Analiza fondului european al dezvoltării durabile

INTRODUCERE

"Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface nevoile prezente fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi" (World Commission on Environment & Development, 1987). Summit-ul mondial 2005 asupra dezvoltării sociale a identificat obiectivele de dezvoltare durabilă: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului. Dezvoltarea durabilă constă în eforturile locale și globale pentru satisfacerea nevoilor de bază fără distrugerea sau degradarea mediului natural.

Dezvoltarea durabilă implică un consum de resurse cu impact negativ intern sau extern minim. Un sistem sau un proces este durabil (sustenabil) dacă intrările și ieșirile sale au impact negativ minim asupra mediului său. Un sistem care nu este sustenabil duce adesea la eșecul (uneori catastrofal) al sistemului în sine sau al altor sisteme din mediul său.

Abordările de mediu iau în considerare faptul că ecosistemele sănătoase oferă bunuri și servicii vitale pentru oameni și alte organisme. Există două moduri principale de reducere a impactului negativ asupra omului și de îmbunătățire a serviciilor legate de ecosistem: managementul de mediu (atmosfera, apa - dulce și oceanele- și utilizarea terenului) și gestionarea consumului uman (energie, apă, alimente, materiale, substanțe toxice și deșeuri).

Abordările inginerești măsoară procesele tehnice în locuri diverse, distribuite, pentru a reduce la minim consumul de resurse. Pe lângă cantitatea mare de date și distribuția lor, procesul de măsurare trebuie să fie înțeles, administrat și controlat. Colecțiile de date din abordările de mediu și cele inginerești referitoare la sustenabilitate sunt provocări pentru prelucrările de tip data mining (minerit de date) prin diverse aspecte: scalabilitatea, integrarea, distribuția, predicția în timp real, date spațio-temporale, inteligibilitatea (Morik et al., 2012).

O economie verde este definită ca una care duce la creșterea bunăstării umane și a echității sociale, în timp ce reduce semnificativ riscurile de mediu și problemele ecologice.

Capitolul I.Delimitări conceptuale și teorii economice privind dezvoltarea durabilă

1.1. Teoria dezvoltării durabile - aspecte conceptuale

Teoria privind dezvoltarea durabilă (sustenabilă) a apărut pe parcursul unor cercetări profunde și dezbateri științifice care s-au cristalizat într-o abordare cu conotații internaționale și politice în contextul globalizării.

Crearea unui mediu durabil construit în țările în curs de dezvoltare necesită o abordare diferită de cea adoptată de țările dezvoltate și acest lucru nu este adesea clar înțeles și discutat. Diferențele rezidă din problemele de mediu și amploarea lor, din identificarea priorităților, capacitatea industriei locale și a guvernelor, precum și din nivelurile de competențe deseori radical diferite, diferențele culturale și globale între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare influențând înțelegerea și implementarea dezvoltării durabile.

Specialiștii în domeniu au făcut o analiză a modului în care este abordat conceputul de dezvoltare durabilă de către țările dezvoltate, comparativ cu cele în curs de dezvoltare, formulând o serie de concluzii:

- Pentru că principalele surse de venit pentru cele mai multe dintre țările în curs de dezvoltare rămân produsele agricole și materiile prime, scăderea lor cantitativă și calitativă poate provoca adevărate dezastre.

- Resursele financiare limitate împiedică dezvoltarea industriei și a economiei bazate pe cunoaștere.

- Există niveluri înalte de inechitate în statele care se află în curs de dezvoltare, multe dintre acestea promovând o economie duală, caracterizată de o elită bogată și populația obișnuită care trăiește în sărăcie.

- Statele în curs de dezvoltare consumă mult mai puține resurse și eliberează în mediu mult mai puține gaze cu efect de seră comparativ cu țările dezvoltate.

- Printre cele mai importante resurse de care beneficiază statele în curs de dezvoltare se regăsește capacitatea de bază pentru inovare în utilizarea materialelor de construcție, dezvoltarea așezărilor și structurarea instituțională.

În modelele ecosistemice , infrastructura socio-economică este îmbrăcată în construcția super-elaborată a sistemului natural. Aceasta stabilește limite clar definite privind creșterea populației umane și utilizarea resurselor energetice și naturale. Aceasta necesită, de asemenea, o reajustare completă a designului și gestionării peisajelor culturale pentru a minimiza pierderea complexității, structurii și biodiversității ecosistemului, precum și maximizează eficienței economice. O astfel de strategie necesită sincronizare cu sistemele naturale de feed-back, regimurile de perturbare și eterogenitatea spațiu-timp. Practicile de management trebuie să adopte strategii adaptive și proactive care să contribuie la incertitudinea de mediu. În conservare, acest lucru necesită o trecere de la activitățile și sistemele umane care promovează status quo-ul și starea de echilibru la cele care creează flexibilitate și rezistență adaptivă.

Esența conceptului de dezvoltare durabilă înseamnă de fapt păstrarea și transmiterea către generațiile viitoare a capacității de a-și manifesta opțiunile în domeniul economic, social, cultural sau politic.