Analiza corelației dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă, precum și a echilibrului financiar prin metoda ratelor

Construcţia bilanţului financiar se face pornind de la elementele conţinute de bilanţul contabil, care necesită o retratare prealabilă a posturilor de activ şi de pasiv după criteriile de lichiditate şi exigibilitate. Astfel, acesta prezintă următoarea structură: partea de sus (nevoi, respectiv capitaluri permanente) care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care-l compun şi partea de jos (nevoi, resurse temporare) care evidenţiază dimpotrivă conjunctura, ciclul de activitate. În consecinţă, cele două părţi ale bilanţului financiar reflectă echilibrul financiar pe termen lung (partea de sus) şi echilibrul financiar pe termen scurt (partea de jos).

Fondul de rulment permanent constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF).

Fondul de rulment permanent poate fi definit prin prisma a două abordări:

- reflectă o parte a capitalurilor permanente degajată de etajul superior al bilanţului pentru a acoperi nevoi de finanţare din partea de jos a bilanţului;

- evidenţiază surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare, sau partea activelor circulante nefinanţată de datoriile pe termen scurt.

Fondul de rulment propriu este indicatorul care reflectă gradul de autonomie financiară (gradul în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii), adică excedentul capitalurilor proprii în raport cu imobilizările nete.

Rezultatul negativ al acestei relaţii, denumit fond de rulment împrumutat, reflectă măsura îndatorării pe termen lung, pentru finanţarea nevoilor pe termen scurt.

Valoarea informativă deosebită a fondului de rulment, conferită de poziţia strategică a acestuia, de a realiza legătura între cele două părţi ale bilanţului financiar, conduce la aprecierea analiştilor financiari că fondul de rulment reprezintă cel mai important indicator al echilibrului financiar lichiditate – exigibilitate. Fondul de rulment este rezultatul arbitrajului între finanţarea pe termen lung şi cea pe termen scurt.

Pornind de la un anumit echilibru, care trebuie să existe între nevoile temporare şi resursele temporare, bilanţul patrimonial pune în evidenţă un alt indicator de echilibru financiar denumit necesarul de fond de rulment.

Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, ea semnifică un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Situaţia în care nevoia de fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală, numai dacă este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.

În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenţia un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor, pe de o parte, şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor şi urgentarea plăţilor.

În cadrul analizei patrimoniale, diferenţa dintre fondul de rulment financiar şi nevoia de fond de rulment reprezintă trezoreria netă.

Trezoreria netă pozitivă este rezultatul întregului echilibru financiar al întreprinderii.

Dacă trezoreria netă este pozitivă atunci excedentul de finanţare, expresia cea mai concludentă a desfăşurării unei activităţi eficiente, se va regăsi sub forma disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă.

Această situaţie favorabilă se concretizează într-o îmbogăţire a trezoreriei, întrucât întreprinderea dispune din abundenţă de lichidităţi care îi permit, atât rambursarea datoriilor financiare pe termen scurt, cât şi efectuarea diverselor plasamente eficiente şi în deplină siguranţă pe piaţa monetară şi/sau financiară. Se poate vorbi, în acest caz, chiar de o autonomie financiară pe termen scurt.

Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive în cadrul mai multor exerciţii succesive demonstrează o rentabilitate economică ridicată şi posibilitatea plasării rentabile a disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei întreprinderii pe piaţă.

Trezoreria netă negativă semnifică un dezechilibru financiar, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Această situaţie evidenţiază dependenţa întreprinderii de resursele financiare externe.

Situaţia de dependenţă sau de tensiune asupra trezoreriei, în care lichidităţile sau cvasilichidităţile sunt insuficiente pentru rambursarea creditelor pe termen scurt, limitează autonomia financiară pe termen scurt.

Analiza echilibrului economico - financiar prin metoda ratelor

Echilibrul financiar este asigurat de un ansambu de corelaţii ce se formează în procesul de rotaţie a capitalului. Ratele de echilibru financiar sunt, de fapt, expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi scurt şi a echilibrului funcţional, evidenţiind existenţa sau inexistenţa fondului de rulment, necesarului de fond de rulment şi a trezoreriei nete, indicatori ai echilibrului financiar.

Principalele rate utilizate în analiza echilibrului financiar sunt (vezi Anexa 1):

Ratele de îndatorare

- Rata de îndatorare a capitalului propriu se calculează ca raport între datoriile pe termen mediu şi lung şi capitalul permanent sau capitalul propriu. Nivelul său trebuie să fie mai mic de 100%, ceea ce semnifică datorii pe termen mediu şi lung mai mici decât capitalul propriu. Acest lucru constituie o garanţie a rambursării creditelor primite de la bănci.

- Rata globală de îndatorare se calculează ca raport între datoriile totale şi activul total al societăţii.

Rate bazate pe cash-flow

- Rata de acoperire a dobânzii şi rata de acoperire a cheltuielilor financiare fixe sunt utilizate în analizele creditorilor financiari pentru determinarea legăturii dintre fluxul de lichidităţi şi cheltuielile cu dobânda sau plăţile de leasing, pe lângă gradul de îndatorare.

Rata autonomiei financiare – relevă preponderenţa sau precaritatea resurselor proprii în raport cu datoriile, indicând, totodată, capacitatea de îndatorare a întreprinderii. Autonomia financiară efectivă există în limitele capitalului propriu, celelate resurse financiare utilizate de întreprindere sunt restricţionate prin termene şi condiţii de acordare.

Rata stabilităţii financiare – reflectă ponderea capitalului permanent în capitalul total sau în pasivul total şi permite măsurarea importanţei finanţării stabile a întreprinderii şi aprecierea solvabilităţii. O rată scăzută a acestui indicator pune în pericol stabilitatea financiară a întreprinderii Capitalul permanent este destinat să acopere atât activele imobilizate, cât şi fondul de rulment.