Analiza cheltuielilor întreprinderii

1. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDEII

Analiza prin costuri reprezintă un domeniu deosebit de important în activitatea întreprinderii, deoarece în această zonă se produc o serie de fenomene economice legate de consumul şi utilizarea factorilor de producţie.

De modul cum se consumă şi cum se utilizează factorii de producţie depinde în mare măsură competitivitatea produselor şi eficienţa activităţii desfăşurate.

Reducerea costurilor de producţie constituie, acolo unde este posibil, un obiectiv prioritar al oricărei întreprinderi. În acest sens, este necesară analiza detaliată a principalelor categorii de cheltuieli care concură la formarea costurilor.

Problemele prioritare ale diagnosticării cheltuielilor vizează, pe de o parte, cheltuielile aferente veniturilor întreprinderii, în special cheltuielile de exploatare, iar, pe de altă parte, eficienţa diferitelor categorii de cheltuieli (variabile şi fixe, directe şi indirecte, materiale şi salariale etc.).

1.1. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CHELTUIELILE ÎNTREPRINDERII

Desfăşurarea oricărei activităţi reclamă un consum de resurse, indiferent de natura acestora (materiale, umane şi financiare), pe temeiul cărora se clădeşte producţia valorilor materiale.

Cheltuielile, potrivit prevederilor art. 95 din Regulamentul privind aplicarea Legii Contabilităţii nr. 82/1991, reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de terţi, remunerarea personalului, executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea amortizărilor şi provizioanelor, consumuri excepţionale.

Într-o anumită formă şi în ultimă instanţă, cea mai mare parte din aceste consumuri, localizate în timp şi spaţiu, îmbracă forma costului produselor.

Costurile reprezintă o categorie economică care se manifestă nemijlocit în producţia materială, respectiv în activitatea de creare a bunurilor materiale. Prin costuri se înţelege totalitatea consumurilor exprimate în formă bănească pe care le efectuează întreprinderea în vederea realizării unei anumite producţii sau a unui singur produs.

În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt structurate după natura lor, pe categorii de cheltuieli, după cum urmează:

• cheltuieli de exploatare, reprezentând consumurile efectuate în scopul realizării obiectului de activitate:

- materii prime şi materiale consumabile;

- energie electrică şi apă;

- lucrări şi servicii executate de terţi (reparaţii, întreţinere, chirii etc.);

- impozite, taxe, vărsăminte asimilate;

- salarii şi cheltuieli asimilate acestora;

- amortizări şi provizioane.

• cheltuieli financiare, care cuprind:

- pierderi din creanţe imobilizate legate de participaţii; - pierderea netă din vânzarea titlurilor de plasament;

- diferenţe nefavorabile de curs valutar;

- dobânzi plătite aferente creditelor contractate.

• cheltuieli excepţionale, reprezentând acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unităţii patrimoniale. Ele cuprind:

- cheltuieli legate de operaţii de gestiune (despăgubiri, amenzi, pierderi din calamităţi, pierderi din debitori diverşi etc.);

- cheltuieli legate de operaţii de capital (valoarea contabilă a imobilizărilor cedate şi alte cheltuieli excepţionale).

Concentrarea atenţiei în direcţia unei analize sistematice a volumului, structurii şi tendinţelor pe care le înregistrează diferitele categorii de cheltuieli, oferă posibilitatea identificării măsurilor care trebuie întreprinse în direcţia reducerii costurilor.

Trebuie, de asemenea, avut în vedere corelaţia care există între venituri şi cheltuieli, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Excepţii de la această regulă se întâlnesc în cazul cheltuielilor financiare care nu generează venituri, după cum realizarea de venituri nu implică neapărat o cheltuială. O situaţie similară se întâlneşte şi în ceea ce priveşte cheltuielile şi veniturile excepţionale.

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în cursul exerciţiului. Potrivit reglementărilor contabile, în mod similar cheltuielilor, veniturile întreprinderii sunt structurate pe categorii de venituri, după natura lor, astfel:

• venituri din exploatare, care cuprind:

- venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi din serviciile prestate;

- venituri din producţia stocată şi imobilizată;

- alte venituri legate de exploatare.

• venituri financiare în care se includ:

- venituri din participaţii;

- venituri din alte imobilizări financiare;

- venituri din creanţe imobilizate;

- venituri din titluri de plasament;

- venituri din diferenţe de curs valutar;

- venituri din dobânzi etc.

• venituri excepţionale, reprezentând acele venituri care nu sunt legate de activitatea normală, curentă a unităţii patrimoniale şi se referă fie la operaţii de exploatare, fie la operaţii de capital, cum sunt:

- despăgubiri şi penalităţi încasate;

- venituri din cedarea activelor;

- cote-părţi de subvenţii pentru investiţii virate la rezultatul exerciţiului;

alte venituri excepţionale (donaţii, salarii neridicate prescrise şi alte venituri).