Afaceri Internaționale

1.Realizaţi un comentariu de maxim o pagină cu privire la ireversibilitatea procesului globalizării, utilizând bibliografie specifică.

În decursul istoriei, omul a adoptat diferite sisteme filozofico-economice. Toate au avut ca ţintă globalizarea, adică o uniformizare voluntară sau forţată a nevoilor, a vieţii, chiar a gândirii.

Globalizarea este un termen cu antecedente în secolul XV, odată cu marile mişcări şi rute comerciale care traversau Asia şi Oceanul Indian, fiind un concept cu numeroase definiţii şi interpretări, multe contradictorii. În istoria modernă şi contemporană îşi găseşte rădăcinile în ceea ce Charles Taze Russel denumea în 1987 „giganţii corporatişti”, iar dicţionarul Oxford menţionează că termenul de globalizare a fost folosit pentru prima oară într-o publicaţie din 1930, pentru a denumi o viziune generală a experienţei umane în educaţie, fiind din ce în ce mai des utilizat din a doua jumătate a deceniului 1980-1990, ceea ce a determinat o oarecare percepţie greşită în rândul publicului larg, conform căreia începutul globalizării coincide cu dispariţia bipolarismului mondial.

Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată, și probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabil atingând domenii diferite ale unei societăți. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Thomas Friedman, autorul lucrării "The Lexus and the Olive Tree: Understanding Globalization", susținea că, globalizarea este integrarea la nivel mondial a piețelor financiare, statelor națiune și a tehnologilor în cadrul unei piețe libere capitaliste la o scară nemaîntâlnită până în prezent.

Un alt răspuns la întrebarea „ce este globalizarea” regăsim într-o altă lucrare a lui Friedman, care afirmă că „globlizarea nu este o simplă tendinţă sau o fantezie, ci este, mai degrabă, un sistem internaţional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului Războiului Rece şi, la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi şi propria ei logică, de natură să influenţeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjurător, geopolitica şi economia fiecărei ţări de pe glob.”

În literatura economică s-a avansat ideea că odată cu căderea Zidului Berlinului în anul 1989 am intrat în cea de-a doua eră a globalizării, prima eră datând încă de la mijlocul secolului al 19-lea şi fiind întreruptă de Primul Război Mondial. Perioada de „pauză” dintre cele două ere ale globalizării a ajuns la final odată cu încheierea Războiului Rece. Aşadar, anul 1989 reprezintă un nou început al globalizării, o globalizare conştientă şi ireversibilă prin care relaţiile sociale şi economice devin lipsite de distanţe şi graniţe. Nu ştiu dacă este o coincidenţă sau „aşa a fost scris” ca acest an să fie unul de răscruce pentru multe naţiuni. Este anul în care fosta Uniune Sovietică s-a destrămat, zidul a fost „eliminat”, este primul an al democraţiei din ţara noastră, dar este şi anul în care SUA îşi „afişează” supremaţia.

Globalizarea este un proces ireversibil și nu o opțiune. Principalele argumente aduse în sprijinul acestei idei sunt expuse in cele ce urmează.

Dincolo de interpretările care i se dau, unele dintre ele ținând loc de definiție, globalizarea este, înainte de toate, un rezultat cumulativ al unor procese cantitative și calitative desfășurate de-a lungul timpului, începând cu economia și terminând cu mediul înconjurător, cultura și tehnologia.

Datorită proporțiilor pe care le-a căpătat acest fenomen, în prezent, toate statele au devenit, într-un fel sau altul, vulnerabile, văzându-și erodată abilitatea lor de a acționa efectiv și cu autoritate în direcția implementării unor politici coerente, menite să exercite un control complet și exclusiv asupra cursurilor de schimb, evoluției piețelor financiare, nivelul dobânzilor și a altor variabile economice. Circulația vertiginoasă a banilor la nivel global, a produselor și serviciilor, a ideilor și tehnologiilor, a complicat enorm de mult managementul, actul de decizie, atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic, răspunsul prompt la diferite forme de manifestare a forței pieței și la comportamentul producătorilor și consumatorilor. Multe din procesele cu caracter transnațional au sporit riscul de contagiune, în special în ceea ce privește crizele financiare, creând un așa-numit ,,deficit de adaptare’’ la problemele ridicate de globalizare.

Forța cu care se manifestă astăzi globalizarea este atât de puternică, încât au pus în discuție și capacitatea instituțiilor guvernamentale de a stăpâni și anihila anumite efecte negative produse de ea.

În felul acesta, se pune tot mai mult problema unor acțiuni concrete, efective și robuște, care să prevină crizele, deoarece piețele nu vor fi niciodată inerent stabilite și nici echitabile. În fața unui asemenea tăvălug care poate mătura totul în calea sa, statele au ajuns la concluzia că este mult mai eficient și înțelept să treacă la coordonarea politicilor lor economice, decât să i se opună. Altfel, ele riscă să-și vadă unele proiecte compromise definitiv, fără putință de a le înlocui cu altele. De pildă, abilitatea statelor aflate în curs de dezvoltare de a-și pune în valoare potențialul lor de creștere economică, de a reduce decalajele în ceea ce privește venitul pe locuitor și de a menține o anumită stabilitate economică depinde, în mod semnificativ, de politica dusă de marile puteri industrializate.

Așadar, eforturile de îmbunătățire a coerenței, complementarității și coordonării politicilor economice nu mai reprezintă astăzi o simplă opțiune, ci constituie o necesitate obiectivă pentru toate statele lumii.

Din păcate, realitatea nemijlocită ne arată că acest deziderat a rămas sporadic și ineficient, cu toate că procesul globalizării a înaintat foarte mult.

Creșterea interdependențelor dintre state a făcut din comerț și finanțe două chei cu ajutorul cărora poate fi obținut un plus de coerență și complementaritate în politicile economice, asfel încât să se obțină maximul de beneficiu de pe urma creșterii și dezvoltării globale. În această arie de preocupări este posibilă identificarea unor obiective comune care să servească deopotrivă interesele tuturor statelor, atât dezvoltate cât și în curs de dezvoltare. De exemplu, toți partenerii economici recunosc necesitatea menținerii unor cursuri de schimb stabilite ca o precondiție a dezvoltarii unui sistem de comerț internațional deschis. Creșterea susținută a comerțului mondial este esențială pentru multe țări, în scopul obținerii de mijloace de plată suficiente combaterii dificultății generate de grave deficite din structura balanțelor de plăți externe. Grave disfuncționalități intervenite periodic pe unele piețe financiare au generat influențe destabilizatoare în sistemul comerțului global, provocând, totodată, instabilitatea cursurilor de schimb și frecvente oscilații ale competitivității internaționale. În loc să fie promovate forțele deflaționiste, singurele în măsură a da posibilitatea administrarii crizelor ivite pe parcurs, s-a recurs foarte repede la o serie de măsuri administrative, în totala contradicție cu tendința indicată de globalizare. Ele au afectat sever standardul de trai al populației, mai ales în țările în care o bună parte din aceasta se află la marginea subzistenței.