Supravegherea calității aerului

Mediul înconjurător este constituit din patru mari elemente: atmosfera gazoasă, hidrosfera lichidă, litosfera solidă şi biosfera vie.

Atmosfera reprezintă un strat grosimea de 1000-3000 Km, fragil, aproape transparent care reglează temperatura şi filtrează radiaţiile solare periculoase şi ne furnizează aerul pe care îl respirăm zi de zi. Aerul este factorul de mediu cel mai important, cel care asigură supravieţuirea pe Pământ.

Prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine provoacă schimbări în structura chimică a acesteia, ceea ce duce la schimbări climatice, distrugerea stratului de ozon, acidifierea aerului, deteriorarea calităţii aerului. Efectele poluării nu se resimt numai la nivel local, ci sunt extinse şi la nivel global, aerul constituind suportul cel mai rapid de transport al poluanţilor.

Monitorizarea calităţii aerului şi urmărirea emisiilor în atmosferă sunt foarte importante pentru determinarea poluării, adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminarea efectelor negative asupra mediului, îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate şi menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate.

În prezent, supravegherea poluării atmosferice se face parcurgând următoarele etape:

- identificarea cauzelor potenţiale necesare pentru interpretarea ştiinţifică a originii unui fenomen particular; ideal ar fi să se cunoască starea mediului înainte de apariţia fenomenului şi modificările care au survenit ulterior.

- emiterea unor ipoteze referitoare la mecanismele care au generat modificările şi verificarea lor;

- stabilirea strategiilor care au ca obiectiv suprimarea sau cel puţin reducerea fenomenului. Eficienţa acestor strategii va fi atestată, dacă nu printr-o revenire la starea iniţială a mediului, cel puţin prin ameliorarea situaţiei.

Pentru protecţia atmosferei şi îmbunătăţirea calităţii aerului sunt necesare măsuri de control ale emisiilor poluanţilor. Pentru aprecierea gradului de poluare al atmosferei se calculează emisiile de poluanţi şi se determină calitatea aerului înconjurător. Emisiile se măsoară prin metode adecvate de evaluare, specifice fiecărui poluant în parte, bazate pe factori de emisie şi pe indicatori de activitate.

Analizele emisiilor la nivel naţional, distribuţia sectorială, ţintele spaţiale şi temporale reprezintă elementele cheie în stabilirea priorităţilor de mediu, în identificarea ţintelor ce trebuie atinse şi politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Indicatorii selectaţi trebuie să răspundă criteriilor de identificare şi să fie relevanţi pentru problemele principale privind atmosfera.Principalele obiective ale politicii de mediu din România sunt create pentru a garanta un mediu curat, şi urmăresc să asigure o viaţă sănătoasă populaţiei, să ducă la eliminarea sărăciei şi a degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de dezvoltare durabilă şi să armonizeze legislaţia naţională privind protecţia mediului cu cea a Uniunii Europene. Strategia Naţională pentru Protecţia Atmosferei descrie situaţia actuală în ceea ce priveşte calitatea aerului în România, precum şi măsurile pe care Guvernul le-a pregătit în vederea îmbunătăţirii protecţiei atmosferei şi a calităţii aerului, până în anul 2013. Strategia este structurată pe două perioade de timp:

- 2004–2006 → perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană;

- 2007–2013 → perioada în care România este deja stat membru al Uniunii Europene.