Analiza piețelor de capital

Piata de capital reprezintă o piată specializată unde se întalnesc si se reglează in mod liber cererea si oferta de active financiare pe termen mediu si lung. Concret, este vorba despre o piata pe care se tranzactionează în mod liber valori mobiliare (actiuni, obligatiuni). Această piata are rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumpărătorii de actiuni si obligatiuni) si care urmăresc plasarea profitabilă acestor capitaluri. Aceste fonduri sunt atrase de către emitentii de actiuni/obligatiuni, ce sunt in cautare de capital in vederea finantarii unor proiecte de investitii.

În România legea (nr. 297/2004) defineste termenul de instrument financiar care cuprinde următoare active:

- valori mobiliare (actiuni, obligatiuni si alte titluri de creantă, inclusiv titluri de stat cu scadentă mai mare de un an)

- instrumentele ale pietei monetare (inclusiv titluri de stat cu scadentă mai mică de un an)

- titluri de participare la organism de plasament colectiv

Activele pot fi tranzactionate pe două segmente ale pietei de capital: primar si secundar. Pe segmentul primar sunt tranzactionate titlurile financiare numai noi emise, cumpărate de la emitent. Titlurile financiare pot fi ulterior vândute pe piata secundară. Acest segment secundar cuprinde, la rândul său, două segmente: bursa de valori, si piata extrabursieră, de negociere (OTC). Diferenta dintre cele doua forme organizate ale pietei de capital (bursa si piata OTC) consta in existenta unor conditii si criterii de eficienta economico-financiara, de informare a investitorilor, referitoare la numarul de actiuni puse in circulatie, etc pentru accesul la bursa, conferind societatii cotate pe aceasta piata garantii superioare pentru investitori. De asemenea exista diferente intre modul de functionare si organizare a celor doua piete - bursa de valori este o piata de licitatie in timp ce piata Rasdaq este o piata de negociere.

Pieţele dezvoltate de capital au două caracteristici importante: divizibilitate (atomicitate) şi lichiditate. Divizibilitatea semnifică că activele sunt reprezentate de un mare număr de acţiuni care pot fi cumpărate pentru sume diferite. În consecinţă un activ poate fi deţinut în proporţii diferite de un anumit număr de investitori şi invers un investitor poate repartiza banii săi în mai multe tipuri de acţiuni. Lichiditatea semnifică faptul că un investitor poate imediat, fără costuri prea mari, de a schimba anumite acţiuni cu altele. Aceasta implică faptul că orice investitor poate să-şi constituie, în orice moment, portofoliul după cum îi convine în acel moment, foarte repede şi fără costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-şi arbitra poziţiile după cum doreşte.

Criteriile de selectie a instrumentelor financiare

Orice persoanã care îsi propune sã-si îmbunãtãteascã gradul de independentã financiarã, “sã stea pe picioarele ei” cum se spune în popor, trebuie sã economiseascã bani astfel încât sã poatã face fatã unei situatii neprevãzute dar si sã investeascã pentru a obtine un câstig suplimentar care, adãugat la veniturile curente (salariale sau de orice altã naturã), sã îi permitã sã aibã o viatã mai bunã.

Pentru persoanele ce manifesta aversiune fata de risc, instrumentele financiare optime pentru plasarea banilor economisiti sunt cele cu lichiditate ridicatã si risc scãzut.

Conform sfaturilor specialistilor pastrarea economiilor “la saltea” ,in lei sau in valuta nu reprezinta o solutie avantajoasa din mai multe puncte de vedere, fiind caracterizata prin anumite riscuri. Depunerea banilor la banci comerciale sau alte institutii financiare similare se caracterizeaza printr-un grad scazut de risc, permitand o "conservare" a acestor economii pe termen mediu si lung. Aceste plasamente, insa, se caracterizeaza si prin rentabilitati mai scazute in comparatie cu alte instrumente de investitie.

Economisirea presupune "pastrarea" in siguranta a sumelor detinute, in timp ce prin investirea acelorasi sume se asteapta o"multiplicare" a acestora. Prin economisire se urmãrete crearea unor rezerve de bani care sã fie pãstrate în conditii de risc cât mai mic, dacã se poate chiar inexistent. Prin procesul de economisire practic se acumuleazã un capital bãnesc care este prezervat în conditii de sigurantã maxima pentru a fi utilizat ulterior, fie pentru realizarea unor obiective personale pe termen mediu si lung.

Chiar si investitia in instrumente financiare cu grad scazut de risc,nu elimina riscurile ce pot aparea in diferite forme si dimensiuni precum:

- riscul valutar – atunci cand ratele de schimb se modifica

- riscul de lichiditate - atunci cand nu se poate vinde investitia

- riscul de venit – atunci cand scade nivelul veniturilor

- riscul ratei dobanzii – atunci cand rata dobanzii creste foarte mult

- riscul financiar – atunci cand la nivelul companiei se fac “intelegeri obscure”

- riscul inflatiei - pierderea din valoare a banilor

De aceea se recomanda diversificarea cat mai mare a portofoliului. Diversificarea portofoliului este o metoda eficienta prin care se are în vedere plasarea banilor în cât mai multe instrumente si tipuri de active pentru a limita riscul la care se expune portofoliul.Diversificarea se face atât în ceea ce privesc pietele pe care se investeste (depozite bancare, obligatiuni, fonduri de investitii, actiuni tranzactionate la bursã, instrumente derivate etc) cât si pe zone geografice, sectoare de activitate economicã (servicii financiare, energie, petrol, chimie, industrie grea, IT, farmaceutice, etc) sau companii.

Astfel, prin investirea in mai multe tipuri de instrumente, se poate obtine o corelare negativa intre acestea. Mai precis, atunci cand valoarea uneia scade sau creste valoarea alteia corelate negative se comporta exact invers. In timp,acest lucru poate insemna ca corelarea negativa existenta la nivelul portofoliului investitional poate avea ca rezultat o volatilitate mai redusa.

TITLURI DE STAT

Titlurile de stat sunt considerate active financiare cu risc foarte scăzut, deoarece emitentul (statul) îsi va onora obligatiile fată de creditorii săi prin rambursarea împrumuturilor. Aceste active reprezintă datoria publică a statului sub formă de bonuri, certificate de trezorerie în lei sau în valută. Emisiunea titlurilor de stat reprezintă operatiunea prin care Ministerul Finantelor sau banca central contractează împrumuturi.