fundul marii si care se deplaseaza la suprafata apei extrem de repede, marindu-si volumul treptat, pâna când se lovesc de tarm) au afectat bancurile de pesti, pe solul oceanic s-au depus cantitati mari de materie organica si numai 12 procente din vietuitoarele existente au supravietuit catastrofei.

În prezent, suntem înaintea celei de a sasea disparitii masive a speciilor si, foarte important, specialistii sustin ca este prima care nu este provocata de natura, ci în cea mai mare masura de fiintele umane care distrug ecosistemul. Principalele cauze ale dispariţiei speciilor de plante şi animale sunt: distrugerea habitatelor, exploatarea comercială (colectarea de plante, vânatul iraţional şi braconajul), distrugerile produse de către speciile aclimatizate şi poluarea. Dintre aceste cauze, distrugerea habitatelor reprezintă cea mai mare ameninţare pentru aceste specii.

Lista de specii de plante şi animale recunoscute ca fiind pe cale de dispariţie este destul de mare. Exemple mai concludente sunt:

- Porumbelul pasager deţinea cândva supremaţia absolută ca număr de exemplare între păsări şi mamifere. În anul 1813, s-au numărat peste 1 miliard de porumbei în statul american Kentucky; peste un secol, în acelaşi stat, a încetat din viaţă ultimul exemplar din această specie.

- Pasărea “dodo”, asemănătoare porumbelului, dar nezburătoare, a fost zărită prima oară în anul 1598, în insula Mauritius din Oceanul Indian; ultimul exemplar a dispărut în jurul anului 1681.

- Condorul californian, considerat ca cea mai mare pasăre pe cale de dispariţie, a intrat în atenţia specialiştilor care au luat ultimele exemplare din mediul lor natural şi le-au trecut în rezervaţii speciale, unde se încearcă înmulţirea lor.