Avantaje comparative ale economiei românești

Avantajul relativ (comparativ) reprezinta posibilitatea de a obtine o marfa cu o cheltuiala de timp de munca relativ mai mica in comparatie cu cea necesitata pentru producerea altei marfi in aceeasi tara,chiar daca aceasta implica mai mult timp de munca decat in alte tari sau in tarile partenere.Daca intre doua tari care desfasoara schimburi comerciale una este mai eficienta decat cealalta in toate domeniile,potrivit lui Ricardo,tara dezvoltata are un avantaj comparativ in ramura in care gradul de superioritate este mai mare,siu un dezavantaj comparativ,in ramura in care gradul de superioritate este mai scazut,iar in mod similar,tara mia putin dezvoltata detine un avatanj comparativ in ramura in care gradul de inferioritate al capacitatii sale productive este mai scazut,respectiv un dezavantaj comparativ in ramura in care inferioritatea sa este mai accentuata.

Specializare in productia intre doua tari se realizeaza prin alocarea resurselor in productia unor bunuri care ,chiar daca ocazioneaza un consum de resurse mai ridicat decat la partener,prin schimburi cu acesta din urma asigura obtinerea altor marfuri care,produse in aceeasi tara(prima).ar fi determinat un consum si mai ridicat de resurse.Specializarea de acest fel permite cresterea generala a consumului fara modificarea resurselor utilizate pentru productie.Comertul liber este reciproc avatantajos in acceptiunea ricardiana daca si numai daca exista un avantaj comparativ.

Daca superioritatea unui dintre parteneri etse aceeasi in toate ramurile atunci nu exista,teoretic,nici o baza de schimb.Daca exista totusi o baza de schimb,castigul de pe urma schimbului este egal cu diferenta dintre dintre raportul de schimb intern si raportul de schimb international al produsului respectiv.Pentru tarile producatoare raportul international este dependent nu numai de raportul de schimb din tara parteneraa ci si de cererea de pe piata acestuia.Daca cererea este foarte mare atunci pretul international va fi foarte apropiat sau chiar egal cu pretul intern al tarii care care nu detine avantajul comparativ (deci foarte avantajos pentru producator) in timp ce ,daca cererea este foarte scazuta ,pretul international va fi mai apropiat de pretul producatorului specializat (care este mai mic).

Avantajul comparativ se referă la avantajul pe care îl are o economie într-o linie de

producţie, datorită înzestrării comparative cu factori de producţie. În cazul comerţului dintre tara A si tara B , A beneficiază de o forţă de muncă înalt calificată, bine plătită, şi de acumulărimasive de capital, iar B este înzestrat cu o forţă de muncă necalificată şi puţin calificată,salarii mici, şi niveluri ale capitalului mai scăzute. Datorită avantajelor sale comparative A se specializează în produse care necesită niveluri de înaltă calificare, iar B în produse care folosesc intensiv mâna de lucru necalificată. Valoarea adăugată mare a produselor tehnologice avansate avantajează A în comerţul cu B datorită faptului că preţul produselor de calitate joasă scade în A, iar preţurile produselor de calitate înaltă cresc în B. Salariile în B sunt mai mic decât în A, şi în general munca calificată va fi mai bine retribuită decât cea necalificată (Stopler, 1995).Avantajele comparative nu pot face obiectul politicilor publice sau ale companiilor, pe termen scurt, ci sunt efecte structurale, care se constituie ca oportunităţi.

Avantajul competitiv se referă la capacitatea companiilor de a organiza producţia astfel încât să îşi asigure o cotă din piaţă şi chiar să o crească. Avantajul competitiv este o funcţie a organizării firmelor şi a relaţiilor dintre firme dintr-un anumit mediu de afaceri, organizare care favorizează sau inhibă performanţa acestuia.

O economie deţine avantaje competitive absolute în măsura în care „deţine pe teritoriul său o masă critică de companii de succes din punct de vedere al competiţiei internaţionale” (Hirst şi Thompson, 2002: 174). Acest concept pune accent pe caracterul activ al unei economii în realizarea profitului în cadrul relaţiilor internaţionale, şi subliniază în primul rând că profitul este dependent de organizarea internă a unei economii, şi abia în al doilea rând de mediul tranzacţional internaţional.

Facem distincţie între avantaje comparative absolute şi avantaje comparative relative.

Avantajul comparativ absolut este situaţia când un actor sau un grup organizat de actori deţinmonopolul asupra unor resurse într-un sistem economic (global), cum a fost în cazul

OPEC-ului, care deţinea monopolul la nivel global asupra petrolului. Avantajul comparativ relativ este situaţia când un actor sau un grup de organizat deţine o cantitate însemnată de resurse, însă nu este în situaţie de monopol.

Prin urmare există două modalităţi de extracţie a unui profit relativ mare din lanţurile de producţie: pe baza avantajelor competitive (pe cale tehnologică) şi pe baza avantajelor comparative absolute (pe cale politică).

Munca necalificată nu este remunerată bine şi lipsa unui monopol asupra resurselor nu poate introduce bariere de intrare. Prin urmare implicarea în lanuri de producţie pe baza unor avantaje comparative relative este dezavantajoasă, conducând spre periferializare; implicarea în lanţuri de producţie pe baza unor avantaje comparative absolute este avantajoasă, însă este nu conduce la o dezvoltare structurală a acelei societăţi, ci doar una contextuală şi implicarea în lanuri de producţie pe baza unor avantaje competitive este avantajoasă, şi conduce la dezvoltare.

Acesta este cazul Ungariei, care prin intermediul investiţiilor străine a impus bariere de intrare tehnologice astfel încât poate să îşi aproprie o parte din profit. Ea a utilizat, în plus, şi avantajul comparativ relativ prin nivelurile mici ale salariilor forţei de muncă calificate, comparate cu ţările dezvoltate, dar relativ mari în comparaţie cu ţările în curs de dezvoltare şi subdezvoltare.