Studiu asupra tratării slamurilor petroliere

INTRODUCERE

Datorită dezvoltării industriale are loc creşterea cantităţii de deşeuri produse, care nemaiputând fi asimilate şi reintegrate în mediu determină o intensificare a poluării mediului ambiant. Acumularea acestor deşeuri, de cele mai multe ori necontrolată, duce la alterarea factorilor de mediu, care creează, în final, numeroase dezechilibre în mediul ambiant, la toate nivelurile: floră, faună, stare de sănătate.

La nivelul actual de dezvoltare tehnică şi tehnologică, deşeurile de acest tip nu şi-au găsit o folosinţă corespunzătoare. Alături de alte pericole faţă de mediu, ele prezintă o toxicitate ridicată, iar datorită faptului că ocupă spaţiu de stocare se impune distrugerea lor.

La nivel mondial se estimează că se produc anual circa 338 milioane tone de deşeuri, numai în Statele Unite ale Americii înregistrându-se circa 275 milioane tone, industria chimică „contribuind” cu 79%, iar cea de prelucrare a petrolului cu circa 7%.

În România, în anul 2002, a fost generată o cantitate de aproximativ 180 mii tone deşeuri petroliere periculoase, dintre care:

- 40% şlamuri, nămoluri şi reziduuri uleioase de la rafinarea petrolului,

- 1% gudroane acide de la rafinarea petrolului,

- 10% reziduuri din blazul coloanelor de distilare,

- 49% deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili lichizi (inclusiv deşeuri de la separarea ulei/apă)*.

Exemple de societati care activeaza in industria extractiva si de rafinare a petrolului in Romania: Petrom-OMV (Arpechim Pitesti), Petrotel-Lukoil (Ploiesti), Rompetrol (Vega Ploiesti).

Lucrarea prezintă rezultatele obtinute in urma studiilor si cercetarilor privind ecologizarea deseurilor petroliere, cercetarile experimentale privind poluantii chimici din solurile infestate cu produse petroliere si la identificarea solutiilor si metodelor noi de tratare chimica si separare centrifugala trifazica a deşeurilor petroliere;

Valorificarea deşeurilor petroliere este impusă de faptul că acestea poluează mediul ambiant, ocupă suprafeţe importante de teren arabil şi constituie o pierdere importantă de materiale, mărind astfel cheltuielile rafinăriilor. Uniunea Europeană a fixat ca standard tehnici inovatoare care pun accent pe valorificarea şi nu pe eliminarea deşeurilor

1. DEFINIREA DESEURILOR

Exista mai multe posibilitati de a defini notiunea de ”deşeu”. Comisia

Uniunii Europene, Secretariatul Convensiei de la Basel, Organizatia Europeana pentru Comert si Dezvoltare işi au proprile definiţii ofociale. În directiva cadrului pentru deşeuri a Comisiei UE, 75/442/EEC este data definitia juridică a deşeurilor: “Prin “deşeu” se înţelege orice obiect sau substanţa pe care proprietarul acestuia îl/o aruncă sau intentioneaza sa îl/o arunce”. În concordanta cu definitia Uniuni Europene, notiunea de deşeu este definită asemanatoare cu alte Uniuni.

ÎN România există Ordonanţa de Urgenţă nr.78/2000 privind „Regimul deşeurilor”, care a fost ulterior completată şi aprobată prin Legea nr.426 din 18 iulie 2001 privind „Regimul deşeurilor” Legea 426 din 2001 privind „Regimul deşeurilor” statuează ca principii generale evitarea prejudicierii sănătăţii publice şi a mediului prin utilizarea celor mai bune tehnici posibile, responsabilitatea şi tragerea la răspundere a poluatorului şi, nu în ultimul rând, principiul proximităţii, de valorificare şi eliminare a deşeurilor cât mai aproape de locul de generare.

Minimzarea deşeurilor (Waste minimization) este un concept introdus de USEPA in 1988. Reducerea “on-site”, direct de la sursă a deşeurilor prin modificarea materilor, prime a tehnologiilor, a practicilor de buna fabricaţie, precum şi a produselor însăşi.

Reciclarea “off-site” prin reutilizarea directa după recuperare este de asemenea considerată o tehnică de minimizare a deşeurilor, având însă o prioritate mai redusă decăt prevenirea sau minimizarea deşeurilor “on-site”. În mod current temenii “prevenirea poluării” si “minimizarea deşeurilor” sunt deseori folosiţi unul în locul celuilalt.

Prevenirea poluarii reprezintă negenerarea de deşeuri prin reducerea de la sursă. Minimizarea deşeurilor termen mai larg care include pe lănga reducerea la sursă şi reciclarea deşeurilor, precum şi orice alte mijloace de reducere a cantitatii de deşeuri care trebuie tratate si/sau depozitate.

2. SURSE ŞI TIPURI DE DEŞEURI SPECIFICE INDUSTRIEI PETROLULUI

În urma activităţilor desfăşurate în industria petrolului, începând cu extracţia, dar mai cu seamă în sectorul de rafinare şi petrochimie, pe lângă produsele principale, rezultă şi o serie de reziduuri (deşeuri) petroliere care nu se mai prelucrează, ci se depozitează în zone special amenajate aflate în apropierea unităţilor industriale generatoare. Depozitele de şlamuri petroliere există în toate zonele cu tradiţie de petrol din ţară. Se estimează că acumulările de astfel de reziduuri petroliere însumează aproximativ 1,5 milioane m.c., incluzându-le şi pe cele aflate în rafinării.