Agregatele monetare și structura lor în lume și în România

I. Politica monetara

Politica monetara reprezinta ansamblu deciziilorautoritatilor publice in scopul orientarii activitatii economice intr-un sens considerat dezirabil de catre o comunitate. Este unul din instrumentele politicii economice prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei.

Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice prin obiectivele specifice care constau in:

a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim: determinarea de catre autoritatea monetara a unui nivel de crestere a masei monetare, cat mai apropiat de rata de crestere reala a economiei;

b) mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator;

c) practicare unui nivel optim al ratei de schimb: mentinerea unui anumit nivel al cursului de schimb;

d) alocarea optima a resurselor financciare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei: selectarea creditelor in functie de nivelul rentabilitatilor posibile de obtinut;

Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate:

- instrumente directe utilizate de catre banca centrala in relatiile cu celelalte banci si alti operatori financiari, aceste instrumente nevizand direct agentii economici nefinanciari (populatia, intreprinderile) in aceasta cateogire intra instrumentele care permit controlul, fie al costului, fie al cantitatii monedei centrale;

- instrumente indirecte, reprezentate de masurile care ii afecteaza, pe utilizatorii si detinatorii de moneda, inclusiv institutiile financiare. Dintre acestea prezinta importanta: incadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate ale dobanzii si controlul asupra ratei de schimb;

O politica monetara corecta poate asigura economiei un mediu propice de dezvoltare, caracterizat printr-un nivel general stabilit al preturilor, sau aflat in crestere usoara, intr-un ritm previzibil, lipsit de elementul costisitor al incertitudinii. Ea poate determina o mai buna alocare a resurselor si o mai mare eficienta economica. De asemenea, politica monetara poate contribui intr-o anumita masura la contracararea efectelor perturbatoare exogene avand diverse alte origini, reducand astfel amplitudinea ciclurilor economice cu fluctuatiile lor atat de daunatoare.

Pentru atingerea obiectivelor de politica monetara (dupa monetaristi), limitate dar esentiale, autoritatile monetare trebuie sa aiba in vedere doua conditii independente: una priveste indicatorul pe care trebuie sa se bazeze in luarea deciziilor si cealalta, rata de expansiune monetara ce trebuie adoptata.

1. Pentru satisfacerea primei conditii, trebuie ales un indicator ce poate fi controlat in mod efectiv, direct si decisiv. In acest sens monetaristii opteaza pentru nivelul general al preturilor (definit printr-un indice oarecare) si pentru masa monetara. Intr-o lume ideala, indicele general al preturilor ar putea fi indicatorul ideal. Din pacate, legatura intre actiunilor autoritatilor monetare si preturi nu este decat indirecta si imperfecta, acestea din urma nereactionand decat cu intarziere si de o maniera variabila la impulsurile monetare, functie si de imprejurari, de circumstante conjuncturale specifice. Deci autoritatile nu pot prevedea cu precizie intarzierea si importanta efectelor masurilor luate, impactul deciziilor lor. Ca urmare, nu se recomanda controlul direct al preturilor, ce va antrena instabilitatea economica, ci trebuie adoptata ca indicator supus controlului masei monetare, care constituie intermediarul intre instrumentele de politica monetara (interventii pe piata libera, practicarea rezervelor obligatorii) si stabilitatea preturilor ca obiectiv final. Acest agregat intermediar (masa monetara) reactioneaza cu mai multa rapiditate si precizie la o schimbare intervenita in intrumentele de politica monetara si trebuie sa serveasca drept ghid autoritatilor in promovarea acestei politici.

2. A doua conditie este ca autoritatile monetare sa evite in afara situatiilor exceptionale, modificarile bruste ale masei monetare. Ele trebuie sa adopte, indiferent de conjuctura de moment o regula monetara fixa, considerata optimala pe termen lung, fara a incerca sa indulceasca amplitudinea fluctuatiilor ciclice printr-o politica discretionara si mereu schimbatoare, ce nu va reusi decat sa le acentueze. In Franta, Anglia si Japonia politica monetara face parte din panoplia de instrumente la dispozitia autoritatii publice. Dimpotriva, o banca centrala independenta si specializata si o politica monetara independenta intalnim in S.U.A, Germania, Elvetia, Olanda, Canada.

Diversitatea tipurilor de agregate, care pot constitui obiective cantitative ale politicii monetare, sunt prezentate fie ca nivel, fie ca dinamica. In cadrul acestei diversitati se disting trei categorii de agregate:

A) Agregatele masei monetare: sunt luate in considerare agregatele monetare in sens larg sau restrans. Actiunea prin cantitatea de moneda este inainte de toate o actiune asupra structurii patrimoniului financiar, in scopul de a reduce indirect cererea de bunuri si servicii si anticipatiile inflationiste. Abordarea teoretica a acestei actiuni se poate realiza alternativ asfel:

- reducerea nivelului (sau ratei de crestere) a incasarilor monetare sub nivelul sau ratele dorite de catre agentii economici, are efect asurpa cererii de bunuri si servicii, detinatorii de moneda cautand sa reconstituie nivelul disponibilitatilor pe care-l considera optimal;