Auditul Creantelor Comerciale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Auditul Creantelor Comerciale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Carmen Sîrbu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

CAPITOLUL I.
Audit statutar – Definiţie, rol şi obiective . pag. 2
CAPITOLUL II.
Auditul creanţelor comerciale . pag. 4
CAPITOLUL III.
Probe de audit – considerente suplimentare . pag. 9
CAPITOLUL IV.
Concluzii . pag. 10
BIBLIOGRAFIE . pag. 12

Extras din document

CAPITOLUL I. AUDIT STATUTAR – DEFINIŢIE, ROL ŞI OBIECTIVE

Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare, precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de aceasta.

Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează (verifică) şi certifică în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice întreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor întreprinderii (acţionari, asociaţi).

Auditul financiar constituie o disciplină din sfera contabilităţii care implică, alături de cunoştinţe din contabilitate, şi alte cunoştinţe: juridice, de analiză, economico-financiară, matematice, informatice, etice etc.

Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:

- profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică;

- obiectul examinării, efectuată de profesionistul contabil, îl constituie situaţiile financiare ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil;

- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;

- criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.

Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde acestor nevoi şi aşteptări.

Nevoile şi aşteptările utilizatorilor pot fi considerate rezonabile, dacă:

• sarcinile au fost descrise de lege;

• există persoane interesate care doresc să plătească pentru serviciile respective;

• există un auditor interesat să ofere un serviciu (pentru un preţ care reflectă, în special, nivelul de calificare, dificultatea acţiunii, numărul de ore şi riscul implicat) şi are competenţa să o facă.

Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei reasigurări referitoare la:

• acurateţea declaratiilor financiare;

• continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;

• existenţa unor fraude;

• respectarea de catre firmă a obligaţiitor sale legale;

• comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de media şi problemele sociale.

Auditul statutar (legal) se inscrie, prin definiţie, într-un cadru stabilit de lege şi îşi are originea în legea societăţilor comerciale; numai în acest context auditorul - denumit comisar de conturi, auditor statutar, cenzor - exercită o misiune de audit în aplicarea textelor legale. Unele legislaţii naţionale obligă anumite societăţi comerciale la desemnarea unuia sau mai multor auditori.

Ceea ce caracterizează un auditor statutar (legal) de auditul contractual se referă la:

a) Numirea auditorului statutar (legal) se face de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor. Aceasta înseamnă că auditorul statutar este numit de către deţinătorii de capital ai societăţii; într-un anumit fel înseamnă că auditorul statutar este în serviciul acţionarilor cărora le aduce o securitate relativă asupra situaţiilor financiare ale societăţilor lor.

b) Orice auditor statutar e mandatat, de regulă, pentru o durată de 5 -7 ani; rezultă că misiunea de audit de bază este o misiune plurianuală, ceea ce permite auditorului să progreseze în cunoaşterea întreprinderii şi să abordeze în mod privilegiat anumite aspecte specifice.

c) Auditorul statutar emite în toate cazurile un raport de audit care are un conţinut strict normat, el neputând să „inventeze" un alt mod de raportare.

d) Auditorului statutar îi este specifică o anumită conduită deontologică precis stabilită prin codul etic.

e) Misiunea de audit statutar are un caracter permanent, ceea ce înseamnă că auditorul poate face controale în societăţi în once moment al exerciţiului; în practică, însă, el se rezumă la două sau trei intervenţii principale, din raţiuni de buget şi pentru a nu perturba activitatea întreprinderii, şi anume: intervenţii pentru analiza şi evaluarea controlului intern, pentru inspecţia fizică (inventariere) şi pentru revizia situaţiilor financiare; pentru societăţile cotate mar există o intervenţie asupra situaţiilor financiare semestriale.

f) Auditul statutar se efectuează numai prin sondaj şi deci nu are loc o validare exhaustivă a tratamentului contabil al tranzacţiilor şi al fluxurilor exerciţiului.

g) Auditorul statutar nu poate avea imixtiuni în gestiunea societăţii; el păstrează o anumită distanţă şi nu poate da sfaturi şi nu poate efectua lucrări care presupun substituirea conducătorilor întreprinderii - client. Dimpotrivă, auditul contractual se realizează la cererea unui client şi nu în realizarea unei obligaţii legale; obiectivele auditului sunt stabilite prin contract în funcţie de aşteptările clientului şi pot fi foarte diferite de la un audit la altul.

De exemplu, conducerea unei întreprinderi sau acţionarii săi pot solicita un audit financiar-contabil al întreprinderii lor, fie pentru că ei consideră că situaţiile financiare nu sunt fiabile, fie că vor să aibă o cunoaştere aprofundată a situaţiei financiare la un moment dat; în acest caz, un cabinet de audit sau de experţi contabili aduce o opinie independentă în legătură cu problemele ridicate; tot astfel, când un terţ doreşte să ia o participaţie într-o întreprindere; o societate mamă poate cere unui auditor sau expert contabil să efectueze un audit la o filială etc.

Rolul şi obiectul auditului statutar. O misiune de auditare a situaţiilor financiare are ca obiectiv exprimarea de către auditor a unei opinii potrivit căreia situaţiile financiare au fost stabilite în toate aspectele lor semnificative, conform unei referinţe contabile identificate. Pentru a exprima această opinie, auditorul va folosi formula „dau o imagine fidelă" sau „prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative" care sunt expresii echivalente.

Pentru a-şi forma o opinie, auditorul reuneşte elemente probante necesare pentru a trage concluzii pe care să-şi fondeze această opinie. Opinia auditorului întăreşte credibilitatea situaţiilor financiare furnizând o asigurare ridicată, dar nu absolută; asigurarea absolută în audit nu poate exista ca urmare a multor factori, cum ar fi: recurgerea la raţionament profesional, utilizarea tehnicii sondajului, limitele inerente oricărui sistem contabil şi de control intern, faptul că majoritatea informaţiilor probante conduc mai mult la deducţii decât la convingeri din partea auditorului.

În cadrul unui audit al situaţiilor financiare, auditorul, fie că îşi desfăşoară misiunea pe bază de contract, fie pe baza unui mandat, trebuie să aplice o metodologie de control care să asigure - spre deosebire de celelalte forme de control - această opinie independentă în măsură să judece sau să apere în mod egal pe toţi utilizatorii informaţiei contabile, pe toţi actorii participanţi la viaţa economico-socială dintr-o întreprindere, şi anume: acţionarii, statul (bugetul), salariaţii, băncile, terţii debitori şi terţii furnizori etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Auditul Creantelor Comerciale.doc

Alte informatii

Audit statutar