Analiza Culturii Organizaționale la SC Dr Oetker România

1. CONCEPTE SI TIPOLOGII ALE CULTURII ORGANIZATIONALE

Noţiunea de “cultură organizaţională” a fost lansată pentru prima data de A. Jay, care afirma: “Este cunoscut de ceva timp despre organizatii ca sunt institutii sociale cu obiceiuri si tabuuri; ele sunt institutii politice, autoritare si democratice, pacifiste si razboinice, liberale si paternaliste”. Jay se refea la cultura organizatională, desi conceptul era putin cunoscut la acea vreme.

Ca o definitie de ansamblu, conceptul de cultura organizationala se refera la tot ceea ce inseamna standarde colective de gandire, atitudini, valori, convingeri, norme si obiceiuri care exista intr-o organizatie. în componenta culturala putem distinge unele elemente vizibile cum ar fi: comportamente si limbaj comun, ritualuri si simboluri dar preponderent avem componente mai putin vizibile: perceptii si reprezentari despre ce e “valoare” în organizatie, mituri, standarde empirice despre ce inseamna a munci bine si a te comporta corect, despre “cum se fac lucrurile pe aici”, etc.

Domeniul culturii organizationale a atras atentia cercetatorilor îndeosebi dupa aparitia lucrarii renumitilor T. Peters si R. Waterman în Search of Excellence. Cei doi autori au avut un aport major la raspîndirea acestui concept deoarece, prin numeroase cazuri concrete, au demonstrat ca exista o corelatie între dimensiunile culturii organizationale si performantele obtinute de companii de renume. Cu multi ani înainte de aparitia acestui best-seller, conceptul de cultura a fost introdus în cîmpul organizarii de Herbert Simon, unul dintre cei mai citati autori în stiinta manageriala, cu însemnate contributii în teoria elaborarii deciziilor. Herbert Simon a încercat sa exploreze lumea necunoscuta a sentimentelor si a examinat consecintele acestora asupra functionarii organizatiilor, ajungînd la asa-numita „rationalitate limitata”, termen cheie pentru definirea culturii organizationale.

Pornind de la notiunea de cultura, trebuie sa aratam ca antropologii dezbat înca sensul exact al acestui concept, fara sa fi ajuns la un consens. Pentru P. H. Chombart de Lauwe cultura este un produs al societatii care înglobeaza ansamblul cunosintelor, al modelelor de practici, al sistemelor de valori si reperezentari, al simbolurilor, al miturilor care se impun indivizilor. Ea are la rândul ei o actiune asupra indivizilor, fiind traita în practicile muncii, în raporturile sociale, în utilizarea timpului liber, în aspiratii, în proiecte, în actiune. G. Rocher considera cultura ca fiind ansamblul modalitatilor da a gândi, simti si actiona, mai mult sau mai putin formalizate, care, fiind însusite si comune mai multor persoane, folosesc la constituirea unor persoane în colectivitate sociala distincta.

Cultura organizaţională, la rândul ei, reprezintă un complex de comportamente, practici si sisteme de valori care asigura si guvernează coeziunea membrilor săi. Bazele culturii organizaţionale stau în cultura naţională pentru ca regulile, normele, valorile regăsite într-o organizaţie îşi au sorgintea în regulile, normele si valorile promovate la nivelul culturii naţionale. Cultura organizaţională, aşadar, nu se confunda cu viziunea, misiunea sau strategia organizaţiei. La fel, prin cultura nu vom înţelege civilizaţia sau rafinamentul minţii, ci „software”-ul mental. Pentru Edgar Schein, cultura organizaţională vizează câteva elemente constitutive: regulile de comportament, normele care se dezvolta în cadrul grupelor de munca, valorile dominante adoptate de organizaţie privind produsele, filosofia care călăuzeşte politica unei organizaţii fata de partenerii de afaceri, regulile stabilite într-o organizaţie pentru funcţionarea ei eficientă, spiritul si climatul ce caracterizează organizaţia în mediul intern si în relaţiile cu mediul înconjurător.

Importanta studierii culturii organizaţionale este data de valenţele practice pe care le prezintă acest instrument utilizat, tot mai des, în potenţarea performantelor firmei. Diagnosticarea dimensiunilor culturii organizaţionale permite observarea comportamentului uman în organizaţie si punerea în valoare a realităţilor organizaţiei relevante pentru funcţionarea acesteia. Cultura poate contribui atât la adaptarea în faţa mediului extern, dar şi la nevoia de integrare internă prin aderenţa întregului personal la obiectivele strategice ale organizaţiei, coeziunea grupelor de muncă fiind vitală pentru funcţionarea eficientă a organizaţiei.