Zona alpină

Introducere

Zona alpina reprezinta etajul altitudinal care incepe deasupra limitei superioare a padurilor, indiferent de altitudine.In Asia Mijlocie si Centrala si in alte parti ale Anzilor exista masive muntoase cu un climat atat de uscat, incat lipseste un etaj altitudinal impadurit.Acolo semideserturile sau stepele, pe masura cresterii altitudinii, fac loc unei vegetatii alpine.Pe muntii situati in zona arctica etajul alpin este identic cu tundra.

Capitolul I

1.Diferite tipuri de limita a padurilor

In etajul alpin limita padurii a fost puternic modificata din cauza economiei pastorale, veche de multi ani, adica a pasunatului de vara in etajul alpin.Se deosebesc :

- O limita a padurii teoretica, climatica, ce coincide cu o anumita altitudine, dar pe care padurea nu o poate atinge niciodata in totalitate, deoarece este impiedicata de peretii de stanca, conuri de dejectie sau curenti de aer rece.

- O limita a padurii potentiala, pana la care padurile s-ar putea ridica in conditiile in care omul nu ar interveni.

- Limita actuala a padurii, atinsa in prezent de paduri si care in unii munti se afla cu 100-200 m sub cea potentiala, datorita exploatarii lemnului si pasunatului. Padurea este aici si foarte rara, facandu-se distinctia intre limita padurii propriu-zise si limita de vegetatie a arborilor.Padurile de conifere se intind pana la o anumita altitudine, exista apoi o zona tampon cu intindere variabila in care sunt prezenti arbori izolati, inchirciti- altitudinea pana la care acestia sunt prezenti reprezinta limita climatica de vegetatie a arborilor.

Un asemea fel de limita de vegetatie a arborilor se va constata totdeauna in cazul in care padurea de limita este formata dintr-o specie de umbra in conditii umede. In muntii bogati in zapada din America de Nord padurea de molid si brad se desface in grupe de arbori izolate, ce se afla totdeauna pe locuri mai ridicate, adica acolo unde stratul de zapada nu este atat de adanc si se topeste probabil mai devreme.

Mult mai putin inchisa este padurea de limita cand in conditii aride, speciile lemnoase de lumina, ce nu formeaza arbori inchirciti, ajung pana la etajul alpin. Asa este cazul speciei Pinus hartwegii din Mexic si, desigur, al limitei de padure din regiunile arid mediteraneene, alterata pretutindeni de interventia omului.

Alt tip este acela unde limita padurii este alcatuita din specii lemnoase foioase, vesnic verzi, de origine subtropicala, ca de pilda in Noua Zeelanda. Aceste specii devin tot mai scunde, pe masura ce altitudinea creste si formeaza in final un covor des de coroane, ce se inalta doar cu 1-2 m deasupra solului. Se adauga un tufaris des de compozite arbustive (Senecio sp., Olearia sp.) si Hebe sp. ce se combina mozaicat cu teritorii cu graminee de tip “tussock”. Este greu de stabilit o limita a padurii in aceasta situatie.

Capitolul II

Conditiile climatice din etajul alpin

Climatul muntilor din diferite zone climatice este foarte deosebit. O trasatura comuna este scaderea temperaturii medii anuale o data cu altitudinea. In unele masive muntoase etajul alpin se caracterizeaza prin frecvente innourari si ceata.In etajul alpin de la tropice intervine o rapida scadere a acestora, daca stratul de nori este asezat mai jos.

Cu cat temperaturile anuale din etajul alpin sunt mai mari,umiditatea fiind suficienta, cu atat conditiile sunt mai favorabile pentru plante, deoarece ele pot folosi vara,care este relativ calda, pentru dezvoltare, iar iarna o petrec in stare de repaus.