Alocarea Resurselor, Piata si Statul - Esecurile Pietei si Esecurile Guvernamentale

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Alocarea Resurselor, Piata si Statul - Esecurile Pietei si Esecurile Guvernamentale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 36 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Alina Cretu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

5.1. Eşecurile pieţei

Piaţa nu reuşeşte întotdeauna să distribuie eficient resursele, sau, altfel spus, nu poate agrega comportamentul individual ghidat spre maximizarea beneficiilor proprii astfel încât să se optimizeze bunăstarea socială, generală. Aceste situaţii sunt cunoscute ca eşecurile pieţei, instituţiile politice fiind cele care sunt chemate să suplinească sau chiar să înlocuiască piaţa.

Afirmarea pieţei concurenţiale - pilon al economiei de piaţã - este un proces dificil, în evoluţia cãruia se înregistreazã succese, dar şi eşecuri.

Astfel, piaţa concurenţialã oferã multiple avantaje. Se ştie cã numai concurenţa este în mãsurã sã genereze eficienţã economicã şi cã pe termen scurt firmele cu activitate mai eficientã reuşesc sã-şi mãreascã cota de piaţã faţã de rivalii care produc cu costuri mai ridicate. De asemenea, concurenţa este cea care face ca produsele cerute de cumpãrãtori sã fie oferite pe piaţã, prin menţinerea unui numãr de producãtori într-un domeniu care sã satisfacã cât mai bine cerinţele cumpãrãtorilor. În plus, firmele competitive reflectã eficienţa utilizãrii factorilor de producţie. Aşa se explicã de ce firmele care obţin cele mai mari profituri sunt cele care satisfac cel mai bine cerinţele cumpãrãtorilor şi de ce salariile cele mai mari corespund activitãţilor cele mai productive.

Pe de altã parte, piaţa concurenţialã prezintã imperfecţiuni, genereazã insuccese nu numai pentru agenţii economici care nu se pot adapta la exigenţele sale, dar şi pentru sistemul economic în cadrul cãruia s-a manifestat. Insuccesul pieţei se dovedeşte prin incapacitatea instituţiilor de piaţã ale unui sistem economic de a susţine activitãţile necesare din punct de vedere social sau de a le elimina pe cele nedorite.

În acest context, se recunosc douã cauze ale eşecului unei pieţe:

- insucces prin structura pieţei (failure by market structure).

Aceasta se manifestã atunci când condiţia concurenţialã a multor producãtori într-un domeniu nu este asiguratã. Într-o asemenea ipostazã, concurenţa nu se poate manifesta. Este cazul pieţelor telecomunicaţiilor, distribuţiei energiei electrice, apei etc. în care preţul şi profitul firmei cu poziţie de monopol se supun unor reglementãri guvernamentale. În plus, politica antitrust urmãreşte sã limiteze puterea economicã a marilor firme.

- insucces prin mecanismul preţului (failure by incentive).

Aceasta se produce atunci când sistemul preţurilor se prãbuşeşte ca o reflectare a costurilor şi avantajelor din producţie şi consum. Mai exact, fiecare activitate de producţie şi consum de bunuri şi servicii genereazã pe de o parte nu numai costuri contabile de producţie, dar şi costuri sociale, iar pe de altã parte, nu numai venituri firmelor producãtoare, dar şi avantaje sociale.

Dacã producãtorii, consumatorii sau mãrfurile care fac obiectul schimbului nu îndeplinesc anumite condiţii (aşa cum s-a precizat deja), se înregistreazã nivele eficiente ale producţiei, distribuţiei sau satisfacţiei consumatorului. Piaţa devine imperfectã şi se caracterizeazã prin apariţia monopolurilor sau externalitãţilor negative, a bunurilor publice şi a informaţiei imperfecte.

Cazurile principale în care se înregistrează eşecuri ale pieţei sunt:

Monopolurile naturale: se referă la situaţia în care anumite industrii care necesită capitaluri mari şi care nu aduc beneficii pe măsura acestora tind să promoveze o singură firmă faţă de competitori. În industrii ca telecomunicaţii, electricitate, căi ferate primele companii care reuşesc să îşi creeze infrastructura necesară funcţionării lor beneficiază de avantaje de cost atât de mari încât sunt greu de concurat de alte firme. Lipsa concureţei duce la pierderea bunăstării din societatea respectivă.

Monopolul este considerat un insucces al pieţei competitive. Aceasta, deoarece o ipotezã a pieţei competitive eficiente este ca producãtorii sã acţioneze drept acceptanţi de preţ. Ori, în situaţia unui singur producãtor, acesta este cel care stabileşte preţul, oferta firmei de monopol fiind oferta agregatã de pe piaţã. Preţul de monopol nu va fi concurat de preţurile mai scãzute ale rivalilor, din moment ce aceştia nu existã.

Soluţia constă în controlul de către o agenţie publică a preţului practicat de un monopol.

Gradul imperfect de informare: se referă la acele situaţii în care consumatorii şi investitorii sunt lipsiţi de informaţia adecvată pentru a lua decizii raţionale. De exemplu pacienţii nu au cunoştinţele necesare pentru a evalua produsele farmaceutice sau tratamentele medicale. Deciziile care se iau pe baza unor informaţii incomplete nu aduc beneficii societăţii pe

ansamblul ei.

Soluţia constă în generarea de informaţii pentru public.

Prezenţa externalităţilor: aceasta implică situaţii în care costurile de producţie nu sunt suportate de către producători („internalizate”) ci trec pe umerii altora. Cel mai adesea citat exemplu de externalitate este cel legat de costurile poluării. Similar, în anumite cazuri există beneficii suplimentare faţă de cele suportate de cumpărătorul bunului sau serviciului (externalităţi pozitive). Un astfel de serviciu este, în opinia unor analişti, educaţia primară.

Formele externalităţilor

Externalitãţile sunt cunoscute ca fiind efecte externe, economii sau pierderi externe, efecte locale sau generale. De multe ori se utilizeazã termenul de efecte externe tehnologice în scopul diferenţierii conţinutului externalitãţilor de economiile sau pierderile economice bãneşti.

Apariţia externalitãţilor este o consecinţã a interdependenţelor care se manifestã între funcţia utilitãţii şi funcţia de producţie, respectiv între consumator şi producãtor. Cu alte cuvinte, acţiunile unui producãtor au efecte care se pot rãsfrânge asupra consumatorilor, influenţându-le activitatea pozitiv sau negativ. De exemplu, un apicultor genereazã efecte pozitive asupra vecinilor prin oferirea serviciilor de polenizare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Alocarea Resurselor, Piata si Statul - Esecurile Pietei si Esecurile Guvernamentale.doc