Studii de Bioremediere a unor Situri Contaminate cu Țiței

1. Introducere

Solul, prin poziţia, natura şi rolul său, este un produs al interacţiunii dintre mediul biotic şi abiotic, reprezentând un organism viu, în care se desfăşoară o viaţă intensă şi în care s-a stabilit un anumit echilibru ecologic.

Formarea solurilor este un proces complex, de lungă durată, care reflectă efectul factorilor pedogenetici, atât naturali cât şi antropici.

Solul este alcătuit din: material mineral provenit din dezagregarea şi alterarea rocilor,material organic provenit din transformarea resturilor vegetale, apa provenită din precipitaţiile atmosferice sau irigaţii şi aer. Proporţia în care aceste componente se găsesc în sol determină gradul de fertilitate al solului. Repartiţia solurilor variază de la o ţară la alta în funcţie de relief, climă şi, nu în ultimul rând, de activităţile biologice.

2. Calitatea solurilor

2.1 Noţiunea de calitate a solurilor

În general ideea de calitate a solului variază în funcţie de modul de abordare care poartă amprenta gradului de instruire şi calificare a celor implicaţi. Astfel:

- Pentru agricultori calitatea se referă în special la productivitate, exploatare, profit, grad de conservare a fertilităţii;

- Pentru silvicultori, calitatea include suport, biodiversitate, capacitate de rezistenţă;

- Pentru naturalişti sau geografi calitatea solului înseamnă în primul rând capacitatea lui de a se integra armonios în peisajul geografic;

- Pentru cei care se ocupă cu problema de mediu, calitatea solului integrează o serie de de caracteristici cum ar fi capacitatea de a-şi îndeplini funcţiile în cadrul ecosistemului sau geosistemului, potenţial în menţinerea biodiversităţii precum şi a calităţiiapei, aerului, ciclul nutrienţilor .

2.2 Factorii care determină calitatea solurilor

Solul nu este doar cea mai importantă resursă a omenirii, dar este totodată şi cea mai puţin înţeleasă şi mai complexă, fiind acea componentă a biosferei situată la suprafaţa scoarţei terestre, în care se desfăşoară procese chimice şi biologice complexe şi în care s-a stabilit, pe parcursul unor perioade îndelungate de evoluţie, un anumit echilibru ecologic.

Formarea şi evoluţia solurilor este un proces complex, care se desfăşoară în timp, sub acţiunea factorilor pedogenetici naturali şi a influenţelor antropice.

Factorii naturali care determină calitatea solurilor sunt: relieful, litologia, clima, vegetaţia şi timpul.

Factorii antropici sunt factorii care au modificat şi modifică sensibil şi rapid calitatea

solurilor.

Calitatea solului rezultă din interacţiunile complexe între elementele componente ale acestuia şi poate fi influenţată puternic de intervenţiile defavorabile şi practicile agricole neadaptate la condiţiile de mediu, de introducerea în sol de compuşi mai mult sau mai putin toxici, de acumularea de produse toxice provenind din activităţi industriale şi urbane.Calitatea solurilor este determinată în principal de proprietăţile acestora.

2.3 Evaluarea calităţii solului.

Caracterul integrator al conceptului de calitate a solului rezidă în faptul că această noţiune înglobează însuşiri de prim rang ale solului ca fertilitatea şi productivitatea alături de alte elemente care se referă la starea de poluare a solului, starea sanitară a solului şi pretabilitatea lui pentru anumite folosinţe.Ele sunt prezentate în fig.1.Toate aceste componente integrate conceptului respectiv conţin elemente cu un anumit potenţial de cuantificare, capabile de a oferi anumiţi indicatori.

Calitatea solului nu poate fi măsurată direct deoarece ea este dată de o serie de proprietăţi ale solului rezultate în urma unor procese fizice, chimice, biologice şi mineralogice care se desfăşoară în mediul edafic. Din această cauză evaluarea calităţii solului se face indirect prin folosirea unor indicatori calitativi şi cantitativi care măsoară proprietăţile semnificative pentru procesele care au loc în sol. Evaluarea calităţii solului necesită două aspecte importante:

1. Stabilirea unui sistem de referinţă faţă de care se poate raporta capacitatea funcţională a unui sol. Acest sistem de referinţă poate fi constituit dintr-un sol diferit, dar reprezentativ sub aspectul răspândirii în teritoriu sau sub aspectul

semnificaţiei agricole, sau dintr-un sol similar aflat sub vegetaţie nativă, ori păstrat ca martor.

2. Precizarea scopului în care se face evaluarea sau a condiţiilor de funcţionare, deci în raport cu situaţia concretă de utilizare a solului, deoarece aceeaşi proprietate a unui sol poate fi bună pentru o anumită folosinţă, plantă sau management, rea pentru altă folosinţă sau indiferentă pentru alte situaţii.