Aspecte ale politicii externe și de securitate comună

Istoria Uniunii Europene se întinde de la declaratia lui Robert Schumann, din anul 1950 (crearea Comunitatii Europene a Carbunelui), pâna la primele valuri de aderare din anii 70 si 80, de la instituirea Pietei Unice în 1993 pâna la lansarea monedei Euro si deschiderea negocierilor de aderare cu tarile Europei Centrale si de Est.

Planul Schumann (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului – CECO), apoi EURATOM, Piata Comuna (Comunitatea Economica Europeana – CEE), cele trei tratate de baza (Roma, Maastricht, Amsterdam), la care aveau sa adere succesiv celelalte state din Europa Occidentala, nu au fost de-a lungul ultimilor cincizeci de ani decât etapele aceluiasi parcurs federator, bazat pe principiul în virtutea caruia reconstruirea, dezvoltarea si mai ales consolidarea tarilor europene nu puteau fi concepute “unul fara celalalt”, ci numai “unul împreuna cu celalalt”. Cele patru elemente identificate de Robert Scumann si Jean Monnet sunt capitale pentru înfaptuirea scopurilor Uniunii Europene :

- asigurarea pacii politice si a reconstructiei economice;

- actiuni comune ale statelor membre, în general;

- asigurarea cooperarii între natiunile europene;

- convergenta intereselor popoarelor europene.

1. Tratatul de la Bruxelles – baza înfiintarii UEO

Cinci state - Marea Britanie, Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg – semnau în anul 1948 Tratatul de colaborare economica, sociala, culturala si de auto-aparare colectiva, tratat semnat la Bruxelles în care îsi are originea Uniunea Europei Occidentale. În acest tratat se initia si se adopta un plan pentru aparare comuna, cuprinzând integrarea apararii aeriene si o organizatie de comanda comuna. Acest tratat a deschis practic calea catre crearea NATO pentru ca la numai un an, în aprilie 1949, la Washington, 12 tari semnau Tratatul de înfiintare a Aliantei Nord-Atlantice. Tratatul de la Bruxelles contureaza pentru prima data ideea unei structuri comune de aparare a Europei Occidentale.

În anul 1950, tarile semnatare ale Tratatului de la Bruxelles au decis sa-si integreze organizatiile lor militare în NATO, care devenise între timp un element central în sistemul de securitate vest-european si nord-atlantic. Tot în 1950 Franta a propus înfiintarea unei Armate Europene, care sa functioneze în cadrul NATO, propunere care a avut drept consecinta Comunitatea Europeana de Aparare – pe care o vom analiza în subcapitolul urmator. Insuccesul acesteia a determinat organizarea unei conferinte speciale la Londra, în septembrie 1954, ale carei concluzii au fost formalizate prin Acordul de la Paris, semnat în octombrie 1954, prin care se amenda Tratatul de la Bruxelles creându-se în acest mod Uniunea Europei Occidentale ca fiind o noua organizatie internationala, în cadrul careia Italia si Republica Federala Germania au devenit membre.

Acordul de la Paris definea trei obiective principale ale UEO :

- crearea unei baze sigure în Europa de Vest în scopul redresarii economice a Europei;

- acordarea de ajutor reciproc în caz de agresiune externa;

- promovarea si încurajarea unitatii si integrarii pozitive a Europei.

Din 1954 si pâna în 1973, UEO a jucat un rol important prin promovarea consultarilor si a cooperarii în Europa de Vest. Activitatile UEO s-au redus treptat între 1973 si 1984 iar o mare parte din rolurile sale economice, sociale si culturale au fost preluate de OECE si Consiliul Europei iar dezvoltarea Cooperarii Politice Europene a facut ca activitatile politice ale Consiliului UEO sa piarda mult din relevanta lor.

În 1992, la Maastricht s-a declarat ca UEO este o componenta de aparare a UE si un mijloc pentru întarirea pilonului european al NATO. De remarcat ca cei patru membri neutri ai UE nu sunt decât observatori la UEO împreuna cu Danemarca.

Uniunea Europeana

Primul pilon (supranational-federatie)

Al doilea pilon (interguvernamental-confederatie)

Al treilea pilon (interguvernamental-confederatie)

Comunitatile Europene (CE) Politica externa si de securitate comuna (PESC) Cooperarea politieneasca si judiciara în materie penala (JAI)

- Politica agricola comuna

- Uniune vamala si Piata interna

- Politica în domeniul conncurentei , Subventii de stat

- Politica structurala

- Politica comerciala

- Uniunea Economica si Monetara

- Cetatenia europeana

- Educatie si Cultura

- Cercetare si Mediul înconjurator

- Retele transeuropene

- Sanatate

- Protectia consumatorului

- Politica sociala

- Politica comuna de imigratie

- Politica în domeniul azilului

- Protectia frontierelor

Politica externa:

- Cooperare

- Mentinerea pacii

- Observatorii electorali si Trupele comune de interventie

- Drepturile omului

- Democratie

- Asistenta acordata statelor terte

Politica de securitate:

- Politica europeana de securitate si aparare

- Dezarmarea

- Aspectele economice ale dezarmarii

- Sistemul european de securitate

- Trafic de droguri si Trafic de arme

- Trafic de carne vie

- Terorismul

- Infractiuni împotriva minorilor

- Crima organizata

- Coruptie, coruptibilitate si înselaciune

2. Comunitatea Europeana de Aparare

În mai 1952, la Paris, cele sase tari fondatoare ale CECO – Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg adoptau Tratatul Comunitatii Europene de Aparare – CEA . Acesta a fost primul proiect politic concret al Uniunii de atunci, în cadrul initiativelor postbelice, menite sa creeze politici si structuri militare europene comune. Acest proiect a fost gândit de aceiasi experti care proiectasera CECO. Se prevedea crearea unei armate europene compuse din unitati furnizate de statele membre, condusa de un ministru european al apararii si sub controlul unei Adunari Parlamentare Europene. Aplicarea integrarii în domeniul apararii urma sa fie un pas hotarâtor spre o integrare politica iar o asemenea situatie avea multe si diverse implicatii. Din pacate, doi ani mai târziu, Adunarea Nationala a Frantei respingea Tratatul CEA si întregul proces a esuat înainte de a începe mai ales ca unele din motivele care determinasera ideea de integrare militara europeana disparusera: Stalin murise iar Razboiul din Coreea era aproape încheiat.