Valorificarea resurselor minerale energetice și protecția mediului înconjurător

I. Protectia si reabilitarea mediului in urma activitatilor de exploatare (a substantelor minerale utile)

Prin definitie, am putea spune, activitatea de explorare si in special cea de exploatare a substantelor minerale utile, in general, si a aurului, in particular, au un impact asupra mediului inconjurator. Pe de o parte ea are un impact negativ asupra mediului natural iar pe de alta parte ea poate avea un impact pozitiv asupra comunitatii umane, constituind un pilon al dezvoltarii durabile a zonei.

Impactul negativ asupra mediului poate fi legat direct de activitatea de exploatare propriu-zisa cat si de activitatile conexe, care asigura logistica exploatrii. Spre exemplu, deschiderea unei exploatari miniere intr-o zona, poate atrage dupa sine dezvoltarea agricola intensiva a zonelor invecinate, care in cazul in care nu se face corespunzator poate conduce la degradarea terenului. Animalele domestice sau plantele introduse odata cu deschiderea unei exploatari miniere intr-o zona izolata, pot aduce cu ele o serie de boli care pot afecta anumite specii de plante si animale ale ecosistemului natural local.

Pe de alta parte, constructia sau reabilitarea infrastructurii de transport, alimentare cu apa si energie, infiintarea, dezvoltarea sau modernizarea unor localitati in care sunt cazati angajatii exploarii si familiile acestora, dezvoltarea unor activitati industriale sau servicii conexe cu activitatea miniera, creerea de locuri de munca in cadrul exploatarii miniere si in legatura cu activitatile conexe, instruirea si perfectionarea profesionala a personalului implicat in activitatile miniere sau activitatile conexe, etc., au un impact benefic asupra dezvoltarii socio-economice si culturale locale iar, in cazul exploatarilor miniere mari, chiar la nivel national, am putea spune.

Evaluarea impactului asupra mediului a unui proiect de exploatare a unei substante minierale utile, in general, si a aurului, in particular, trebuie facuta prin prisma amplorii efectelor negative pe care le poate avea asupra mediului, inclusiv in situatii exceptionale (accidente) si a probabilitatii de producere a acestora. In evaluarea impactului trebuiesc avute in vedere atat pozitia oficialitatilor (respectiv reglementarile legale) cat si perceptia publicului (comunitatea locala, organizatii nonguvernamentale, etc) privind aspectele de mediu ale proiectului.

Diminuarea impactului asupra mediului si mentinerea calitatii factorilor de mediu la un nivel acceptabil pe parcursul dezvoltarii unui proiect de exploatare, presupune un managemnt de mediu adecvat, ale caror componente esentiale sunt o buna proiectare a activitatilor de protectie, monitorizare si reabilitare a mediului, o implementare adecvata a activitatilor proiectate, o verificare sistematica a efectelor activitatilor desfasurate si o continua revizuire si corectare a planului de protectie si reabilitare a mediului, care sa conduca la continua inbunatatirea performantelor in ceea ce priveste protectia mediului.

In ultimele decenii, atat autoritatile si comunitatile locale, cat si companiile acorda o atentie din ce in ce mai mare planificarii si executiei lucrarilor de reconstructie ecologice si de reabilitare mediului in momentul inchiderii exploatarii precum si asigurarii fondurilor necesare executiei acestor lucrari, inclusiv pentru monitorizarea factorilor de mediu pe termen lung.

Mai mult, in lumina conceptului dezvoltarii durabile, planul de inchidere al exploatarii prevede pe langa masurile de reconstructie si reabilitare a mediului natural si masuri cu caracter socio-economic.

II. Studiu de caz: REABILITAREA ECOLOGICĂA TERENURILOR ÎN ZONA OLTENIEI

II.1. INTRODUCERE

Exploatarea minieră la zi afectează mediul înconjurător, pe de o parte, prin modificarea peisajului, iar pe de altă parte, prin intervenţia brutală a carierelor în procesele şi ritmurile naturale ale ecosistemelor. Toate aceste efecte au condus la apariţia unui conflict de interese între necesitatea extragerii materiilor prime minerale şi cerinţele privind protecţia mediului într-o asemenea măsură încât întreprinderile miniere au început să fie privite ca „distrugătoare de mediu“. Din acest motiv, în multe ţări grupările ecologiste au solicitat limitarea activităţii în carierele existente şi împiedicarea deschiderii altora noi. Toate aceste restricţii au condus uneori la imposibilitatea aprovizionării unor ramuri industriale cu materii prime indigene. Cu toate că efectele negative ale exploatării miniere la zi sunt importante şi de necontestat, această ramură industrial are la îndemână posibilităţi multiple de minimizare a impactului

negativ asupra mediului şi, mai mult decât atât, de reconstruire a zonelor afectate la parametri calitativi chiar superiori celor iniţiali.

II.2. SUPRAFEŢE DE TEREN OCUPATE DE ACTIVITATEA MINIERĂ

În zona Olteniei, pentru asigurarea fronturilor de lucru la excavaţii, pentru amplasarea şi construirea haldelor de steril şi a depozitelor de cărbune, pentru incintele miniere, amplasarea şi realizarea lucrărilor de construcţii industriale, a drumurilor de acces, a căilor ferate şi a regularizărilor cursurilor

de ape prin executarea unor lucrări hidrotehnice speciale, a fost necesară ocuparea, în toate bazinele miniere, a unor mari suprafeţe de teren agricol şi silvic. În ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a terenurilor pentru activitatea minieră, în România se disting două perioade: prima perioadă, de la începutul exploatării lignitului în carieră până în anul 1990, iar cea de-a doua perioadă, după acest an, evidenţiate astfel datorită legislaţiilor diferite existente în ţară de-a lungul timpului şi care au stat la baza reglementării acestei probleme. Înainte de anul 1990, scoaterea din circuitul agricol şi silvic a acelor 75 093 ha (din care 11 926 ha agricol şi 3167 ha silvic) s-a realizat prin Decrete ale Consiliului de Stat şi Hotărâri ale Consiliului de Miniştri, în baza cărora terenurile au fost trecute de la un administrator la altul cu titlu gratuit, iar pentru proprietatea cooperatistă, prin despăgubiri. După anul 1990, odată cu apariţia noii legislaţii cu privire la forma de proprietate asupra terenurilor agricole, asigurarea terenurilor pentru industria minieră s-a realizat prin negocieri directe cu fiecare proprietar privat, iar pentru cele silvice, cu ROMSILVA, unitate a statului român. De-a lungul întregii perioade de activitate minieră, pentru exploatarea şi valorificarea zăcămintelor de lignit au fost ocupate peste 18 000 ha de teren, din care, după anul 1990, au fost scoase din circuitul economic 3529 ha, împărţite în 2515 ha teren agricol şi 1014 ha teren silvic. Cele mai mari suprafeţe afectate de industria minieră din zona Olteniei se găsesc în bazinul minier Rovinari, conform situaţiei prezentate în tabelul 1. Aşa cum se poate observa din tabel, şi în celelalte zone miniere din România în care se exploatează zăcămintele de lignit există suprafeţe afectate şi degradate de industria minieră, dar aceste suprafeţe reprezintă maximum 5% din suprafeţele ocupate şi degradate în zona Olteniei. Din totalul suprafeţelor agricole afectate de exploatarea lignitului în cariere, aproximativ 25% sunt reprezentate de păşuni şi fâneţe naturale, categorii de folosinţă care asigurau producţii modeste şi instabile, iar 5% din această suprafaţă a fost ocupată de plantaţii pomicole şi vii hibride, culturi cu o mare diversitate de specii şi soiuri autohtone, dar cu producţii modeste. Din punct de vedere al utilităţii, terenurile trecute în administrarea şi, respectiv, în patrimoniul unităţilor miniere prezintă următoarea situaţie: aproximativ 68% din suprafaţa totală a fost destinată fronturilor de lucru pentru excavaţii şi halde de steril şi 32%, pentru activităţi conexe diverse, cum ar fi construcţii uzinale, construcţii cu caracter social, drumuri şi căi de acces, reţele electrice, linii ferate, regularizări de cursuri

de ape şi peste 10 vetre de sat pentru localităţile strămutate. De exemplu, numai pentru regularizarea principalului curs de apă din zona Olteniei, râul Jiu, şi construirea lacului de acumulare şi retenţie din amonte de carierele din bazinul Rovinari a fost necesară ocuparea unei suprafeţe de aproximativ 1000 ha, iar pentru crearea noilor vetre de sat s-au asigurat mai multe sute de hectare. Întregul complex de obiective destinate extracţiei lignitului din zona Olteniei a avut un caracter profund de schimbare a reliefului din zonă, determinând apariţia unor noi forme de relief, atât pozitive (haldele de steril) cât şi negative (golurile remanente ale carierelor), care au modificat peisajul în întregime. Au apărut, de asemenea, fenomene de natură geomecanică: tasări, alunecări de teren, modificări de natură calitativă şi cantitativă ale apelor de suprafaţă şi ale celor subterane şi, nu în ultimul rând, ale calităţii aerului. Modificări semnificative de natură pedologică, agrochimică şi biologică au suferit materialele decopertate şi depozitate în haldele exterioare şi interioare, modificări cu urmări pregnante şi evidente în urma reamenajării, refertilizării şi recultivării suprafeţelor eliberate de sarcinile tehnologice. Se poate concluziona că exploatarea la zi a lignitului afectează toţi factorii de mediu, în special solul şi peisajul, ceea ce impune reabilitarea ecologică a zonelor în care se dezvoltă carierele.