Agenda Lisabona

Consiliul European de la Lisabona in martie 2000, a stabilit ca obiectiv strategic, pentru urmatorii 10 ani, transformarea UE in „cea mai competitiva si dinamica economie din lume, bazata pe cunoastere, pe asigurarea unui numar sporit de locuri de munca si a unei mai mari coeziuni sociale (growth, stability, cohesion)”.

Strategia de la Lisabona isi propune ca si scopuri finale cresterea economica, coeziunea sociala si ocuparea fortei de munca prin urmarirea unor obiective intermediare care se refera la avansarea procesului de educatie si inovare, cresterea cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea, liberalizarea serviciilor industriale si cresterea gradului de ocupare.

Scopul acestei strategii este de a permite recuperarea decalajul economic care separa SUA de UE, prin accentul pus pe economia bazata pe cunoastere, concept cuprinzator, care include inovatia, societatea informationala si capitalul uman. In absenta unor competente si instrumente posibil de utilizat pentru atingerea acestor obiective, un accent tot mai important este pus pe coordonarea politicilor nationale.

Desi Strategia Lisabona a identificat un numar important de obiective politice, in cazul majoritatii acestora, responsabilitatile raman la nivelul statelor membre si multe din actiunile necesare depind de comportamentul agentilor economici nationali. In fapt, Strategia Lisabona se aplica unor domenii care au ramas pana acum in afara procesului integrarii europene, precum educatia, cercetarea, inovarea, crearea de noi firme, piata muncii, bunastarea populatiei.

Strategia Lisabona are urmatoarele obiective :

- intensificarea ratei de crestere economica;

- dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere;

- cresterea gradului de ocupare al fortei de munca;

- modernizarea sistemului de protectie sociala;

- promovarea dezvoltarii durabile si a protectiei mediului.

Strategia prezinta urmatoarele componente, fiecare cu efecte semnificative asupra competitivitatii nationale:

1. liberalizarea pietei unice si intarirea politicii in domeniul concurentei si a ajutoarelor de stat;

2. crearea unei societati informationale, accesibile tuturor;

3. crearea unei arii europene a inovarii, cercetarii si dezvoltarii;

4. construirea unor retele industriale (de infrastructura) in domeniul telecomunicatiilor, utilitatilor si transporturilor;

5. crearea unor servicii financiare eficiente si integrate;

6. imbunatatirea politicii sociale prin cresterea gradului de pregatire a fortei de munca, scaderea somajului si modernizarea mecanismelor de protectie sociala;

7. asigurarea unei dezvoltari durabile.

In 2004 la patru ani dupa lansarea proiectului ‘Agenda Lisabona’, rezultatele asteptate intarzie sa apara. Un raport al Consiliului European de la Bruxelles, din martie 2004 ajunge la concluzia ca rezultatele obtinute pana in acest moment de statele membre sunt relativ dezamagitoare si ca apare ca necesara adoptarea unei noi Agende Lisabona. Raportul trece in revista atat provocarile externe (competitia internationala, provocarea Asiei – in special, cea venita dinspre China si India, dar si a SUA), cat si pe cele interne (imbatranirea populatiei, pe fondul scaderii natalitatii si cresterii sperantei de viata), precum si provocarea reprezentata de extinderea spre est.

Economia UE, care creste mult mai lent decat economia SUA, inregistreaza si o productivitate a muncii mult mai redusa, cauzele fiind considerate a fi atat investitiile insuficiente pentru cercetare-dezvoltare si educatie, cat si incapacitatea cercetarii europene de a transforma inovatiile in produse comercializabile, persistenta unor tehnologii industriale medii, dar si a unui numar de ore lucratoare pe persoana in continua scadere.

Conform Raportului, numai prin masuri hotarate, modelul economic si social propus de UE, care combina productivitatea, coeziunea sociala cu un angajament sustinut in directia masurilor de protectie a mediului, precum si accentul pus de strategia Lisabona asupra cresterii si ocuparii fortei de munca, se va putea dovedi viabil.

Trecand dincolo de concluziile si recomandarile acestui document, trebuie totusi reamintit faptul ca la nivelul UE exista o mare diversitate in materie de eficienta economica, de vreme ce unele state membre au realizat chiar mai mult decat a propus strategia Lisabona (exemplul statelor nordice fiind cel mai elocvent), in vreme ce alte state europene au ramas considerabil in urma. Fara a exista o formula miraculoasa, principiile Agendei Lisabona (investitii in capital uman, in cercetare-dezvoltare, in inovare, in consolidarea pietei interne etc.), reprezinta totusi ingrediente de nelipsit in asigurarea cresterii si prosperitatii economice.

Dupa primii cinci ani, rezultatele au fost mai degraba dezamagitoare. Desi, in ultimii ani, guvernantii au actionat in sensul reducerii ponderii fiscale sau a restrictiilor de pe piata muncii, masurile luate nu au fost suficiente pentru a determina o crestere semnificativa a PIB. In aceste conditii apare riscul ca insuccesul inregistrat in implementarea Strategiei Lisabona sa duca la o reinviere a politicilor protectioniste in spatiul UE, care poate duce insa la reducerea eficientei economice.

Principalele zece puncte ale programului prezentat de presedintele Comisiei Europene,

Jose Manuel Barroso, pentru relansarea Strategiei Lisabona (februarie 2005):

- renuntarea la obiectivul ca UE sa devina cea mai competitiva economie din lume, bazata pe cunoaştere;

- numirea in fiecare stat membru a unui „domn/doamne Lisabona”;

- alocarea a 3% din PIB pentru cercetare-dezvoltare;

- asigurarea unor piete competitive şi deschise in interiorul UE;

- imbunatatirea flexibilitatii pietei muncii prin inlaturarea obstacolelor in calea mobilitatii fortei de munca;

- crearea unui adevarat „Institut European al Tehnologiei”, pentu atragerea celor mai importanti cercetatori din lume;

- actiuni in directia desavarşirii pietei interne;

- extinderea şi imbunatatirea infrastructurii europene;

- inregistrarea de progrese in instituirea unei taxe corporative;

- modalitati mai simple de raportare – anual se va publica numai un raport Lisabona, la nivel UE şi, respectiv, la nivel national.

Desi Agenda Lisabona cu obiectivele si strategiile din 2000, s-a dovedit a fi un esec, aceasta nu a fost abandonata ci relansata in februarie 2005, prin elaborarea documentului ‘Strategia pentru crestere economica si ocupare a fortei de munca’.

Conform unui raport, „un sistem construit in jurul asimilarii tehnologiilor existente, a productiei de masa generatoare de economii de scara si o structura industriala dominata de firme mari cu piete stabile si scheme de angajare a personalului pe termen lung nu mai este eficient in lumea de azi, caracterizata prin globalizare economica si competitie externa puternica. Acum este nevoie de mai multe oportunitati pentru noii intrati pe piata, o mai mare mobilitate a angajatilor in cadrul firmei si intre firme, mai multa recalificare, o mai puternica dependenta de pietele financiare si mai multe investitii atat in cercetare-dezvoltare, cat si in educatie. Toate acestea cer o urgenta si masiva schimbare in politicile economice ale Europei.”

In fapt, Strategia de la Lisabona, prin obiectivele prevazute, este in masura sa asigure solutii inteligente la problemele carora trebuie sa le faca fata modelul european.

Finalitatea acesteia este prefigurata de performantele statelor nordice, printre cele mai competitive din lume, desi sunt state asistentiale/providentiale superdezvoltate (daca luam in considerare bugetul public ca pondere in PIB, sumele alocate asistentei sociale s.a.).