Analiza microeconomică a economiei de piață

Capitolul 1

TEORIA COMPORTAMENTULUI CONSUMATORULUI

Conceptualizarea si utilitatea notiunilor de consum si consummator, ca practica si experienta sociala distincta si respectiv ca agent specific al vietii economice, tin de inceputurile economiei politice clasice.W. Petty, A.Smith, D. Ricardo, J.B. Say, si altii, au avut reprezentarea locului si rolului lor in procesul de productie. Fixarea si delimitarea lor conceptuala a fost facuta in conditiile in care concurenta perfecta si deplina libertate de miscare reprezentau esenta legilor nescrise ale mecanismului economic. Intr-un asemenea context ei au creat si sustinut mitul consumatorului suveran, al individului care, neangradit de constrangeri exterioare, isi alege, in baza unor calcule specifice, acea stuctura de consum care sa-i aduca maximum de bunastare.

L. Walras, S. Jevons, C. Menger urmati apoi de V. Pareto, B. Bawerk, Fr. Weiser au pus bazele teoriei consumatorului rational. La Walras, teoria a imbracat forma cea mai elaborata; pentru el consumatorul este un agent final care, cu venitul castigat si in limitele acestuia, cauta sa cumpere de pe piata un anumit numar de bunuri si servicii in intentia de a-si satisface nevoile si dorintele. Ins rational si capabil de evaluari cantitative si calitative, consumatorul are totusi un rol pasiv, calculele sale de maximizare reducandu-se la stabilirea unei scari a preferintelor in functie de natura si intensitatea nevoilor1.

Se considera ca in actul de consum, individul este capabil sa rezolve simultan doua probleme: una de decizie, de alegere intre mai multe variante de consum in functie de nevoile sale si una de maximizare a utilitatii. Pentru a-si realiza scopul, consumatorul nu are nevoie de o masura a utilitatii ci doar de a fi in posesia unui clasament rational al preferintelor sale; cu aceasta lista a preferintelor in fata, el va cumpara bunuri si servicii in ordinea fixata si atata timp cat venitul ii permite. Diferenta de intensitate si utilitate cu care bunurile satisfac preferintele conteaza mai putin sau chiar deloc. Putin intereseaza din punct de vedere al analizei, daca bunul A este preferat de consumator de cinci, de trei sau de “n” ori mai mult decat bunul B, oricum va fi achizitionat inaintea acestuia din urma.

1.1 Utilitatea economica

Consumatorul cauta sa actioneze astfel incat sa-si maximizeze satisfacerea scopurilor finale tinand seama de resursele limitate de care dispune.

Filozoful englez Jeremy Bentham afirma, in prima jumatate a secolului trecut, ca utilitatea este puterea din lucruri care creaza satisfactii si ca fericirea individului este suma totala a satisfactiilor. Bentham considera ca oamenii se conduc dupa principiul “cea mai mare fericire”, ceea ce in limbajul economistilor contemporani semnifica maximizarea utilitatii 2 .

Cum stiintele economice moderne isi propun ca prim obiectiv gasirea solutiilor de maximizare a utilitatii, in conditiile existentei unor resurse limitate si a unor nevoi foarte diverse, optiunea de masurare a acesteia apare cat se poate de fireasca. In legatura directa cu posibilitatile de masurare a utilitatii, teoria economica face referire la doua tipuri de utilitati:

1 www.net.ro

2 Laura Cismas – “Economie.Elemente de micro si macro economie” . Editura Orizonturi Universitare Timisoara 2004.

cardinala si ordinala.

La inceputul 1870, S. Jevons, K.Menger si L. Walras, au aratat ca utilitatea este masurabila si deci cuantificabila, fiecarei doze consemnate i se poate atasa un numar ca masura a utilitatii, ea fiind denumita utilitate cardinala. In aceasta situatie consumatorul poate sa-si masoare nivelul de satisfactie obtinut din consumarea unui bun(fiecarui bun i se poate da un numar).

Mai tarziu V. Pareto, R. Allen, E. Slutsky au combatut teoria utilitatii cardinale, aratand ca, dimpotriva, utilitatea nu poate fi cuantificata, ci poate fi ordonata in sensul stabilirii preferintei sau indiferentei ea fiind denumita utilitate ordinala .

Kicks si Samuelson au aratat ca este suficient sa ordonam alegerile posibile de la stabilirea unei ordini de preferinta astfel incat consumul x din bunul X sa fie preferat consumului y din bunul Y, astfel ca utilitatea obtinuta sa fie de forma:

x>y atunci U(x)>U(y) deci x este preferat lui y

x<y atunci U(x)<U(y) deci x nu este preferat lui y

x=y atunci U(x)=U(y) deci x este indiferent lui y

Trecerea la teoria utilitatii ordinale s-a facut din doua cauze principale si anume:

problema masurarii utilitatii s-a dovedit practic insurmontabila si in realitate, consumatorul , atunci cand alege, claseaza bunurile in ordinea de preferinta, fara sa recurga la masura utilitatii 3.

1.2 Curbele de indiferenta. Rata marginala de substitutie.

Ca fiinta rationala si obiectiva, consumatorul stabileste in fiecare moment al existentei sale, unul sau mai multe programe de consum, numite uneori si retete de consum, constituind in fond specificarea unor anumite cantitati din diferitele bunuri x,y,z .... n, care-i asigura o anumta utilitate agregata.

Intr-un sistem de axe x 0 y, sunt reprezentate mai multe programe de consum, prin punctele P1, P2, P3, P4, care exprima combinatii dintre diferitele cantitati din bunurile x si y.