Administrație publică

Introducere

Reforma instituţiilor publice locale

În perioada de după 1989 ţările Europei Centrale şi de Est au suferit schimbări

fundamentale care au afectat vieţile lor sociale şi politice. În acest proces de transformare

se pot identifica anumite aspecte comune care sugerează un patern comun al schimbării

sociale şi politice.

Printre aceste caracteristici putem enumera: tranziţia de la sistemul unipartidist la unul pluripartidist, abandonarea principiului centralismului în favoarea descentralizării, adoptarea principiului separării puterilor în stat. Se încearca întărirea controlului statului asupra administratiei având în vedere necesitatea garantării actelor publice; se resimte nevoia de a legitima actele publice. Mai mult, exista un acord în ceea ce priveste necesitatea creşterii eficienţei, eficacităţii şi flexibilitătii administratiei publice.

În acest context al schimbarilor se produc o serie de modificari în filosofia

administrativa si a furnizarii de servicii sociale. Apare în prim plan ideea de stat al

bunastarii care s-a dovedit a fi solutia optima pentru tarile occidentale.

La aparitia sa în perioada anilor ‘50-’60 statul bunastarii dispune de resurse

abundente ( fiind înregistrata o perioada de crestere economica si dezvoltare puternica ).

În aceste conditii cheltuielile publice se puteau situa la un nivel ridicat

În perioada respectiva cheltuielile publice chiar au depasit cresterea economica. Era evident însa ca în acest ritm statul nu putea rezista multa vreme.

Anii ’70 marcheza debutul crizei statului bunastarii Odata cu criza petrolului din

1974 se declanseaza si criza statului bunastarii acesta confruntându-se cu probleme

deosebit de complexe cum ar fi : cresterea somajului, scaderea natalitatii si cresterea

duratei de viata care au ca efect un proces de îmbatrânire a populatiei, cresterea costurilor

sociale si a numarului celor în dificultate, segmentare economica, o polarizare a

economiei si implicit a societatii deoarece cei care lucreaza în ramur ile de vârf ale

economiei beneficiaza de salarizare ridicata, securitatea locului de munca, conditii bune

de munca, posibilitati de promovare spre deosebire de indivizii angajati în sectorul

secundar care au drept “ beneficii” contracte de munca pe timp limitat, salarizare scazuta,

putere scazuta a sindicatelor. ( C. Zamfir, 1995 )

Toate aceste procese pun problema modului optim de solutionare a lor

În acest context dupa o perioada în care optiunea pentru un sistem centralizat de acordare a beneficiilor cetatenesti era perfect valabila si aplicabila se încearca o descentralizare a serviciilor care s-au dovedit a nu fi foarte eficiente. Pentru aceasta se are în vedere posibila retragere a statului din functia sa de principal furnizor de bunastare în sensul ca el va avea doar rolul de a coordona activitatea unor agenti care vor lucra direct în comunitate.

Statul este cel care formuleaza strategia si urmareste aplicarea ei, însa nu mai

intervine direct El îsi stabileste criteriile de performanta ce trebuie îndeplinite de catre

cei care vor furniza respectivul serviciu. În plus se deleaga o serie de responsabilitati la

nivel local si în ceea ce priveste asigurarea fondurilor pentru a se acorda anumite

beneficii.

Resursele financiare nu vor mai veni exclusiv de la nivel central, ci vor trebui

asigurate de la bugetul local; pentru aceasta este necesar ca acest buget sa fie astfel

constituit încât sa poata acorda cetatenilor beneficiile stabilite prin lege. Conceptul de

cetatean este unul extrem de important în societatea moderna, mai ales acela de cetatenie

sociala. Vorbind despre cetatenie avem în vedere dinamica dintre drepturile sociale si

cele civile si politice.

Teoria liberala moderna argumenteaza ca cetatenia sociala constituie un set de principii pe care oricine este interesat sa le accepte. Implicând drepturi si obligatii calitatea de cetatean presupune faptul ca indivizii participa la viata sociala, sunt consultati cu privire la anumite decizii care se iau si care îi privesc nemijlocit

În cadrul procesului de descentralizare care are loc în toate societatile rolul

cetateanului este unul foarte important, acela de partener în luarea deciziilor la nivelul

comunitatii. În acest proces al descentralizarii un rol deosebit revine comunitatii care nu

este “ doar beneficiarul pasiv al economiei sau al beneficiilor sociale oferite de catre

stat”, ci are propriile resurse pe care le poate mobiliza si “poate dezvolta mecanisme

specifice de producere a bunastarii, complementar cu/si în prelungirea celor ale

economiei si statului.” (C:Zamfir, 1999).

Prin procesul de descentralizare are loc o deschidere pentru participarea cetatenilor la rezolvarea problemelor proprii. Se produce de asemenea o reevaluare a rolului institutiilor publice locale care dobândesc o mai mare importanta. Acestea câstiga o larga autonomie, “încetând a reprezenta statul central la nivel local, ci comunitatea locala ca membra a colectivitatii globale, în mod natural este orientata catre un alt tip de participare democratica: pe lânga participarea electorala, se dezvolta participarea continua atât la identificarea nevoilor, cât si a resurselor; atât la luarea deciziilor, cât si la actiunea de punere a lor în practica.”(C.Zamfir, 1999).

Autoritatile locale pot fi acelea care sa organizeze parteneriatul ce este necesar a se

realiza între toti actorii locali implicati

În tarile în curs de dezvoltare acest proces al descentralizarii duce la cresterea

cerintelor ca autoritatile publice locale sa furnizeze resursele si sa finanteze serviciile

publice. Exista însa anumite constrângeri bugetare în transferul resurselor de la nivel

central la nivel local.