Variația de nitriți și nitrați din apele freatice

CAPITOLUL I

ARGUMENT

Deşi acoperă trei pătrimi din suprafaţa globului şi constituie 75% din ţesuturile vii, apa constituie totuşi o resursă naturală limitată. Şi aceasta din mai multe motive.

În primul rând, nu e suficient de a avea apă, este necesar să fie avută într-un loc corespunzător şi la momentul oportun. În plus, trebuie să fie şi de o calitate convenabilă (de exemplu, apa de mare reprezintă 97% din resursele totale, în timp ce apele de suprafaţă – fluvii, râuri, lacuri - ori subterane reprezintă mai puţin de 1%).

Poluarea apelor este definită ca acea schimbare a compoziţiei apelor care le face dăunătoare pentru sănătatea oamenilor, neadecvate pentru întrebuinţarea economică sau recreativă şi care duce la deteriorarea florei şi faunei din mediul acvatic; se manifestă ca un fenomen complex, multiform, care exprimă atât unitatea dintre apele dulci şi de mare, cât şi dintre uscat şi mediul acvatic.

Principalele forme de poluare a apei, în funcţie de sursele şi de natura lor, sunt:

Poluarea organică

Principala sursă a acestei forme de poluare acvatică o constituie deversările menajere din marile oraşe şi o serie de industrii precum cea a celulozei şi a hârtiei ori industria agroalimentară. Poluarea organică are un mecanism propriu de producere: deversate în apă, materiile organice sunt consumate ori degradate de către bacterii, având loc un proces de ”autoapărare’’. Dar aceste bacterii au nevoie de oxigen. Aşa că, o cantitate însemnată de materii organice care trebuie degradate favorizează înmulţirea bacteriilor şi, în consecinţă, un masiv consum de oxigen care determină, la rândul său, moartea peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice prin asfixie.

1) Poluarea toxică provine în mod exclusiv din surse industriale şi, în special, din industria chimică, extractivă şi prelucratoare a metalelor. Una dintre problemele importante ale acesteiforme de poluare o reprezintă măsurarea toxicităţii produselor. Deşi a fost pus la punct testul dafniei (minuscul crustaceu de apă dulce care stabileşte toxicitatea apei poluate), acesta este folosit pe termen lung pentru poluarea ce poate rezulta din acumulare. Unele substanţe însă, pot fi închise în sedimente şi eliberate după depunere; în cazul acestora, poate avea loc fenomenul de bioacumulare.

Materiile in suspensie

Diferite particule, datorate eroziunii naturale ori deversării artificiale ale localităţilor sau industriilor, pot schimba calitatea apei, generând o poluare estetică (tulburarea apei), jenând viaţa peştilor (prin introducerea de particule în branhii) ori contribuind la poluarea organică sau toxică. Eliminarea acestor particule în suspensie are loc, în general, prin simpla decantare pe fundul marilor bazine.

Materiile nutritive (nitraţi, fosfaţi)

Acest tip de substanţe nutritive, respectiv nitraţi şi fosfaţi, provoacă fenomenul de eutrofizare a apelor curgătoare line, lacurilor ori mărilor. Aceasta se datorează faptului că excesul de nutrimente favorizează o proliferare, chiar o explozie de alge care se descompun rapid, consumând enorme cantităţi de oxigen. Fără oxigen apa devine locul unor procese de fermentaţie şi putrefacţie.

Pe de altă parte, nitraţii prezintă şi alt incovenient în ce priveşte apa potabilă. În aceasta, în mod normal nitraţii nu trebuie să depăşească 50mg/litru. Nitraţii transformaţi în nitriţi provoacă sugarilor ori fetuşilor femeilor gravide o boală a sângelui numită “maladia albastră”; totodată, producerea de netrosamine cancerigene este încă controversată (unele legume precum ţelina, spanacul, sfecla sau morcovul sunt o sursă importantă de nitraţi; unele mezeluri, conserve de carne şi peştele afumat sunt, de asemenea, surse de nitraţi).

Fosfaţii şi nitraţi provin, în părţi aproape egale, din dejecţii umane, fosfatine şi din diverse surse industriale şi agricole. Niitraţii provin în principal din agricultură (îngrăşăminte) şi din creşterea intensivă a animalelor (dejecţii). În apele subterane, agricultura şi creşterea animalelor antrenează o poluare importantă, cel mai adesea cumulativă şi persistentă în straturile de apă.

CAPITOLUL II

SURSE DE POLUARE A APELOR FREATICE

Sub aspectul mărimii arealului de pe care provin, pot fi încadrate în două mari categorii:

A. Surse de poluare difuze sau distribuite, în care agentul poluant se infiltrează şi percolează terenul pe spaţii largi, de la câteva hectare până la zeci şi chiar sute de hectare.

B. Surse de poluare concetrate, în care agentul poluant se infiltrează şi percolează solul punctual (suprafeţe până la câteva hectare) sau de-a lungul unor panglici de teren de mică lăţime.

2.1. SURSE DE POLUARE DIFUZE

Sursele de poluare difuze cuprind:

a. Apele din percipitaţii, care cad pe suprafaţa depozitelor de gunoaie, a depozitelor de reziduru industriale, a depozitelor de steril din industria minieră etc.

b. Apele din precipitaţii şi/sau din irigaţii, care se infiltrează şi percolează terenutile agricole sărăturate primar sau secundar, precum şi terenurile agricole pe care se aplică, în cantităţi neraţionale, îngrăşăminte şi pesticide.

c. Apele uyate folosite la irigarea terenurilor agricole.

d. Intruziunea apelor marine ăîn apa subterană dulce a zonelor litorale sau intruziunea apelor subterane dulci ăn apa lacurilo salmastre şi/sau sărate aflate, în special, în apropierea zonelor litorale.

a. În legătură cu poluările produse, ca urmare a prezenţei depozitelor menajere şi spălrea lor de către apa căzută din percipitaţii, cercetările întreprinse în lume au arătat că, de obicei, sunt afectatenumai apele fratice situate în apropierea suprafeţei terenului, existînd un amestec vertical limitat şi o rază mică de extincţie a poluării.Din rezidurile menajere, apele pluviale antrenează cantităţi mari de materie organică, cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi etc.De asemenea, apa de percolaţie şi deci şi cele freatice, se încarcă cu parte din gazele formate în timpul proceselor de descompunere ce se petrec în gunoaie (în special CO2, H2S şi NH3 ).Cel mai mare pericol îl reprezintă însă încărcările bacteriologice cu microorganisme patogene (bacterii şi viruşi).

În cazul depozitelor de reziduri industriale şi de steril, procesele fizico-chimice de poluare cuprind, mai întâi, dizolvarea substanşei solubile, apoi infiltrarea în sol, acţiunea factorilor epuratori, percolarea şi în sfârşit , încărcarea cu substanţe poluante a acviferului.

În cazul poluării subterane cu produşi proveniţi din depozitele de reziduri industriale şi de steril, trebuie făcute două observaţii importante:

Prima constă în caracterul deosebit de toxic al unora dintre substanţele poluante (acizi, cianuri, metale grele, particule radioactive etc.)