Acțiunile - titluri primare tranzacționate de piețele de capital

INTRODUCERE

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate unde se întâlnesc cererea şi oferta de active financiare necesare dezvoltării în cadrul firmelor a producţiei de bunuri şi servicii.

Această piaţă specializată este piaţa de capital (în accepţiunea sistemului european) sau piaţa financiară (conform teoriilor specifice sistemului anglo-saxon).

Titlurile primare sunt instrumente financiare, negociabile, emise în formă materială sau prin înscrisuri în cont ce dau posesorilor drepturi asupra emitentului conform legii şi condiţiilor de emisiune. Aceste drepturi se referă în primul rând la o remunerare a capitalului investit respectiv dobân-da sau dividendul. În familia titlurilor primare se înscriu în primul rând două mari categorii de active financiare. Pe de o parte acţiunile care sunt active financiare ce conferă drepturi asupra activului emitentului care în acest caz este societatea comercială pe acţiuni şi a căror remunerare este dividendul, iar pe de altă parte obligaţiunile ce sunt active de capital de împrumut emise de societăţi comerciale, autorităţi locale (municipale) sau de guvern şi care oferă o dobândă. financiare necesare dezvoltării în cadrul firmelor a producţiei de bunuri şi servicii.

În această lucrarea îmi propun să vorbim mai amănunţit despre acţiuni, despre caracteristicile acestora şi clasificarea lor, insistând cu precădere pe acţiunile preferenţiale cu caracteristicile lor. Tot în această lucrare am punctat elelmentele de gestiune a unui portofoliu de acţiuni, precum şi principiile de constituire şi administrare a unui portofoliu. Anticiparea rentabilităţii acţiunilor este probabil una dintre cele mai cercetate teme în literatura financiară. Primele studii empirice au fost realizate de către Alfred Cowles şi Herbert Jones în 1937 care pun bazele teoriei mersului aleatoriu. În acelaşi timp, doi mari teoreticieni, Samuelson(1965) şi Mandelbrot(1966) demonstrează că dacă: a) culegerea de informaţii se realizează cu costuri reduse; b) tranzacţionarea acţiunilor se realizează fără costuri, şi c) toţi participanţii pe piaţa de capital interpretează identic noile informaţii, atunci evoluţia preţurilor acţiunilor se comportă ca un mers aleatoriu.

Această teorie care prezintă evoluţia preţului acţiunilor ca neputând să fie prevăzută face ca analiza fundamentală, precum şi aplicarea modelului valorii actualizate a veniturilor viitoare să fie fără temei.

Lucrarea de faţă îşi propune să facă o descriere a acţiunilor ca instrumente de capitaluri proprii (Capitolul 1), continuând cu prezentarea unor aplicaţii practice în vederea determinării ratei de rentabilitate şi a riscului unei acţiuni/portofoliu de acţiuni, urmând testarea relaţiei probabilitate-risc în condiţiile unui scenariu probalistic în Capitolul 2.

În finalul lucrării de faţă am punctat unele concluzii legate de tema propusă.

I.1. ACŢIUNILE INSTRUMENTE DE CAPITALURI PROPRII

I.1.1 Definiţie

Acţiunea (eg. share/ stock) reprezintă un titlu financiar negociabil ce conferă deţinătorului poziţia de proprietar colectiv asupra proprietăţii indivizibile a societăţii emitente.

I.1.2 Clasificarea acţiunilor

I. În raport cu forma în care sunt emise, acţiunile pot fi :

- emise în forma materializată (spre exemplu, certificatele de acţionar emise în formă fizică) ;

- emise în formă dematerializată şi evidenţiate prin înscriere în cont, în această categorie se regăsesc toate acţiunile tranzacţionate pe o piaţă reglementată de capital.

II. Din punct de vedere al modului de identificare a deţinătorului, există :

- acţiuni la purtător (nu oferă informaţii despre deţinătorul acestora, astfel încât orice persoană aflată în posesia lor, este considerată proprietarul de drept. Această categorie de acţiuni sunt înstrăinate prin simpla tradiţiune);

- acţiuni nominative (indică proprietarul lor, urmând ca actul de transfer să fie menţionat ca atare în registrul acţionarilor societăţii emitente, respectiv la Depozitarul Central în cazul societăţilor deţinute public).

III. În funcţie de natura drepturilor conferite acţionarilor, identificăm:

Acţiuni comune (obişnuite sau ordinare), asigură deţinătorilor următoarele categorii de drepturi:

- Dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor anuale ale companiei (dreptul la încasarea de dividende), în condiţiile legii societăţilor comerciale

- Dreptul de a participa la hotărârile luate în AGA, prin exprimarea voturilor fie prin:

- metoda proporţionalităţii – conform căreia o acţiune conferă un drept de vot, dacă actul constitutiv nu prevede altfel, sau

- metoda votului cumulativ- aplicată în mod obligatoriu la cererea unui acţionar semnificativ (care deţine cel puţin 10% din drepturile de vot sau din capitalul social al emitentului), atunci când pe ordinea de zi a AGOA figurează un punct distinct privind numirea administratorilor unei societăţi deţinute public (minim 5 administratori).

Aceasta metodă de exercitare a dreptului de vot, este menită să apere interesele acţionarilor minoritari prin faptul că fiecare acţionar are dreptul de a-şi atribui voturile cumulate (voturile obţinute în urma înmulţirii voturilor deţinute de către orice acţionar, potrivit participării la capitalul social, cu numărul administratorilor ce urmează să formeze consiliul de administraţie) uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese în consiliul de administraţie.