Analiza Mijloacelor Fixe

Problematica analizei gestiunii mijloacelor fixe, aduce în discuţie următoarele aspecte:

- analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe;

- analiza utilizării mijloacelor fixe şi a reflectării consecinţelor modificării acestora în performanţele economico-financiare ale întreprinderii.

Analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe

a) Analiza în dinamică imobilizărilor corporale, constituie o problemă internă a fiecărei întreprinderi, care urmăreşte să evidenţieze, pe de o parte, materializarea programului investiţional, iar pe de altă parte, dinamica şi masa efectelor produse.

În analiza dinamicii mijloacelor fixe se recomandă a se utiliza valoarea de intrare a acestora, precum şi valoarea medie anuală, deoarece efectele produse sunt supuse fluctuaţiilor preţurilor. Raţiunea utilizării acestora este justificată prin aceea că valoarea de intrare caracterizează dimensiunea mijloacelor fixe la un moment dat, în timp ce valoarea medie anuală ia în calcul şi timpul de funcţionare.

Modificarea în dinamică a mijloacelor fixe este rezultatul modificărilor intervenite între intrările şi ieşirile acestora în cursul perioadei ponderate cu timpul de utilizare şi respectiv de neutilizare al acestora.

Valoarea rămăsă a mijloacelor fixe nu este concludentă deoarece nu reflectă proporţionalitatea cu randamentul acestora, ea fiind totodată influenţată şi de sistemul de amortizare.

Evoluţia mijloacelor fixe pe un anumit orizont de timp, evidenţiază categoriile în care au avut loc mutaţii ca urmare a finalizării investiţiilor. Structurarea mijloacelor fixe se poate realiza după mai multe criterii, mai importante fiind:

 După modul de participare la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii, distingem:

- mijloace fixe direct productive (mijloace fixe active;

- mijloace fixe care nu participă la realizarea producţiei, dar creează cadrul desfăşurării acesteia.

După modul de grupare, potrivit prevederilor legale (Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, precum şi Normele metodologice de aplicare ale prevederilor acesteia)

După apartenenţa mijloacelor fixe, deosebim:

- mijloace fixe proprii;

- mijloace fixe închiriate.

În principal, se urmăreşte dinamica mijloacelor fixe direct productive, pentru că de modificarea acestora depinde baza tehnico-materială a întreprinderilor, suport al realizării obiectivelor propuse.

b) Analiza structurii mijloacelor fixe, permite evidenţierea acelor categorii spre care s-a orientat programul investiţional al întreprinderii. De obicei, programul investiţional este orientat în direcţia acelor mijloace fixe care participă direct şi nemijlocit la obţinerea de produse finite, executarea de lucrări etc.

Predilect obiectivului propus, se urmăreşte ponderea diferitelor categorii de mijloace fixe la începutul, dar şi la sfârşitul perioadei analizate, prioritate acordându-se mijloacelor fixe active.

În literatura de specialitate, raportul dintre mijloacele fixe active ( Mfa ) şi mijloacele fixe (Mf ), este cunoscut sub denumirea de compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe (în accepţiunea de compoziţie tehnologică a capitalului fix). Cerinţa de bază, este următoarea:

(Mfa n/Mf n)>( Mfan-1 /Mf n-1 )

în care:

Mfa reprezintă valoarea de intrare sau medie a mijloacelor fixe active;

Mf - valoarea de intrare sau medie a mijloacelor fixe;

Mfa/Mf - compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe sau ponderea mijloacelor fixe

active în totalul mijloacelor fixe afaerente exploatării;

n - perioada.

Între compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe şi efectele de bază ale performanţei întreprinderii, se desprind legături cauzale de tip nedeterminist cât şi aleatoriu. Cu cât ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe este mai mare, cu atât este mai puternică influenţa exercitată asupra indicatorilor de eficienţă a utilizării mijloacelor fixe (cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, profitul la 1000 lei mijloace fixe), existând o limită după care eficienţa începe să scadă.

Pentru evidenţierea corelaţiei dintre ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe (variabila independentă, notată cu x) şi unul dintre indicatorii de eficienţă menţionaţi (de exemplu, cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe reprezentând variabila dependentă, notată cu y), există o strânsă corelaţie exprimată prin funcţia de regresie de tip parabolic, astfel:

y = a + bx + cx2

Cu cât se îmbunătăţeşte structura mijloacelor fixe active, cu atât există posibilitatea creşterii eficienţei utilizării mijloacelor fixe totale.

c) Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul următorilor indicatori:

Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr), exprimă raportul dintre valoarea mijloacelor fixe intrate ca urmare a realizării programului de investiţii (Iv) şi valoarea mijloacelor fixe existente la sfârşitul exerciţiului financiar ( Mf ):

Gr= (Iv/Mf) x 100

Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe cât şi pe categorii de mijloace fixe.

Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu), se determină ca raport între amortizarea cumulată (A) şi valoarea de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe (Mf ):

Gu=( A/Mf) x 100

Gradul de uzură a mijloacelor fixe poate fi determinat pe total mijloace fixe, cât şi pe principalele categorii de mijloace fixe, atât la începutul cât şi la sfârşitul anului.

Potrivit reglementăriolr legale, gradul de uzură mai poate fi determinat şi ca raport între durata consumată (Dc) şi durata normală de funcţionare (Dnf), astfel:

Gu=(Dc/ Dnf) x 100

În mod similar poate fi determinat şi gradul de uzură reală a mijloacelor fixe (Gu’):

Gu= [Dc/(Dc+Dre)]x100

în care:

Dre reprezintă durata rămasă din punct de vedere economic, respectiv perioada de funcţionare în care mijlocul fix poate fi folosit în condiţii de eficienţă.