Asistența Socială

Politica socială a statului reprezintă un ansamblu de scopuri şi instrumente de analiză prin care puterea publică realizează afectarea normativă a resurselor publice şi a distribuirii veniturilor în perspectiva umanistă a dreptăţii sociale.

Politica socială urmăreşte rezolvarea marilor probleme sociale legate de sănătate, educaţie, locuinţe şi se realizează prin intervenţia statului asupra următoarelor categorii de beneficiari: familii cu mulţi copii fără susţinere materială, copii orfani, persoane aflate în incapacitate de muncă definitiv sau temporar, persoane vârstnice etc. În general, nu se poate elabora “o listă universală” de componente ale politicii sociale asupra cărora statul doreşte şi poate să acţioneze prin intermediul politicii sociale deoarece aceasta cuprinde o arie mai largă sau mai restrânsă de obiective sociale determinată de organizarea societăţii, în general şi în funcţie de politica promovată de partidul de guvernământ şi mecanismele politice specifice acestuia.

Protecţia socială a devenit la ora actuală o temă majoră pentru întreprinderi, stat, salariaţi şi toţi ceilalţi factori implicaţi în acţiuni sociale reprezentând nu doar un element fundamental al politicii sociale (ca instrument) cât mai cu seamă obiectivul său central.

În general, abordarea conceptului de protecţie socială se face din două unghiuri de vedere: al ofertantului şi al beneficiarului. Ca în orice raport cerere-ofertă, preţul (respectiv, al protecţiei sociale) se va forma, în condiţiile unei pieţe libere a serviciilor sociale, dar şi ţinând cont de caracterul colectiv al acestui tip de servicii, la intersecţia nevoilor cu resursele. Preţul protecţiei sociale se exprimă prin costurile ocazionate de producerea serviciilor sociale a căror efect este siguranţa sau securitatea socială.

Un gen special de protecţie este cerut de condiţiile cauzate de tranziţie. În această situaţie protecţia este solicitată pentru a putea asigura omului traversarea unei perioade mai scurte sau mai lungi de timp. De aceea se apreciază că politica socială a perioadei de tranziţie se caracterizează în primul rând prin asigurarea protecţiei sociale în faţa fenomenelor inerente acestei etape (şomaj, inflaţie, accentuarea sărăciei, marginalizarea socială etc).

Conceptul de asistenţă socială. Caracteristici şi principii ale asistenţei sociale

Într-un concept modern, sistemul de asistenţă socială poate fi definit ca totalitatea

principiilor umanitare pe care se întemeiază ajutorul acordat unor membrii ai comunităţilor, aflaţi în nevoie, sau sistemul de asistenţă socială reuneşte ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de administraţia publică centrală şi locală pentru materializarea politicilor sociale naţionale.

Asistenţa socială reprezintă componenta protecţiei sociale care, prin reglementări juridice, pune în aplicare programe naţionale şi regionale în vederea susţinerii unor ajutoare, indemnizaţii, alocaţii şi servicii sociale destinate familiilor cu copii, vârstnicilor, copiilor şi adulţilor cu deficienţe şi altor categorii de persoane aflate în dificultate sau în situaţie de nevoie.

Nevoia socială pentru unele persoane poate fi stabilită ca un ansamblu de nevoi a căror satisfacere trebuie considerată ca fiind necesară pentru asigurarea unui nivel minim de trai în concordanţă cu cel al membrilor comunităţii. Dacă nevoile fundamentale nu pot fi satisfăcute – hrană, îmbrăcăminte etc. – înseamnă că avem de-a face cu sărăcia.

În mod frecvent termenul de asigurări sociale se substituie celui de asistenţă socială. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un sistem contributiv la care participă angajatorii şi angajaţii, sistemul de asistenţă socială este un sistem de ajutorare finanţat de la bugetul de stat şi bugetele locale, în interesul persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului.

Caracteristicile asistenţei sociale sunt:

a) asistenţa socială, ca o componentă a sistemului de protecţie socială este o instituţie relativ independentă şi se adresează persoanelor care nu pot munci sau sunt dezavantajate social;

b) sistemul juridic care îi reglementează acţiunile şi intervenţiile, aplică programele umanitare pentru asigurarea în practică a politicilor sociale stabilite de administraţia publică centrală şi locală;

c) finanţarea serviciilor sociale şi a ajutoarelor, indemnizaţiilor şi alocaţiilor familiale se

asigură de la bugetul de stat şi bugetele locale.

Asistenţa socială îmbracă forme variate de sprijin pentru persoanele în dificultate şi se bazează pe următoarele principii:

• universalitatea dreptului, respectiv toate categoriile de persoane aflate într-o

anumită situaţie de criză beneficiază de acelaşi drept;

• acordarea dreptului în funcţie de nevoi, persoanelor sau familiilor, pe baza

analizei situaţiei acestora prin anchetă socială;

• autodeterminarea, adică terapia socială se stabileşte cu acordul persoanei care

urmează să beneficieze de asistenţă socială;

• confidenţialitatea întemeiată pe secretul profesional al asistentului social, cu

respectarea dreptului persoanei beneficiare de asistenţă socială;

Reglementări internaţionale privind asistenţa socială

Asistenţa socială se restructurează şi se dezvoltă în cadrul fiecărui stat în raport de situaţia existentă a populaţiei şi de tradiţiile locale şi regionale. Potrivit prevederilor art. 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se stabileşte că orice persoană, în calitatea sa de membru a societăţii, are dreptul la securitate (protecţie) socială şi deci, la asistenţă socială; ea este îndreptăţită ca, prin efortul naţional şi colaborarea internaţională, ţinând seama de resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi pentru libera dezvoltare a personalităţii sale.

Urmare a Declaraţiei de la Philadelphia, Organizaţia Internaţională a Muncii are obligaţia de a sprijini statele pentru elaborarea de programe proprii pentru :

• creşterea nivelului de viaţă;

• extinderea măsurilor de securitate (protecţie) socială în vederea asigurării unui venit garantat pentru toţi cei care au nevoie de protecţie;

• protecţia minorilor, a femeilor gravide şi a celor care alăptează;

• asigurarea unui nivel adecvat de alimentare şi acordarea de sprijin pentru a avea acces la o locuinţă.

Totodată, Declaraţia a proclamat principiile fundamentale pentru activitatea Organizaţiei Internaţionale a Muncii, respectiv:

• sărăcia, acolo unde există, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor categoriilor depopulaţie;

• lupta contra sărăciei trebuie să existe în cadrul fiecărui stat şi prin efort internaţional, continuu şi concentrat, reprezentanţii angajaţilor şi angajatorii trebuie să coopereze, alături de membrii guvernelor participând la negocieri pentru fundamentarea, în condiţii democratice, pentru promovarea binelui comun şi a îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Consiliul Europei acţionează pentru realizarea unei uniuni strânse între democraţiile europene, pentru ca într-un cadru organizat să se garanteze pacea socială, progresul naţional,libertatea şi drepturile omului.