Analiza Activității

1. Analiza costului pe produse.

Încadrată în acţiunea amplă de sporire continuă a rentabilităţii, analiza costului de produs constituie etapa de început care precede punerea în aplicare a măsurilor tehnico- organizatorice, menite să conducă la economisirea resurselor consumate.

Organizarea şi desfăşurarea muncii practicii de analiză a costurilor pe produse, este condiţionată de modul de organizare a evidenţii cheltuielilor de producţie şi calculul al preţului de cost, precum şi de caracterul producţiei şi gradul de complexitate al acestuia.

Analiza costului pe produs urmăreşte abaterea acestuia faţă de un anumit criteriu (costul planificat, normat, sau din anul precedent), categoriile de cheltuieli (articole de calculaţie, elemente primare) pe seama cărora s-au produs modificări, precum şi factorii care au determinat abaterile respective.

O improtanţă deosebită o prezintă identificarea rezervelor existente, care pot fi mobilizate în procesul de execuţie a produsului pentru reducerea continuă a costului şi menţinerii sau chiar îmbunătăţirii calităţii produsului, a fiabilităţii acestuia.

Pentru activitatea de construcţii, în teoria economică, s-a introdus noţiunea de „cost global”.

După cum se cunoaşte, o particularitate a activităţii din construcţii este aceea că „produsul finit” are o durată mare de folosire, ceea ce implică cheltuieli care trebuie făcute de beneficiar pentru asigurarea funcţionalităţii normale pe întreaga perioadă de exploatare. Ori, în unele cazuri, diminuarea unor asemenea cheltuieli este condiţionată de cele iniţiale, respectiv de execuţie, iar altele de factorii specifici de exploatare.

Pentru a răspunde cerinţelor de economisire şi protejare a resurselor materiale, de sporire a exigenţilor de utilizare a obiectelor de construcţie, se foloseşte costul global, care este difinit ca fiind o categorie care include ansamblul costurilor cauzate de obiectul luat în consideraţie (investiţia iniţială şi costurile ulterioare pentru întreţinere, exploatare, reparaţii). În consecinţă, ca elemente componente (grupe de cheltuieli) ale costurilor globale se disting:

a) Costurile iniţiale, care se efectuează în momentul realizării obiectului de construcţie, şi care cuprind:

- costurile care se efectuează în momentul realizării obiectului pe baza proiectului şi devizului care asigură limitele inferioare ale exigenţilor;

- costuri care privesc funcţionalitatea lor se efectuează în momentul realizării construcţiei şi care măresc efortul investiţional ( de exemplu, cheltuieli pentru mărirea gradului de seismicitate);

b) Costuri care privesc funcţionalitate, şi se efctuează pe durata de viaţă a obiectivului, dar sunt luate în consideraţie în activitatea de proiectare, pentru alegerea variantei de execuţie. Evaluarea acestora se poate face pe bază de normative stabile sub formă de cotă procentuală faţă de costul iniţial sau ca valoare absolută pe unitate utilitară (de exemplu, cheltuieli pe m arie utilă , an).

Constuctorul este un „executant” al unor lucrări proiectate, care trebuie să respecte întocmai desenele şi schiţele de execuţie. Rezultă că, în aceste condiţii, cel puţin din puct de vedere teoretic, spaţiul de mişcare, în calitate de producător, este limitat la folosirea celor mai potrivite modalităţi pentru realizarea lucrărilor, cantitativ şi calitativ în condiţii de eficienţă sporită. Deci, constructorul este interesat în reducerea costului de execuţie, întrucît, prin acestea, sporeşte profitul. În consecinţă, prin analiza cheltuielilor de producţie, se urmăreşte punerea în evidenţă a rezultatelor obţinute în acest domeniu, într-o etapă dată, factorii care le-au determinat în vederea adoptării celor mai corespunzătoare măsuri pentru încadrarea în costuri prestabilite.

Organizarea muncii de analiză a costurilor pe produse implică parcurgerea următoarelor etape:

a) Stabilirea produselor care urmează a fi supuse analizei. De regulă, sunt cercetate cu prioritate produsele la care s-au depăşit costurile antecalculate sau normate. Aceasta nu exclude şi produsele la care s-au obţinut economii pentru a generaliza experienţa pozitivă;

b) Explicarea modificării costului pe fiecare produs prin prisma categoriilor de cheltuieli, stabilindu-se contribuţia absolută şi procentuală a fiecărei categorii la modificarea totală a costului pe produs;

c) Analiza elementelor de cheltuieli prin prisma factorilor direcţi şi indirecţi de influienţă. Astfel, modificarea cheltuielilor cu materiile prime, materialele directe ( ) se explică prin: