Asigurări maritime și fluviale - Particularități privind asigurarea mărfurilor și asigurarea navelor

Introducere

Legătura strânsă dintre comerț și navigație a avut un rol important în apariția asigurărilor maritime deoarece s-a descoperit că erau expuse riscurilor de pe mare marfurile, navele și nu în ultimul rând viețile omenești. Asigurarea maritimă este prima formă de asigurare având rădăcini încă din antichitate, cercetările istorice arată că primele forme de protecție împotriva riscurilor iar mai apoi de asigurare propriu-zisă au apărut la chinezi, iar mai târziu la fenicieni, greci și romani, fiind cunoscut faptul că aceste popoare erau mari practicante de comerț maritim.

O lungă perioadă de timp proprietarii mărfurilor erau și proprietarii navelor, astfel o singură poliță de asigurare era suficientă pentru a acoperi atât nava cât și mărfurile, această asigurare era respectată cu strictețe deoarece era în interesul proprietarului sa se acopere împotriva oricărui risc.

Din analiza datelor istorice putem spune că perioada de vârf a asigurărilor maritime a luat naștere în sec. al XVI-lea în Italia, Anglia și Franța. Dintre aceste trei popoare, cei care au promovat cel mai mult acest tip de asigurare au fost englezii acest lucru ne este demonstrat de arhivele foarte vechi din Marea Britanie. Aceste arhive au un grad foarte ridicat de importanță deoarece analizând tipul contractelor de asigurări care se întocmea în acele vremuri putem cunoaște evoluția sectorului, navele și proprietățile asigurate în contextul schimbărilor economice și sociale apărute în istoria asigurărilor.

Unele date istorice arată că primele forme ale asigurărilor moderne maritime au apărut în Italia înca din sec. al XIII-lea la Palermo și Genoa dar nu se poate preciza cu exactitate dacă italienii au fost cei care au promovat acest tip de asigurare și pe piața din Londra înainte de sec.al XV-lea.

Mai multe secole la rând în Anglia polițele de asigurare au avut aceeași formă și anume „SG form” elaborată în 1779 folosită pentru a asigura atât nava cât și marfa. Riscurile pentru care se asigurau erau: război, dușmani, corsari, hoți, pirați, licitație și contralicitație, aruncarea scrisorii peste bord. Riscurile mării includeau: pierderi sau avarieri cauzate de naufragiu, eșuare, incendiu sau scufundare, precum și pierderi sau avarieri cauzate în mod deliberat de către capitan sau echipaj.

În 1601 Parlamentul englez adoptă o lege prin care se înființează „Court of Arbitrage”, (Curtea de Arbitraj) care avea ca scopt de a rezolva neînțelegerile apărute ca urmare a avariilor produse în baza polițelor de asigurare maritimă înregistrate la Camera de Asigurări, această lege reprezintă un pas important în evoluția asigurărilor maritime. Principalul avantaj rezultat în urma înregistrărilor polițelor era faptul că se puteau demonstra termenii și condițiile în care s-au încheiat contractele în caz de litigiu în urma avariilor.

I. Asigurări maritime: rol, riscuri și caracteristici

1.1 Scopul și interesul asigurărilor maritime

Principalul scop al asigurărilor maritime este de a acoperi financiar avarierea, distrugerea sau pierderile rezultate ca urmare a activității de comerț pe mare. Obiectul contractului de asigurare maritimă în accepțiunea Marine Insurance Act 1906 este:

- Orice bun sau marfuri expuse pericolului pe mare care stau sub acorperirea denumirii de „bunuri asigurabile”;

- veniturile din navlu, taxe de trecere, comisioane, profit sau orice alte interese financiare, garanții pentru credite, sume plătite în avans, cheltuieli, aflate în pericol ca urmare a expunerii bunurilor asigurate la pericolele mării;

- orice răspundere față de o terță parte ce poate apărea pentru proprietar sau altă persoană interesată sau responsabilă pentru proprietatea asigurată, ca urmare a pericolelor mării.

În prezent riscurile sunt asigurate total, folosindu-se expresia „All Risk”,ceea ce înseamnă ca acoperirea va avea în vedere orice perdere cu excepția unor riscuri deja excluse de la început pentru care nu se pferă protecție. Totuși aceste riscuri excluse sunt acoperite printr-o categorie specială de asigurări destinată pierderilor ca urmare a unor evenimente specifice.

Înainte de apariția asigurăilor maritime, eventualele pierderi de mărfuri cauzate de anumite riscuri erau suportate de către comercianți, astfel erau foarte mulți proprietari care însoțeau marfa până la destinație. În prezent sunt foarte puțini cei care mai fac acest lucru deoarece asigurarea este responsabilă de compensarea perderilor la apariția acestor riscuri.

Caracterul comercial și rolul asigurărilor se accentuează și mai mult în epoca modernă, când asigurările devin monopolul exclusiv al marilor societăți, organizate sub formă de carteluri și concerne.

Una dintre definițiile date contractului de asigurare pe care o întâlnim și astăzi este dată de literatura de specialitate britanică care susține: „Contractul de asigurare maritimă reprezintă înțelegerea dintre asigurat și asigurător prin care acesta din urmă se obligă să-l despăgubească pe asigurat pentru pierderile suferite ca urmare a unei aventuri maritime”.

Dreptul patrimonial pe care asiguratul dorește sa-l obțină sau să-l păstreze sau o obligașie patrimonială maritimă pe care dorește să o evite reprezintă interesul asigurărilor maritime.